Măsurile văzute de Profit.ro au fost deja introduse într-un document oficial redactat la nivelul Guvernului.
România a reușit să atragă doar zece nomazi digitali, străini cu venituri mari care pot lucra de oriunde, potrivit datelor Inspectoratului General pentru Imigrări.
”Nomazii digitali”, respectiv străinii care lucrează din România pentru o companie din afara țării, vor putea beneficia de scutire de la plata impozitului și contribuțiilor sociale doar 6 luni, respectiv 183 de zile pe an, prevede un proiect legislativ promulgat de șeful statului. În cazul în care locuiesc și muncesc mai mult în România pe parcursul unui an, nomazii digitali vor avea statut de rezident fiscal, iar veniturile acestora vor fi impozitate conform Codului fiscal.
”Nomazii digitali”, respectiv străinii care lucrează din România pentru o companie din afara țării, vor putea beneficia de scutire de la plata impozitului și contribuțiilor sociale doar 6 luni, respectiv 183 de zile pe an, prevede un proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților. În cazul în care locuiesc și muncesc mai mult în România pe parcursul unui an, nomazii digitali vor avea statut de rezident fiscal, iar veniturile acestora vor fi impozitate conform Codului fiscal.
”Nomazii digitali”, respectiv străinii care lucrează din România pentru o companie din afara țării, vor putea beneficia de scutire de la plata impozitului și contribuțiilor sociale doar 6 luni, respectiv 183 de zile pe an, prevede un proiect legislativ adoptat de Senat. În cazul în care locuiesc și muncesc mai mult în România pe parcursul unui an, nomazii digitali vor avea statut de rezident fiscal, iar veniturile acestora vor fi impozitate conform Codului fiscal.
Guvernul are în vedere acordarea unui bonus consumatorilor care în mod voluntar vor face economie la energie, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu.
”Nomazii digitali”, respectiv străinii care lucrează din România pentru o companie din afara țării, vor putea beneficia de scutire de la plata impozitului și contribuțiilor sociale doar 6 luni, respectiv 183 de zile pe an, prevede un proiect legislativ. În cazul în care locuiesc și muncesc mai mult în România pe parcursul unui an, nomazii digitali vor avea statut de rezident fiscal, iar veniturile acestora vor fi impozitate conform Codului fiscal.
Liderii coaliției de guvernământ vor să aloce 200 milioane de lei pentru a-i stimula pe români să se vaccineze. Printre măsurile care ar putea fi finanțate cu aceste fonduri se numără și acordarea de bonuri de masă celor care se vaccinează.
Personalul medical care administrează vaccinul împotriva Covid-19 va primi un stimul financiar. De asemenea, Guvernul va acorda un stimulent financiar și medicilor de familie care se vor implica în campania de vaccinare.
Piețele agro-alimentare amenajate în hale vor fi închise începând cu săptămâna viitoare, fiind permisă funcționarea doar a celor aflate în aer liber, a explicat premierul Ludovic Orban.
Premierul Orban a declarat că Guvernul analizează posibilitatea de a acorda stimulente firmelor care le vor permite angajaților să lucreze de acasă, în contextul noilor restricții anunțate joi de președintele Klaus Iohannis.
Mai mulți deputați PSD s-au gândit că nu doar medicii și, mai nou, profesorii merită să primească stimulent de risc în contextul pandemiei de coronavirus, iar de acest stimulent ar trebuie să beneficieze și polițiștii locali, respectiv funcționarii publici cu funcții generale și personalul contractual din cadrul Poliției Locale.
În perioada stării de urgență, veniturile salariale ale personalului din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică au crescut considerabil, ajungându-se și la 42.000 lei/lună brut (circa 8.700 euro) pentru un angajat.
Pentru persoanele în cazul cărora perioada de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului expiră pe perioada stării de alertă, termenul de acordare va fi prelungit până la 31 decembrie 2020. Până la aceeași dată va fi prelungit și stimulentul de inserție pentru cei care se întorc la muncă sau doresc să se angajeze după încheierea acestei perioade, conform unei ordonanțe de urgență adoptate joi seară de Guvern.
Asistenții sociali din centrele rezidențiale pentru persoanele vârstnice, dar și pentru persoanele cu dizabilități vor beneficia de un stimulent de risc social, în valoare de 1.850 lei.
Comisia Europeană pregătește un pachet uriaș de stimulare pentru industria auto, potrivit unor informații publicate de Suddeutsche Zeitung, care citează documente interne ale comisiei. Țările Uniunii ar urma să primească 20 de miliarde de euro pentru un Program Rabla destinat achiziției de mașini ecologice.
Toate categoriile de personal sanitar în cazul cărora există riscul să se infecteze cu Covid-19, inclusiv asistenții medicali comunitari și personalul din rețeaua de medicină legală, vor primi un stimulent financiar de risc de 2.500 de lei brut pe lună, conform Ordonanței aprobate în Guvernul României, a informat sâmbătă Ministerul Fondurilor Europene.
Numărul angajatorilor care apelează la elevi și studenți, pe perioada vacanțelor celor din urmă, primind și un stimulent financiar de la buget în acest scop, crește anual, conform datelor oficiale. Pentru acest an, autoritățile și-au programat să acorde firmelor un număr dublu de subvenții, pentru angajarea elevilor și studenților pe perioada vacanței, față de numărul acordat anul trecut.
Firmele care angajează pe o perioadă de cel puțin doi ani șomeri în vârstă de peste 45 de ani și investesc în formarea acestor angajați un sfert din valoarea contractului vor putea primi subvenții de la buget în cazul executării de lucrări și activități de interes pentru comunitățile locale. Totodată, companiile care angajează simultan un șomer cu vârsta de până la 25 de ani și unul cu vârsta de peste 45 de ani vor primi stimulente financiare, prevede un proiect legislativ.
Contractele de concesiune încheiate de ANSVSA vor fi uniformizate și vor avea o durată de 5 ani, cu stabilirea unui număr minim de animale mari pentru un contract, conform unei propuneri legislative. Medicii veterinari de liberă practică vor beneficia totodată de o sumă lunară pentru supravegherea epidemiologică a zonelor în care profesează, având în vedere recenta criză de pestă procină africană.
Documentele pentru obținerea stimulentului financiar de 2.500 de lei pentru nou-născuți acordat de Primăria Capitalei pot fi depuse începând de luni.
Consilierii generali au aprobat, în ședința de joi, proiectul de hotărâre care prevede acordarea unui stimulent financiar în valoare de 2.500 de lei pentru copiii nou-născuți, cu condiția ca unul dintre părinți, cel puțin, să aibă domiciliul sau reședința în București, iar copilul să se fi născut într-una dintre maternitățile din Capitală.
Guvernul Germaniei a ajuns la un acord cu producătorii auto privind acordarea unor stimulente financiare pentru cei care doresc să cumpere autovehicule electrice, investiția totală în acest scop urmând să fie de 1,2 miliarde de euro, a anunțat ministrul german de Finanțe Wolfgang Schaeuble, la o conferință în Berlin, informează Bloomberg.