Case de marcat - Legea prevenirii este aplicată și firmelor fără case de marcat cu jurnal electronic după 1 septembrie. Hotărârea Guvernului a fost publicată în Monitorul Oficial

Case de marcat - Legea prevenirii este aplicată și firmelor fără case de marcat cu jurnal electronic după 1 septembrie. Hotărârea Guvernului a fost publicată în Monitorul Oficial
scris 11 sep 2018

Hotărârea prin care Guvernul extinde Legea prevenirii, pentru a include temporar în lista neregulilor în cazul cărora nu sunt aplicate imediat amenzi și nerespectarea de către firme a obligației de a avea imprimante fiscale sau case de marcat cu jurnal electronic, a intrat în vigoare, fiind publicată luni seara în Monitorul Oficial. Astfel, firmele care nu s-au încadrat în termen nu vor mai fi amendate direct, ci vor primi un plan de remediere cu un nou termen de conformare. Amenda în acest caz, de care acum firmele scapă la prima abatere, ajunge până la 10.000 de lei, dar atrage și suspendarea activității respectivului punct de vânzare până la dotarea cu aparatele fiscale.

Modificarea legislativă a fst decisă de Guvern săptămâna trecută și a intrat în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial, însă autoritățile nu au trecut la sancționarea firmelor în perioada 1-10 septembrie, după cum a scris Profit.ro aici.

Urmărește-ne și pe Google News

Primele care trebuie să fie dotate cu noile echipamente, începând cu 1 septembrie, sunt companiile  mari și mijlocii, dar procesul a decurs cu dificultate din cauza avizării târzii de către autorități a noilor modele și a înregistrării greoaie a acestora la ghișeele ANAF.

De ce este important: În jur de 27.000 de companii mari și mijlocii trebuie să fie dotate de la 1 septembrie cu noile imprimante fiscale sau case de marcat cu jurnal electronic, dar primele imprimante au fost avizate tehnic de autorități abia în luna august.

Mai este interesant: Ministerul Finanțelor nu vrea să amâne din nou termenele de 1 septembrie pentru firmele mari și mijlocii și de 1 noiembrie pentru cele mici, deoarece consideră că ar descuraja companiile să cumpere noile echipamente fiscale. Pe de altă parte, autoritățile nu pot amenda un număr foarte mare de firme dacă vina pentru întârziere este în destul de mare măsură și a autorităților.

Case de marcat - Legea prevenirii este aplicată și firmelor fără case de marcat cu jurnal electronic după 1 septembrie. Hotărârea Guvernului a fost publicată în Monitorul Oficial

Măsura trecerii acestei nereguli sub incidenta Legii prevenirii va fi în vigoare temporar, va asigura o abordare de tip preventiv, stimulativ și nu de sancționare a operatorului economic de la prima abatere. Organele de control vor analiza situația fiecărui contribuabil în parte, iar dacă acesta nu s-a dotat cu aparate de marcat cu jurnal electronic, vor aplica avertismentul și vor stabili un termen de dotare de maximum 90 de zile, în funcție de constatări.

Conform Legii prevenirii, o firmă va primi doar un avertisment, împreună cu un plan de remediere înmânat de inspector. În termen de maximum 10 zile de la data expirării termenului de remediere, autoritatea publică trebuie să reia controlul și să verifice dacă problemele semnalate au fost remediate.

OFICIAL Guvernul amână cu 3 luni termenul de la care vor fi amendate firmele pentru lipsa caselor de marcat cu jurnal electronic ori a imprimantelor fiscale CITEȘTE ȘI OFICIAL Guvernul amână cu 3 luni termenul de la care vor fi amendate firmele pentru lipsa caselor de marcat cu jurnal electronic ori a imprimantelor fiscale

Legea prevenirii include mai multe nereguli referitoare la casele de marcat, dar, până la modificare, nu și situația în care o firmă nu a respectat prevederea legală de a se dota cu noile echipamente fiscale în termenul prevăzut de lege.

Lista neregulilor, mai putin lipsa caselor de marcat cu jurnal electronic, acoperite acum de Legea prevenirii poate fi consultată aici

Cum aplică ANAF Legea prevenirii puteți citi aici

Potrivit Finanțelor, până la data de 17 august, ANAF a emis 31.913 certificate de atribuire a numărului unic de înregistrare  pentru 44.327 aparate de marcat, iar la nivel național au fost instalate 28.986 aparate de marcat dotate cu jurnal electronic.

Ministerul estimează că operatorii economici mari și mijlocii utilizează circa 100.000 de aparate de marcat, iar până la acea dată au fost instalate numai 28.986 de aparate de marcat pentru toate categoriile de contribuabili, inclusiv cei mici.

Având în vedere și că eliberarea numărului de ordine necesar fiscalizării, precum și fiscalizarea propriu-zisă a aparatelor de marcat dotate cu jurnal electronic sunt procese consumatoare de timp, Finanțele a constat că firmele care au obligația de a se dota cu aparate de marcat electronice fiscale dotate cu jurnal electronic riscă sancțiuni drastice pentru nerespectarea obligației de a avea aceste aparate, fără ca vinovăția să fie directă și exclusivă a acestora.

