O delegație a Ministerului Finanțelor (MF), condusă de ministrul Marcel Boloș, a participat în perioada 16-21 aprilie la reuniunile de primăvară ale Grupului Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional, de la Washington. În marja reuniunilor, delegația MF a avut întâlniri cu înalți reprezentanți ai Băncii Mondiale (BM), Fondului Monetar Internațional (FMI), Corporației Financiare Internaționale (IFC), precum și cu agențiile de rating S&P și Moody's, anunță ministerul.
Întâlniri cu reprezentanții Băncii Mondiale
Delegația MF a avut întâlniri cu Eugene Rhuggenaath, directorul executiv al Constituentei Olandeze din care face parte și România și cu Antonella Bassani, Vicepreședinte pentru Europa și Asia Centrală, din cadrul Băncii Mondiale. Discuțiile au vizat investițiile Băncii Mondiale în domeniile cheie precum educație, sănătate, politici de dezvoltare care vizează creștere verde și incluzivă precum și managementul riscurilor în caz de catastrofe.
Ministrul Finanțelor a declarat că România are nevoie de sprijinul partenerilor internaționali pentru ca toate oportunitățile pe care le avem prin PNRR și Politica de coeziune să fie valorificate.
De asemenea, au fost trecute în revistă împrumuturile contractate de România de la Banca Mondială, aflate în implementare, precum și portofoliul de împrumuturi aflate în pregărire.
În acest sens, reprezentanții Băncii Mondiale au dat asigurări că vor accelera procesul de contractare pentru împrumuturi de aproximativ un miliard de euro pentru:
- politici de dezvoltare care vizează creștere verde și incluzivă (Development Policy Financing/Loan – DPF/DPL);
- managementul riscurilor în caz de catastrofe (Catastrophic Deferred Drawdown Option- CAT-DDO).
Ministrul român de finanțe a transmis oficialilor Băncii Mondiale că se bazează în continuare pe sprijinul IFC pentru investițiile private în România, prin identificarea de noi oportunități de finanțare, pentru a contribui la reducerea decalajelor de infrastructură la nivelul transporturilor, energiei regenerabile, deșeurilor și tratării apei. În acest sens, a invitat echipele tehnice ale Băncii Mondiale în România să colaboreze cu echipa MF.
România este prima țară ca portofoliu IFC, cu 2,1 miliarde de dolari, având a zecea cea mai mare expunere la nivel global, cu peste 7 miliarde de dolari investiți în diverse sectoare, încă din anul 1991.
CITEȘTE ȘI Antifrauda a declanșat verificări în piața Pucheni. Controale timp de o lunăÎntâlnire cu echipa Departamentului pentru Afaceri Fiscale (FAD) din cadrul Fondului Monetar Internațional
Discuțiile s-au axat pe măsurile de modernizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care trebuie să ducă la îmbunătățirea colectării cu 2,5% din PIB a veniturilor fiscale, precum și cele de combatere a evaziunii fiscale.
„Ne menținem angajamentul să promovăm stabilitatea macroeconomică și suntem ferm angajați într-un amplu proces de reforme, care au ca rezultat creșterea economiei românești și susținerea unui nou cadru de dezvoltare durabilă, justă și incluzivă", a subliniat ministrul Boloș.
Totdată, ministrul Finanțelor a mulțumit FMI pentru sprijinul constant în domeniul administrației fiscale, prin seria sa de asistențe tehnice.
CITEȘTE ȘI ANAF va monitoriza prin e-Transport și lumânările, îmbrăcămintea purtată sau uzată, zdrențeleÎntâlnire cu reprezentanții Corporației Financiare Internaționale (IFC)
În cadrul discuțiilor, reprezentanții IFC au dat asigurări că vor continua să sprijine investițiile private în România, prin identificarea de noi oportunități de finanțare și prin răspunsul la noi nevoi de mobilizare a investițiilor private, pentru a contribui la reducerea decalajelor de infrastructură din România, energiei regenerabile, deșeurilor și tratării apei. De asemenea, IFC dorește să se implice activ în sprijinirea implementării proiectelor prioritare de parteneriat public-privat (PPP) în domeniul sănătății, transportului sau managementul deșeurilor.
