Cu peste 3.250 societăți comerciale nou-apărute, anul 2018 a însemnat un număr record de firme înființate în domeniul consultanței pentru afaceri și management, indică datele oficiale ale Registrului Comerțului consultate de specialiștii Termene.ro, platformă care oferă informații actualizate în timp real despre firmele din România. Valoarea este una spectaculoasă, dacă se ține cont de faptul că, din 2004 până în 2017, doar într-un singur an a fost depășită valoarea de 2.500 de noi companii înființate (anul 2013).
În opinia specialiștilor Termene.ro, printre principalele explicații ale tendinței de creștere se numără faptul că de la 1 ianuarie 2018 a fost eliminată pentru microîntreprinderi condiția ca cel puțin 80% din veniturile totale să fie din alte surse decât cele din consultanță și management, creșterea cererii în rândul firmelor pentru serviciile de consultanță, programele de finanțare guvernamentală și faptul că tot mai mulți români au devenit consultanți după ce au acumulat experiență profesională în marile companii.
Mai mult, din datele prezentate care cuprind și primul trimestru al anului curent se poate observa că există toate premisele ca recordul din anul 2018 să fie depășit de numărul de firme ce vor fi înregistrate în acest domeniu în 2019, respectiv cel puțin 4.000 dacă trendul rămâne constant.
*Primul trimestru al anul 2019
„Avem un trend relativ linear: între anii 2004 și 2017 au fost create anual între 1.500 și 2.500 de companii care activează în sfera activităților de consultanță în management și afaceri, avem un an 2018 când topurile sunt date peste cap, în care recordul este depășit cu mai bine de 750 de companii și, mai mult de atât, avem premisele unui an 2019 când putem înregistra un nou record, poate peste 4.000 de companii”, a declarat Adrian Dragomir, CEO și fondator Termene.ro.
CITEȘTE ȘI Amnistia datoriilor la sănătate: Persoanele cu venituri sub 12 salarii minime brute pe an în perioada 2014-2017 vor fi scutite de contribuții la sănătate. Se va aplica și celor care au primit deja decizii de la ANAFProfilul companiilor de consultanță din România
92% din companiile care activează în domeniul activităților de consultanță pentru afaceri și management au maximum doi angajați și doar 8% dintre acestea au peste doi angajați. Mai mult, cele 8% companii cu peste doi angajați generează peste trei sferturi din cifra de afaceri a întregului domeniu.
În general, companiile care activează în domeniul activităților de consultanță pentru afaceri și management sunt companii de mici dimensiuni unde deseori întâlnim antreprenorul de tip freelancer. Acesta poate fi propriul său angajat sau poate fi angajat în altă companie (în domenii conexe precum domeniul bancar, contabilitate sau audit), dar în timpul liber să activeze în noua sa companie.
România: să dai sfaturi despre afaceri, de opt ori mai profitabil decât să faci afaceri
Studiul realizat de Termene.ro a scos în evidență mai multe motive pentru care există acest trend pe piață, însă din punctul de vedere al analiștilor, trei dintre acestea reprezintă adevăratele repere ale domeniului.
CITEȘTE ȘI Case de marcat cu jurnal electronic - Firmele distribuitoare sunt nemulțumite de birocrația ANAF, de lipsa comunicării și consideră controalele insuficiente. Antifrauda - amenzi și numerar confiscat de 4,1 milioane lei în controale într-o lunăProfitabilitatea extrem de ridicată pe care companiile din domeniul consultanței în management o obțin poate fi unul dintre principalele motive pentru care tot mai mulți antreprenori se orientează spre acest domeniu. Dacă media profitabilității companiilor la nivel național nu depășește 5%, la nivelul domeniului de activitate aceasta este de aproape 8 ori mai ridicată, fiind de peste 38%. Astfel, la 100 de lei încasați, un antreprenor obține în medie 5 lei profit, dar dacă acesta activează în domeniul analizat, profitul este de 38 de lei. Cu alte cuvinte, în România este de opt ori mai profitabil să dai sfaturi despre afaceri decât să faci afaceri propriu – zis.
