Bonusuri anuale de până la 12% din fondul de salarii pentru angajații din ANAF și Vamă. Dar vor putea fi și penalizați cu 10%. Apare și un mecanism nou pentru cazuri de peste 1 milion de euro - proiect

Angajații ANAF și cei ai AVR (Autoritatea Vamală Română) vor putea primi bonusuri anuale dintr-un fond care se poate ridica la nivel maxim (dacă ar primi toți angajații) de 12% din bugetul anual de salarii, în cazul îndeplinirii indicatorilor de performanță, în special colectarea de venituri, trasați de către Ministerul Finanțelor.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Bonusuri anuale de până la 12% din fondul de salarii pentru angajații din ANAF și Vamă. Dar vor putea fi și penalizați cu 10%. Apare și un mecanism nou pentru cazuri de peste 1 milion de euro - proiect

Bonusul va fi acordat și dacă obțin un rezultat bun la evaluarea individuală anuală, prevede un proiect de act normativ pregătit la nivelul ANAF, AVR și Finanțelor și analizat de Profit.ro.

Însă, în cazul în care evaluarea nu este la nivelul prevăzut, salariații vor fi penalizați cu 10% din salariu, conform Codului Administrativ.

De ce este important: Aceste mecanisme de bonus sunt determinate de angajamente asumate în toamna anului trecut de către România ca parte a revizuitrii unor jaloane din PNRR, dar vin într-o perioadă în care angajații din Finanțe, ANAF și Vamă sunt extrem de nemulțimiți de înghețările de salarii din ultimii doi ani, precum și de poziționarea lor în grilele din proiectul pentru noua lege a salarizării din sectorul public, prezentată de către Ministerul Muncii. Proteste semnificative ale angajaților, inclusiv proteste spontane, au avut loc în luna iunie, în timp ce în iulie continuă pichetări de instituții. 

Totodată, un al doilea mecanism va viza recompensarea celor care participă la cazurile mari ale ANAF, în care sunt atrase la buget sume de peste 1 milion de euro, rămase definitive pe toate căile de atac și încasate efectiv la buget.

Acest fond de premiere se finanțează cu 3% din totalul sumelor pe care ANAF le aduce anual suplimentar la buget.

Profit.ro a prezentat, la mijlocul lunii mai, în exclusivitate, un draft de proiect care prevedea că angajații ANAF ar fi urmat să primească bonusuri de performanță care puteau ajunge la maxime între 1 și 3 salarii de bază pe an, în funcție de criterii de performanță, la cel mai ridicat nivel fiind personalul din colectare, executări cazuri speciale și Antifraudă, în linie cu jalonul prevăzut în PNRR.

Deficit bugetar foarte bun și la cinci luni, la jumătate față de anul trecut. Cifrele complete CONFIRMARE CITEȘTE ȘI Deficit bugetar foarte bun și la cinci luni, la jumătate față de anul trecut. Cifrele complete CONFIRMARE

Mecanismul de tip bonus-malus este necesar pentru a asigura o legatura directă între resursele salariale suplimentare și performanța efectivă a instituției, în corelare cu obiectivele de reformă asumate de România în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Acesta evită transformarea stimulentului într-un drept salarial permanent și necondiționat, instituind o recompensă variabilă, temporară și dependentă de atingerea unor indicatori de performanță.

"Recompensarea funcționarilor ANAF/AVR este motivată de scopul acestor instituții în protejarea intereselor financiare ale statului prin contribuția directă a acestora la colectarea veniturilor la buget, precum și de complexitatea și responsabilitatea ridicată a activităților fiscale per ansamblu, întrucât activitățile desfășurate la nivelul acestora (colectare, control, inspecție flscală, control și supraveghere vamală) presupune expunerea la riscuri profesionale și obligații de integritate sporite. Această propunere are ca scop legitim asigurarea eficienței administrației fiscale și mentinerea personalului calificat, fiind proporțională cu nivelul atribuțiilor și responsabilităților speciflce funcției", prevede proiectul.

Prima componentă - Recompensă financiară anuală pentru funcționarii ANAF/AVR în legatură directă cu gradul de îndeplinire a indicatorilor-cheie de performanță

Valoarea totala a sumelor acordate cu titlu de recompensă financiara într-un an calendaristic la nivelul ANAF, respectiv al AVR, nu poate depășii 12% din sumele prevazute pentru cheltuielile cu salariile de bază în bugetul aprobat pentru anul respectiv.

Rezultatele evaluării anuale a performanțelor profesionale individuale constituie baza pentru stabilirea personalului care beneficiază de recompense financiare anuale, precum și a personalului căruia i se aplică măsuri de diminuare a drepturilor salariale.