O prioritate va rămâne și consolidarea sustenabilității financiare a sectorului bancar (de ex. participarea prin subscrierea la emisiunile de obligațiuni de rang superior neprivilegiate lansate de către bănci) și acordarea de linii de finanțare instituțiilor financiare în România pentru finanțarea măsurilor de reducere a impactului schimbărilor climatice. Totodată, IFC va rămâne activă în domeniul asistenței tehnice (de ex. Green Banking Academy) oferite sectorului financiar pentru sprijinirea tranziției la economia verde și reducerea riscurilor generate de schimbările climatice pentru aceste instituții.
Întâlniri cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional
Ultima zi a programului de lucru de la Washington a cuprins discuții cu înalți reprezentanți ai conducerii Fondului Monetar Internațional, Paul Hilbers, director executiv pentru Constituenta FMI din care face parte România, Kenji Okamura, director adjunct al instituției, și Alfred Kammer, director pentru Europa.
Alături de Viceguvernatorul Băncii Naționale a României, dl. Leonardo Badea, ministrul Finanțelor a prezentat eforturile susținute de România pentru menținerea stabilității macroeconomice în România, salutate de echipa FMI.
Privită de peste ocean, în ciuda riscurilor care persistã la porțile NATO, România continuã sã reprezinte un factor regional de echilibru, în condițiile tensiunilor geopolitice existente și a perturbărilor economice.
În cadrul discuțiilor, le-a fost prezentat planul de acțiuni pentru creșterea gradului de colectare a veniturilor la bugetul general consolidat de stat pentru 2024, pachet ce cuprinde măsurile de digitalizare pentru creșterea colectării și combaterea evaziunii fiscale.
„Le-am povestit despre investițiile în valoare cumulată de peste 8% din PIB până în 2026, pe care le pregătim în următorii ani, cu accent pe implementarea PNRR. În marea lor majoritate sunt proiecte de infrastructură care vor contribui la reducerea costurilor de transport atât din punct de vedere al timpului, cât și al costurilor, îmbunătățind profitabilitatea companiilor, care vor genera fluxuri suplimentare de investiții străine directe”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
CITEȘTE ȘI Ministrul Sănătății: Sunt vreo două milioane de români fără asigurare de sănătate. E o cifră mare, asta e realitatea. Peste 700.000 de consultații au fost anul trecut pentru pacienții neasigurațiÎntâlniri cu agențiile de rating S&P și Moody's
Partea română a prezentat agențiilor de rating particularitățile economice ale României, precum și strategiile, reformele structurale, politicile fiscale responsabile avute în vedere pentru asigurarea stabilității macroeconomice pe termen lung.
Ministrul Finanțelor a precizat că suntem angajați într-un proces de modernizare a României prin intermediul fondurilor europene, a fondurilor naționale și a reformelor pe care le avem cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență și că așteptările noastre sunt ca aceste reforme să genereze modernizarea statului român și a administrației publice, sustenabilitatea anumitor categorii de cheltuieli publice pe care le avem în prezent, care vor conduce la o creștere economică menținută într-un ritm pe care l-am avut până acum.
„Mizăm pe această creștere economică ca fiind unul din pilonii noștri de bază pentru o dezvoltare sustenabilă. De asemenea, avem în vedere consolidarea fiscală care să conducă la modernizarea sistemului nostru fiscal, prin măsurile pentru combaterea evaziunii fiscale sau implementarea proiectelor de digitalizare. România este angajată pe drumul acesta ireversibil al modernizării și al implementării proiectelor de investiții și de asemenea, este angajată în a realiza reforme care să conducă la sustenabilitatea cheltuielilor publice pe care România le are", a concluzionat ministrul Marcel Boloș.
Din delegația Ministerului Finanțelor au făcut parte secretarii de stat Carmen Moraru și Alin Andrieș, Petronel Munteanu, secretar general adjunct, și echipa tehnică din cadrul Direcției Generale Relații Financiare Internaționale.