Un al doilea motiv vizibil în cifrele analizate de analiștii Termene.ro este faptul că cererea pentru serviciile de consultanță în management și afaceri este în plină creștere. Dacă anul 2016 a însemnat o ușoară scădere a pieței, anul 2017 a însemnat o creștere in forță, cu peste 10% a acesteia, lucru ce a putut îndemna mulți antreprenori să se orienteze spre acest tip de activitate.
Și programele din fonduri guvernamentale si europene au stat la baza valului de companii nou înființate în acest domeniu economic. Întrebarea la care companiile care apelează la firme de consultanță este – oare câte astfel de companii s-au realizat strict pentru a răspunde unei nișe create 100% din fonduri publice și câte au puterea de a rezista și conta cu adevărat în domeniul în care activează? În același timp, rămâne în responsabilitatea celui ce apelează la o firmă de consultanță să determine valoarea adăugată pe care i-o poate aduce o astfel de colaborare. „Noi, la Termene.ro, ne-am dat seama că de foarte multe ori este mult mai eficient din punct de vedere al managementului resurselor să realizezi anumite proiecte prin externalizare. Desigur, procesul de selecție al colaboratorilor noștri a fost destul de riguros și asta ne-a adus rezultate mult mai predictibile”, declară Adrian Dragomir, CEO al Termene.ro.
CITEȘTE ȘI Comisia Europeană a revizuit în scădere prognoza de creștere pentru economia RomânieiEvoluția profitului mediu înregistrat de companiile din domeniul analizat este un alt factor care a determinat antreprenorii să deschidă astfel de afaceri. Cu o medie de doi angajați – deseori cei doi asociați, aceste companii au înregistrat în anul 2017 un profit de aproape 250 mii lei. Eliminând salariile, dar și alte costuri de funcționare, rezultă un venit mediu lunar de aproximativ 10.000 lei/asociat, ceea ce face domeniul extrem de atractiv.
Eliminând marile companii din domeniu, activitățile de consultanță pentru afaceri și management presupun costuri mici de operare, salariile reprezentând adesea cel mai mare cost.
Termene.ro: Câte firme de consultanță au un risc de a intra în insolvență
Numărul mare de companii înființate în ultimul an în acest domeniu și nu numai, creează impresia unui mediu concurențial puternic și lasă loc unei oferte foarte mari de astfel de servicii. Totuși, realitatea din teren este cu totul alta față de cea existentă pe hârtie.
Deși pe foaie aceste companii sunt solvabile și lichide, în medie, peste 90% din totalul activelor deținute este de natură circulantă, creanțele și disponibilul de numerar fiind cel mai des întâlnit activ în domeniul serviciilor.
• Creanțele reprezintă sumele pe care o companie le are de încasat de la clienții săi. În momentul în care suma este încasată, ea se transformă în disponibil de numerar.
• Disponibilul de numerar reprezintă suma pe care o companie o are în casă sau în conturi. Această sumă se poate diminua în orice moment, fiind sursa cu care se alimentează absolut toate plățile pe care societatea le face. De asemenea, la final de an suma se poate transforma în dividende.
„Desi, raportat la datorii, valoarea activelor deținute este ridicată, iar indicatorii privind lichiditatea și solvabilitatea sunt solizi, aceste companii pot intra în situația opusă extrem de rapid. De aceea noi considerăm că este imperativ un proces de due-dilligence al potențialilor colaboratori, unde desigur, putem ajuta și noi prin soluția de verificare firme Termene.ro”, declară Adrian Dragomir.
Din 100 de companii care activează în domeniul consultanței, doar 29 au un risc scăzut de a intra în insolvență, 34 au un risc ridicat, iar pentru 37 riscul nu poate fi determinat, fiind societăți noi care nu au raportat suficiente informații astfel încât să poată fi calculat riscul.
În concluzie, deși domeniul serviciilor de consultanță în management și afaceri a „explodat”, doar una din trei societăți are un risc scăzut de a intra în insolvență. Mai mult, domeniul este de așa natură încât și o firmă al cărui risc este relativ scăzut poate intra rapid în insolvență în cazul în care asociații sunt persoane de rea credință sau urmăresc doar valorificarea unei nișe de piață și nu creșterea unei afaceri sustenabile.
Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 20.000 de companii au acces zilnic la o platformă completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.