Urmare a extinderii Legii prevenirii

  • organele de control competente din cadrul ANAF și MAI pot analiza cu ocazia controlului, situația de fapt a comerciantului, pot constata, de la caz la caz, cel puțin următoarele situații și pot proceda în consecință astfel:
    • este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, situație în care organul de control nu aplică sancțiuni,
    • este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar acesta nu este fiscalizat și instalat, situație în care organul de control aplică avertismentul și stabilește un termen de instalare foarte scurt,
    • nu este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar există pe piață aparate corespunzătoare activității acestuia, situație în care organul de control aplică avertismentul și stabilește un termen scurt de dotare,
    • nu este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar există pe piață aparate și a făcut comandă la distribuitorul autorizat, situație în care organul de control aplică avertismentul și stabilește un termen de dotare și fiscalizare scurt,
    • nu este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic și nu există pe piață aparate de marcat cu jurnal electronic dedicate activității sale, situație în care organul de control aplică avertismentul și stabilește în planul de remediere un termen mai lung de dotare (exemplu: 90 de zile).
  • nu se vor aplica nici sancțiunile contravenționale complementare de confiscare a sumelor și de suspendare a activității la unitatea de vânzare (prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. f) pct. (i) și (ii) din OUG nr. 28/1999), care de altfel nu ar fi echitabile, neexistând o vinovăție directă și exclusivă a contribuabilului.
  • în situația în care organele de control constată că o firmă nu a fost dotată niciodată cu aparat de marcat, ceea ce reprezintă o altă faptă, acestea pot aplica sancțiunile corespunzătoare acestei fapte.

Guvernul a aprobat, la finele lunii mai, prin ordonanță de urgență, prorogarea cu 3 luni a termenelor de la care vor fi aplicate firmelor amenzi pentru lipsa caselor de marcat cu jurnal electronic ori a imprimantelor fiscale, în contextul în care pentru firmele mari și mijlocii deveneau obligatorii de la 1 iunie, dar nu fuseseră autorizați nici măcar distribuitori pentru a le vinde.

În total, aproximativ 800.000 de case de marcat cu jurnal electronic vor trebui schimbate, majoritatea covârșitoare, însă, au termen până la 1 noiembrie.

În luna mai, când a extins termenele privind sancțiunile, Guvernul a afirmat că amânarea are drept cauză întârzierile producătorilor și distribuitorilor în pregătirea prototipurilor de aparate de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic și, implicit, întârzierile în depunerea acestora împreună cu documentația aferentă pentru avizare tehnică la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică.

Cât sunt amenzile

Amenzile pentru firmele care nu respectă această obligație sunt cuprinse între 8.000 de lei și 10.000 de lei.

La amendă se adaugă și suspendarea activității operatorului economic la unitatea de vânzare până la dotarea cu aparat de marcat electronic fiscal și prezentarea dovezii de plată a amenzii sau a jumătate din cuantumul acesteia, după caz, precum și confiscarea sumelor pentru care nu au fost emise documente justificative.

Amenzile contravenționale pot fi plătite, de astăzi, la jumătate din minimul prevăzut de lege în termen de 15 zile, în loc de 48 de ore. Noi modificări au fost introduse pentru șoferi CITEȘTE ȘI Amenzile contravenționale pot fi plătite, de astăzi, la jumătate din minimul prevăzut de lege în termen de 15 zile, în loc de 48 de ore. Noi modificări au fost introduse pentru șoferi

Primul val, cel care trebuia să aibă noile echipamente fiscale operaționale de la 1 septembrie, include 3.000 de mari contribuabili și în jur de 24.000 (conform celor mai recente date disponibile) de contribuabili mijlocii.

După achiziție, casa de marcat/imprimanta fiscală trebuie înregistrată la Fisc și montată de personalul specializat al distribuitorului. Acest proces durează, de asemenea, foarte mult, întrucât nici ANAF și nici distribuitorii nu au suficienți angajați pentru a face față schimbării unui număr atât de mare de aparate fiscale în termen atât de scurt.

Imprimantele fiscale sunt sisteme mai performante și mai scumpe, folosite de obicei de firmele mari, în timp ce casele de marcat sunt utilizate de firmele mai mici. Imprimantele fiscale pot fi folosite conectate la dispozitive cum ar fi smartphoneuri, laptopuri sau tablete.

Cine ar trebui să aplice amenzile

Controlul funcționării și utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, constatarea contravențiilor, precum și aplicarea sancțiunilor sunt atribuții ale structurilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și ale structurilor Inspectoratului General al Poliței Române.

viewscnt
Afla mai multe despre
case de marcat
imprimante fiscale
anaf
ministerul finantelor
legea prevenirii
firme