Procedura de înregistrare a contractelor de închiriere, cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare și cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, va fi modificată pentru a permite desemnarea proprietarului sau altui deținător legal care îndeplinește obligația înregistrării contractului încheiat între părți, în cazul în care bunul este deținut în comun, prevede un proiect de ordin al președintelui ANAF.
Proiectul de ordin propune:
- completarea procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune cu prevederi privind desemnarea proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal care îndeplinește obligația înregistrării contractului încheiat între părți, în cazul în care bunul este deținut în comun;
- completarea modelului și conținutului formularului "Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune", precum și a instrucțiunilor de completare ale acestuia, în sensul celor menționte mai sus.
În 2024, prin Ordonanța de urgență 128/07.11.2024, s-a stabilit ca s-a stabilit ca pentru contractele de închiriere încheiate începând cu data de 1 ianuarie 2025, precum și pentru actele de modificare a acestora, în cazul în care bunul este deținut în comun, să se desemneze proprietarul, uzufructuarul sau alt deținător legal care să îndeplinească obligația înregistrării contractului încheiat între părți.
CITEȘTE ȘI Nevoia de împrumuturi a Guvernului urcă la un nou record, din cauza noii ținte de deficitContribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare și cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, au obligația înregistrării contractului încheiat între părți, precum și a modificărilor survenite ulterior, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent.
Contractele de locațiune încheiate prin înscris sub semnătură privată, care au fost înregistrate la organele fiscale, constituie titluri executorii pentru plata chiriei la termenele și în modalitățile stabilite în contract sau, în lipsa acestora, prin lege.