Cheltuielile cluburilor de fotbal din campionatul britanic Premier League s-au redus cu 715 milioane de lire sterline (912,27 milioane de euro) în fereastra de transferuri din luna ianuarie, comparativ cu anul precedent, până la cel mai redus nivel din ultimii trei ani, potrivit unei analize realizate de Deloitte, divizia Sports Business Group.
Transferurile personale de bani din stăinătate înspre România au crescut pentru al dolilea an consecutiv și au atins anul trecut 4,43 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat.
O nouă fereastră record de transferuri s-a încheiat vineri, după o vară plină în care cluburile din Premier League au cheltuit 2,36 miliarde de lire sterline pe noi jucători, informează bbc.com.
Reunit la Auckland/Tāmaki Makaurau, în Noua Zeelandă, înaintea tragerii la sorți a grupelor Cupei Mondiale la fotbal feminin, Consiliul FIFA, din care face parte și președintele FRF, Răzvan Burleanu, a luat mai multe decizii care vor reforma transferurile de jucători, informează frf.ro.
Transferurile de bani pe coridorul România-Asia înregistrează o creștere totală de 58% potrivit datelor TransferGo, compania de transferuri online internaționale de bani.
Înalta Curte din Irlanda a decis, vineri, să permită autorității de reglementare a datelor să reia o investigație care ar putea duce la interzicerea transferurilor transatlantice de date de către Facebook, măsură care ar avea, potrivit companiei americane, un impact devastator asupra afacerilor sale, transmite Reuters.
Transferurile personale de bani din stăinătate înspre România au crescut pentru al cincilea an consecutiv și au atins anul trecut 3,7 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, potrivit datelor publicate de Eurostat.
Circa jumătate de milion de transferuri au fost operate către România prin intermediul companiei TransferGo în 2019, cele mai multe fiind efectuate prin intermediul aplicației mobile.
Sumele de bani trimise de rezidenții din UE către țări din afara Uniunii Europene, denumite transferuri personale, s-au ridicat la 35,6 miliarde de euro în 2018, în creștere comparativ cu 32,6 miliarde de euro în anul anterior, în timp ce intrările în UE au totalizat 10,9 miliarde de euro, un nivel similar cu cel din 2017, arată datele publicate marți de Eurostat.
Cu mai puțin de două luni până când Marea Britanie ar urma să iasă oficial din Uniunea Europeană, mult-temutul exod al bancherilor de investiții din Londra încă nu s-a materializat.
Volumele de transferuri de bani cash dinspre Marea Britanie către România, reprezentând în principal remitențele compatrioților care muncesc în Regatul Unit către familiile rămase în țară, au scăzut semnificativ în ultima perioadă, spune șeful unui gigant global al sectorului, care pune fenomenul pe seama incertitudinilor generate de procesul de ieșire a UK din Uniunea Europeană, care au dus la o oarecare "migrație" a românilor din Insulă.
Google, divizie a grupului Alphabet, cumpără compania americană Alooma, specializată în transferul de date, în cadrul strategiei de dezvoltare a serviciilor cloud, care sunt dominate de Amazon.com și Microsoft, transmite Reuters.
Cluburile din Premier League au efectuat în luna ianuarie transferuri în valoare totală de 180 de milioane de lire sterline (206 milioane de euro), mult mai puțin decât în perioada similară din 2018, când au fost efectuate tranzacții de 430 de milioane de lire sterline.
Veniturile nete ale procesatorului britanic de plăți PayPoint în România au crescut cu circa o treime în primul semestru fiscal (aprilie-septembrie), în pofida evoluției negative la nivel de grup.
Transferurile de bani de la persoanele din străinătate către România s-au ridicat, anul trecut, la 2,8 miliarde de euro, maximul ultimilor 8 ani. Astfel, România a urcat, în 2017, pe locul al treilea în UE în funcție de valoarea transferurilor personale de bani, potrivit datelor Eurostat.
Furnizorii de servicii care doar dau instrucțiuni băncilor în vederea efectuării unor transferuri de bani nu pot aplica scutirea de TVA pentru tranzacții privind plățile, conform deciziei emise de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), pe 25 iulie 2018, în cauza C-5/17 DPAS Limited, arată, într-o analiză transmisă Profit.ro, consultanții Deloitte Alexandru Aparaschivei și Silvana Balea.
Prime Telecom, unul dintre ultimii jucători independenți din piața locală de comunicații, are un nou director general, post preluat de ieri de către Claudiu Amortoaie, care în vară și-a dublat participația în companie, la 20% din acțiuni.
Transferurile personale de bani de la persoanele care lucrează în stăinătate înspre România au atins anul trecut 2,45 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel de după 2010 și al patrulea cel mai ridicat din Uniunea Europeană, potrivit datelor publicate de Eurostat.
Mai multe pachete de acțiuni ale Prime Telecom, unul dintre ultimii jucători independenți din piața locală de comunicații, au fost transferate între acționarii companiei, operațiuni în urma cărora Cristian Grigore, cel mai important deținător de titluri ale companiei, și-a diminuat participația de la 86,36% la 73,99%.
Acționarii Orange Money, societatea înființată de Orange România pentru furnizarea de servicii de plăți și de transfer de bani de pe telefonul mobil, au decis majorarea capitalului social cu 11,25 milioane de lei, la 30,71 milioane de lei, prin aport în numerar.
Poliția Română avertizează asupra unei noi metode infracționale, de tipul "e-mail fraud”, care are ca scop deturnarea transferurilor bancare dintre societățile comerciale.
Echipele din primele cinci campionate ale lumii, Anglia, Franța, Germania, Italia și Spania, au cheltuit 742 de milioane de euro în perioada de mercato din această iarnă, sumă ce reprezintă un record în privința transferurilor de iarnă, conform Observatorului fotbalului (CIES), informează L'Equipe.
Mulți dintre cei 46 de membri ai loturilor Franței și Portugaliei își vor schimba (dacă nu și le-au schimbat deja) locurile de muncă până la terminarea actualei perioade de transferuri de vară, suma totală plătită pentru ei de cluburile europene urmând depăși 650 milioane de euro.
Cu toate că economia chineză trece prin momente dificile, echipele din prima ligă de fotbal a Chinei au cheltuit pe transferuri 194,2 milioane de lire sterline, cu 50% mai mult decât toate echipele din Bundesliga (Germania), La Liga (Spania), Serie A (Italia) și Ligue 1 (Franța) la un loc (135,2 milioane de lire sterline). Echipele din Premier League, cel mai puternic din punct de vedere financiar campionat din lume, au plătit pe transferurile de jucători în această iarnă doar 175 de milioane de lire sterline
Printre clienții Wyscout se numără și Federația Română de Fotbal (FRF). Interesant este că, dintre cluburile de fotbal din România, numai unul singur a apelat la platforma Wyscout, și anume Petrolul Ploiești.