Coaliția s-a pus de acord pe măsurile fiscale, fără schimbări semnificative față de ce a apărut în spațiul public. Printre micile modificări decise, cozonacul scapă de acciza la zahăr

Coaliția s-a pus de acord pe măsurile fiscale, fără schimbări semnificative față de ce a apărut în spațiul public. Printre micile modificări decise, cozonacul scapă de acciza la zahăr
scris 14 sep 2023

Măsurile fiscale au fost stabilite în proporție de 99% la ședința Coaliției din seara anterioară, forma aceastora fiind în linie cu ce a apărut până în prezent în spațiul public, au declarat pentru Profit.ro surse guvernamentale. Astfel, rămân în picioare măsuri precum impozitarea companiilor pe cifra de afaceri, inclusiv a băncilor, la microîntreprinderi se păstrează ratele de impozit de 1%/3%, pragurile de 60.000 de euro/500.000 de euro și restricția privind profitabilitatea peste 30%, acciza la zahăr a fost modificată ușor pentru a elimina produsele de panificație, cum ar fi cozonaci și biscuiți, în timp ce o serie de spectacole, de exemplu teatru sau balet, vor rămâne cu TVA de 5%.

De asemenea, rămâne așa cum a fost prezentată și taxarea cu 0,3% a locuințelor cu valoare de peste 500.000 de euro (urmând să se țină cont la stabilirea valorii de eventuale credite existente, luate în scopul achiziției), precum și taxarea cu 0,3% a mașinilor scumpe.

Urmărește-ne și pe Google News
EXCLUSIV Antifrauda a identificat, în controale, venituri din criptomonede de peste 1 miliard de lei CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Antifrauda a identificat, în controale, venituri din criptomonede de peste 1 miliard de lei

Nu este clar în prezent când ar putea fi publicat proiectul cu modificările fiscale (și alte măsuri), însă nu este exclus să fie pus în transparență abia săptămâna următoare.

Cel mai recent draft cu măsuri fiscale a ajuns în presă la începutul lunii, dar, ulterior, Ministerul Finanțelor a schimbat unele prevederi. Printre acestea, a renunțat să mai impoziteze titlurile de stat și să modifice impozitarea la bursă.

Taxa pe cifra de afaceri

Taxa pe cifra de afaceri pregătită de coaliție prevede ca firmele cu afaceri de peste 50 de milioane de euro să achite impozit pe profit, dar nu mai puțin de 1% din cifra de afaceri. Astfel, dacă impozitul pe profit este mai mic de 1% din cifra de afaceri, compania achită diferența până la 1% din cifra de afaceri.

EXCLUSIV ANAF a rămas în urmă, față de plan, cu peste 10 miliarde de lei pentru prima jumătate a anului. A colectat la buget mai puțin și în luna iunie CITEȘTE ȘI EXCLUSIV ANAF a rămas în urmă, față de plan, cu peste 10 miliarde de lei pentru prima jumătate a anului. A colectat la buget mai puțin și în luna iunie

În ce privește băncile, impozitul va fi de 1% din cifra de afaceri plus 16% impozit pe profit, așa cum se știa deja, iar Ministerul Finanțelor discută în prezent cu sectorul bancar pentru a stabili modul în care se va calcula cifra de afaceri.

Surse din Finanțe au declarat anterior pentru Profit.ro că pentru bănci, din cauza activității specifice acestora, cifra de afaceri se calculează diferit față de alte companii. Astfel, ar intra în cifra de afaceri veniturile din servicii financiare, cum ar fi comisioanele, dobânzile, contravaloarea serviciilor financiare prestate etc. Nu vor fi luate în calcul depozite sau credite.

Acciza la zahăr - scapă cozonacul

Una dintre puținele modificări decise în recenta ședință a liderilor Coaliției este ca de la aplicarea accizei la zahăr să fie excluse produsele de panificație, cum ar fi biscuiți sau cozonac.

De asemenea, a fost majorată acciza pentru produse cu conținut de peste 8 grame de zahăr la 100 de ml de produs. Dacă anterior aceasta era planificată la 0,6 lei, acum va fi de 0,8 lei.

Acciza pentru produse cu conținut între 4 și 8 grame la 100 ml de produs va fi de 0,4 lei (draftul anterior prevedea această acciză pentru intervalul 5 - 8 grame).

La microîntreprinderi, liderii Coaliției nu au modificat schimbările pregătite

Astfel, rămâne formula anunțată anterior de Profit.ro, cu impozit de 1% până la venituri de 60.000 de euro și 3% pentru venituri cuprinse între 60.000 de euro și 500.000 de euro.

Dacă rata profitabilității este mai mare de 30% pe segmentul 60.000 - 500.000 de euro, microîntreprinderea trebuie să treacă la impozit pe profit.

De asemenea, pe lângă bunurile care rămân la TVA redusă de 5%, printre cele deja anunțate de către autorități, cum ar fi lemne de foc, agent termic, carte, s-a decis ca o serie de spectacole, cum ar fi teatru sau balet, să beneficieze în continuare de TVA de 5%. Facilitatea de a menține TVA 5% pentru anumite spectacole nu vizează și festivaluri mari, cum sunt cele desfășurate în aer liber.

viewscnt
Afla mai multe despre
guvern
masuri fiscale
ministerul finantelor
accize
acciza zahar
cozonac