Documentele pentru obținerea stimulentului financiar de 2.500 de lei pentru nou-născuți acordat de Primăria Capitalei pot fi depuse începând de luni.
"La inițiativa Primarului General, Gabriela Firea, CGMB a aprobat acum câteva săptămâni hotărârea nr 209/2017 prin care familiile din București primesc un stimulent financiar de 2.500 de lei pentru fiecare nou-născut, fie că vorbim de copii născuți în maternitățile de stat sau private", explică Municipalitatea, potrivit News.ro.
Potrivit primarului general, acest stimulent este acordat pentru toți copiii născuți într-o maternitate din Capitală începând cu 26 iunie, data la care a intrat în vigoare hotărârea CGMB.
În expunerea de motive a programului, Primăria arată că, în recensământul din 2011 realizat de Eurostat, România se află printre primele cinci state din 28 în care declinul demografic este cauzat de sporul natural negativ și de migrație, astfel că este necesară crearea unor servicii sociale care să stimuleze natalitatea, iar conform Institutului Național de Statistică, în perioada 2010-2015, numărul nou-născuților vii cu părinții cu domiciliul în București a scăzut.
CITEȘTE ȘI Spania: Vânzări de „gunoaie” financiare ale bulei bancaro-imobiliare în valoare de 30 miliarde euroCererile vor fi depuse la sediul Centrului de Informare și Consiliere pentru Cetățeni din Șos. Ștefan cel Mare, nr. 38, sector 2 și la sediul Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București din str. Foișorului, nr.56-58, sector 3, de luni-vineri între orele 9:00 - 15:00.
Vor putea beneficia de stimulentul financiar nou-născuții care îndeplinesc simultan următoarele condiții: cel puțin unul dintre părinți să aibă domiciliul sau rezidența în municipiul București; nașterea să fi fost înregistrată într-o maternitate de pe raza municipiului București (publică sau privată).
Părinții se vor prezenta cu următoarele acte, în termen de maximum o lună de la data nașterii copilului: dosar cu șină; certificatul de naștere al copilului, original și copie sau nr. de înregistrare care conține CNP-ul copilului de la Biroul de înregistrare nașteri de la Oficiul de Stare Civila, în cazul în care nu s-a eliberat certificatul de naștere, urmând ca dosarul să fie completat cu copia certificatului naștere al copilului imediat ce este emis, cel mai târziu în data în care este virată suma de 2.500 de lei; - biletul de ieșire din spital/certificat medical constatator al nașterii emis de către unitatea sanitară (copie); actul de identitate al părinților, original și copie; extras de cont pentru efectuarea viramentului bancar; cerere tipizată (poate fi descărcată de pe site-ul www.dgas.ro); declarație de consimțământ (poate fi descărcată de pe site-ul www.dgas.ro).
Pentru alte informații, solicitanții pot suna gratuit la TelVerde 0800.821.218, de luni până vineri, în intervalul 8:30 - 16:30.