CONFIRMARE Accizele la băuturi spirtoase, vinuri spumoase și altele cresc cu 4,4% anul următor, iar în 2026 cu 5%, nu după evoluția inflației. Introducerea acestui calendar a fost cerută de mediul privat

CONFIRMARE Accizele la băuturi spirtoase, vinuri spumoase și altele cresc cu 4,4% anul următor, iar în 2026 cu 5%, nu după evoluția inflației. Introducerea acestui calendar a fost cerută de mediul privat
scris 14 nov 2024

Accizele la băuturi spirtoase, vinuri spumoase și alte tipuri de băuturi alcoolice vor crește anul următor cu 4,4%, iar în 2026 cu 5%, după un calendar prestabilit, care va înlocui actualul mecanism de indexare cu inflația, prevede un proiect publicat astăzi de către Ministerul Finanțelor.

Schimbarea a fost anunțată anterior de Profit.ro

Urmărește-ne și pe Google News

Această modificare, similară celei introduse recent la acciza pentru bere, a fost cerută insistent de către companiile din domeniu, care doresc mai multă predictibilitate în ce privește acciza. De asemenea, proiectul prevede că ANAF poate înregistra fiscal la solicitarea unui notar public o persoană nerezidentă care nu deține cod de identificare fiscală.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Profit.ro a anunțat încă din octombrie că Ministerul Finanțelor analizează această schimbare și pentru băuturile spirtoase.

ANAF: Din 2025 nu mai este obligatorie depunerea Declarației unice dacă în cursul anului începe sau încetează o activitate CITEȘTE ȘI ANAF: Din 2025 nu mai este obligatorie depunerea Declarației unice dacă în cursul anului începe sau încetează o activitate

"Se propune introducerea unui calendar de creștere graduală a nivelului accizelor pentru vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare și alcool etilic în vederea asigurării predictibilității fiscale pentru operatorii economici din domeniul alcoolului și băuturilor alcoolice. Totodată, se propune exceptarea de la prevederile privind actualizarea cu creșterea prețurilor de consum, a nivelului accizelor pentru vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare și alcool etilic, având în vedere faptul că pentru aceste produse se introduce un calendar de creștere graduală a nivelului accizei pentru perioada 2025 -2026, nivel calculat pe baza ratei mediei anuale a inflației din anul 2024", prevede proiectul Ministerului Finanțelor.

Guvernul a aprobat în octombrie o ordonanță care prevede că acciza la bere va fi majorată în următorii doi ani după un calendar nou, care va înlocui metoda de ajustare a accizei în funcție de evoluția inflației. Astfel, acciza la bere va fi majorată cu 4,3% anul următor (față de 2024) și cu 5% în 2026 (față de nivelul prevăzut pentru 2025).

Asociația Spirits România, organizație patronală ce reunește principalii importatori și producători de băuturi alcoolice din România, a avertizat că potrivit sistemului de calcul actual, acciza va crește, de la 1 ianuarie, cu până la 50%, măsură ce va avea efecte catastrofale pentru consumatori, industrie și economia României în general. O majorare a accizei de asemenea amploare ar avea efect puternic asupra producătorilor români de băuturi spirtoase, a evoluției pieței negre și va încurajarea consumului de băuturi contrafăcute.

EXCLUSIV ANAF a primit peste 100.000 de cereri de amnistie fiscală, angajații sunt sub presiune. Finanțele analizează introducerea unor termene mai lungi pentru amnistie, inclusiv pentru perioada în care Fiscul emite deciziile CITEȘTE ȘI EXCLUSIV ANAF a primit peste 100.000 de cereri de amnistie fiscală, angajații sunt sub presiune. Finanțele analizează introducerea unor termene mai lungi pentru amnistie, inclusiv pentru perioada în care Fiscul emite deciziile

Modificări accize prevăzute în proiect

Vinuri spumoase

  • 2024 - 66,34 lei
  • 2025 - 69,26 lei, +4,4% față de anul precedent
  • 2026 - 72,72 lei, +5% față de anul precedent

Băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri

(cidru mere și pere, hidromel miere și cele din fructe de pădure, nu au acciză)

Liniștite 

  • 2024 - 555,58 lei
  • 2025 - 580,03 lei, +4,4% față de anul anterior
  • 2026 - 609,03 lei, +5% față de anul anterior

Spumoase

  • 2024 - 66,34 lei
  • 2025 - 69,26 lei, + 4,4% față de anul anterior
  • 2026 - 72,72 lei, + 5% față de anul anterior

Produse intermediare

  • 2024 - 555,58 lei
  • 2025 - 580,03 lei, +4,4% față de anul anterior
  • 2026 - 609,03 lei, + 5% față de anul anterior

Alcool etilic

  • 2024 - 4.629,75 lei
  • 2025 - 4.833,46 lei, +4,4% față de anul anterior
  • 2026 - 5.075,13 lei, + 5% față de anul anterior

Alcool etilic produs de micile distilerii

  • 2024 - 2.314,87 lei
  • 2025 - 2.416,72 lei, +4,4% față de anul anterior
  • 2026 - 2.537,56 lei, +5% față de anul anterior

CONFIRMARE Accizele la băuturi spirtoase, vinuri spumoase și altele cresc cu 4,4% anul următor, iar în 2026 cu 5%, nu după evoluția inflației. Introducerea acestui calendar a fost cerută de mediul privat

Înregistrarea nerezidenților la solicitarea notarilor

Organul fiscal central poate să înregistreze fiscal la solicitarea unui notar public, în scopul îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de lege, o persoană nerezidentă care nu deține cod de identificare fiscală. Procedura de înregistrare fiscală a persoanei nerezidente se aprobă prin ordin al președintelui ANAF.

Modifiarea prevede că un subiect de drept fiscal care nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare fiscală, poate fi înregistrat din oficiu de organul fiscal central și la solicitarea unui notar public în scopul îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de lege, în considerarea faptului că, potrivit actelor normative de organizare și funcționare a activității notariale, notarii publici sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public și trebuie să identifice persoanele fizice/juridice iar codul de identificare fiscală este un element de identificare al acestora.

viewscnt
Afla mai multe despre
acciza
bauturi spirtoase
calendar accize