Atenție dacă treceți granița cu mulți bani. Amendă majorată substanțial pentru nedeclararea la vamă a unor sume

Atenție dacă treceți granița cu mulți bani. Amendă majorată substanțial pentru nedeclararea la vamă a unor sume
scris 8 nov 2021

Neîndeplinirea obligaţiei legale de declarare la ieșirea din țară, în afara Uniunii Europene, a numerarului însoţit de peste 10.000 euro va putea fi sancționată de autoritățile vamale cu o amendă maximă mult mai mare față de limita actuală. Astfel, Guvernul a decis majorarea limitei maxime a amenzii de la 8.000 lei la 50.000 lei, dar nu mai mult de 60% din valoarea numerarului nedeclarat.

De ce este important: În prezent, conform regulamentului vamal național și european în domeniu, purtătorii care transportă numerar în valoare de 10.000 euro sunt obligați să declare numerarul respectiv autorităţilor competente din statul membru prin care aceștia intră sau ies din Uniune și pun numerarul la dispoziţia acestora pentru control.

În România, nedeclararea în scris, la autoritatea vamală, a numerarului în valută și/sau în moneda națională care este egal sau depășește limita de 10.000 euro constituie contravenție și se sancționează în prezent cu amendă de la 3.000 la 8.000 lei.

O nouă rectificare a OUG 114/2018, în contextul pandemiei: Taxa pe viciu să revină în bugetul Sănătății CITEȘTE ȘI O nouă rectificare a OUG 114/2018, în contextul pandemiei: Taxa pe viciu să revină în bugetul Sănătății

Mai este important: Același regulament mai prevede că ”în cazul în care numerar neînsoţit în valoare de 10.000 euro sau mai mult intră sau iese din Uniune, autorităţile competente ale statului membru prin care numerarul intră sau iese din Uniune pot să solicite expeditorului sau destinatarului numerarului sau unui reprezentant al acestora, după caz, să facă o declaraţie de informare, în termen de 30 de zile”.

Dacă nu sunt respectate aceste obligaţii, sau când există indicii că numerarul, indiferent de valoarea vizată, are legătură cu o activitate infracţională, autorităţile competente pot să reţină temporar numerarul printr-o decizie administrativă, în condiţiile prevăzute în dreptul intern.

Perioada de reținere temporară este strict limitată la timpul necesar pentru ca autoritățile competente să stabilească dacă împrejurările cazului justifică reținerea în continuare. Această perioadă nu poate depăși 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii până la o durată maximă de 90 zile. În cazul în care nu se ia o decizie în ceea ce privește reținerea în continuare a numerarului în acest termen, sau în cazul în care se decide că împrejurările cazului nu justifică reținerea în continuare, numerarul este înapoiat imediat persoanei de la care a fost reținut temporar.

Noi reguli pregătite pentru înregistrarea în Registrul Comerțului. Facilități la înființarea și înregistrarea online a unei societăți CITEȘTE ȘI Noi reguli pregătite pentru înregistrarea în Registrul Comerțului. Facilități la înființarea și înregistrarea online a unei societăți

Potrivit regulametului european, fiecare stat membru prevede sancţiuni pentru nerespectarea obligaţiei de declarare a numerarului însoţit sau a obligaţiei de informare cu privire la numerarul neînsoţit. Sancţiunile respective trebuie să fie eficace, proporţionale și disuasive.

Acum, Guvernul a decis că neîndeplinirea obligaţiei de declarare a numerarului însoţit de peste 10.000 euro va fi sancționată cu amendă de la 3.000 la 50.000 lei, dar nu mai mult de 60% din valoarea numerarului nedeclarat.

DECIZIE Vama se separă de ANAF CITEȘTE ȘI DECIZIE Vama se separă de ANAF

Executivul arată că, la stabilirea limitelor amenzii s-au avut în vedere prevederile art. 8 alin. (2) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale Guvernului limita maximă fiind de 50.000 lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Deoarece  a stabilit o diferență importantă între minimul și maximul amenzii contravenționale (de la 3.000 la 50.000 lei), Guvernul arată că autoritatea vamală are posibilitatea de a individualiza sancțiunea aplicată, impunând o amendă spre minim când pericolul social al faptei este mai scăzut și, respectiv, o amendă spre maxim atunci când pericolul social al faptei este crescut.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
vama
declara
numerar
amenda
10.000 euro
guvern
majorare