Impozitul pe locuință calculat la valoarea de piață: Viitorul sistem-platformă a fost scos din PNRR ca obligație CITEȘTE ȘI Impozitul pe locuință calculat la valoarea de piață: Viitorul sistem-platformă a fost scos din PNRR ca obligație

Personalului care, în uma evaluării anuale a performanțelor profesionale individuale, nu realizează indicatorii de performanță stabiliți și nu obține calificativ adecvat la evaluarea anuală, i se aplică sancțiunea diminuării drepturilor salariale prevăzută de Codul Administrativ, cu 10%.

Acordarea recompenselor financiare nu se realizează în situația în care:

  • salariatul nu a contribuit la îndeplinirea indicatorilor-cheie de performanță specifici;
  • salariatul a fost sancționat disciplinar în anul pentru care se acordă recompensele financiare;
  • salariatul a obținut calificativele „satisfacător" sau „nesatisfăcător" la evaluarea anuală a performanțelor profesionale individuale;
  • împotriva salariatului au fost constatate abateri de la normele de etică și integritate, potrivit legii.

Mecanismele de acordare a recompenselor, metodologia de stabilire a indicatorilor-cheie de performanță la nivelul structurilor organizatorice, precum și criteriile privind acordarea recompenselor financiare anuale, detaliate în funcție de activitate, vor fi stabilite prin hotărâri ale Guvemului, în termen de 90 de zile de la data adoptării și publicării acestui proiect  de act normativ în Monitorul Oficial.

Limita de 12% din cheltuielile cu salariile de bază ale personalului ANAF/AVR a fost stabilită având în vedere personalul care, la un moment dat, dacă toate criteriile și condițiile sunt îndeplinite, pot beneficia de recompensele financiare reglementate.

PREMIERĂ FOTO Fermă clandestină de criptomonede descoperită de ANAF într-o clădire dezafectată CITEȘTE ȘI PREMIERĂ FOTO Fermă clandestină de criptomonede descoperită de ANAF într-o clădire dezafectată

A doua componentă - Prime pentru cazuri excepționale finanțate cu o parte din sumele stabilite prin control, încasate și rămase definitive pe toate căile de atac

(Un mecanism prevăzut și acum de Codul Fiscal pentru acordarea unor bonusuri în cazuri excepționale, cu sume mari atrase la buget, dar utilizat efectiv foarte puțin, va fi abrogat odată cu introducerea acestui nou mecanism)

În cadrul mecanismului de recompensare financiară, personalul ANAF și cel al AVR beneficiază și de stimulente financiare pentru constatări, respectiv și în ceea ce privește activitatea de control vamal și fiscal în domeniul produselor accizabile și a traficului ilicit de marfuri, precum și cele provenind din titlurile executorii rămase definitive prin necontestare sau din cele confirmate de instanță prin hotărâri judecatorești definitive și efectiv încasate, al căror cuantum depășeste echivalentul în lei al sumei de un milion de euro.

Stimulentele financiare se acordă prin ordin al președintelui ANAF, respectiv prin ordin al președintelui AVR, pentru personalul din subordine care a contribuit la realizarea performanțelor excepționale. Beneficiază de stimulente financiare personalul din echipele de control fiscal și vamal (inspecție fiscală, antifraudă fiscală, controlul ulterior, echipele mobile, echipele canine, structurile de control vamal nedistructiv, verificarea situației fiscale, supraveghere vamala și fiscală în domeniul produselor accizabile), din structurile de analiză de risc care au realizat evaluarea riscului fiscal, structurilor juridice care asigură reprezentarea în instanță, din cadrul organelor de executare silită și de confiscare, dupa caz, precum și conducerea ierarhică a personalului.

Serviciile secrete ale României vor primi sute de milioane de euro din programul SAFE. Guvernul a pregătit repartizarea banilor CITEȘTE ȘI Serviciile secrete ale României vor primi sute de milioane de euro din programul SAFE. Guvernul a pregătit repartizarea banilor

Pentru cazurile de performanta excepțională, stimulentele financiare se acordă o singură dată, iar dreptul de a beneficia de aceste stimulente aparține exclusiv personalului care a avut raporturi de serviciu sau de munca active în cadrul ANAF sau AVR pe parcursul anului calendaristic anterior celui în care se efectuează plata.

Acordarea stimulentelor financiare se realizează din bugetele ANAF, respectiv al AVR, în limita de 3% din cuantumul creanțelor stabilite prin titluri rămase definitive prin necontestare sau din cele confirmate de instanță prin hotărâri judecatorești definitive și efectiv încasate. Procentul de 3% stabilit anterior se aplică exclusiv asupra sumelor rămase definitive și încasate potrivit legii, al căror cuantum depășește pragul stabilit.

Procedura și metodologia specifică de constituire a fondului din care se acordă stimulentele financiare se stabilesc și seaprobă prin ordin al ministrului Finanțelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2438 +0.0008+0.02 %
1 USD4.6010 +0.0013+0.03 %
1 GBP6.0897 +0.0126+0.21 %
1 CHF5.6828 -0.0025-0.04 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite