Pentru persoanele în cazul cărora perioada de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului expiră pe perioada stării de alertă, termenul de acordare va fi prelungit până la 31 decembrie 2020. Până la aceeași dată va fi prelungit și stimulentul de inserție pentru cei care se întorc la muncă sau doresc să se angajeze după încheierea acestei perioade, conform unei ordonanțe de urgență adoptate joi seară de Guvern.
Măsura se va aplica doar pentru persoanele care activează în domenii unde continuă restricțiile pe perioada stării de alertă, pe care Guvernul are în vedere să o prelungească săptămâna viitoare.
Măsura a fost luată în contextul în care la data de 13 iunie 2020 încetează măsura prelungirii acordării drepturilor, iar în condițiile menținerii unor restricții de activitate, o parte dintre aceste persoane nu vor putea să-și reia activitatea generatoare de venituri și nici nu vor putea beneficia de măsurile de șomaj reglementate, rămânând astfel fără sursă venit, fapt care ar genera noi probleme sociale.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Măsura prelungirii acordării drepturilor aferente persoanelor beneficiare de indemnizație creștere copil sau de concediu de acomodare pentru adopție și care lucrează în domenii de activitate în care se mențin restricții, vizează toată perioada în care vor exista restricții, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020.
Totodată, această prelungire nu se va face în mod automat. Părinții aflați în această situație vor trebui să depună o cerere, însoțită de o adeverință de la angajator prin care să dovedească că nu pot reveni în activitate din cauza faptului că domeniul în care lucrează este în continuare restricționat.
Pentru cei care nu au calitatea de angajat, ci desfășoară activități independente, agricole sau exercită profesii liberale, adeverința de la angajator se înlocuiește cu o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că domeniul în care își desfășoară activitatea este încă restricționat.
De asemenea, stimulentul de inserție se acordă până la ridicarea restricțiilor chiar și în cazul celor ai căror copii împlinesc 3 ani, respectiv 4 ani în situația copilului cu dizabilități, dacă părinții nu pot reveni la muncă din cauza faptului că domeniul în care activează este restricționat prin deciziile autorităților.
Persoanele care vor reveni la muncă din prelungire concediu de creștere copil nu vor mai fi obligate să notifice angajatorul privind revenirea la muncă înainte cu 60 de zile. Aceste persoane vor putea solicita stimulentul de inserție la data la care revin la muncă la angajator.
CITEȘTE ȘI Părinții nu vor mai fi plătiți de la buget să stea acasă cu copiii, după încheierea anului școlarPotrivit șefului Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, impactul acestor măsuri este de aproximativ 13 milioane lei pentru două luni. În cazul indemnizației de creștere a copilului, vor beneficia aproximativ 3.000 de persoane în situația în care această indemnizație este de 2.200 lei. Pentru stimulentul de inserție, în cuantum de 650 lei, se estimează un număr de beneficiari de aproximativ 5.000 de persoane.
Conform ordonanței, vor continua procedurile de depunere în format electronic, prin mijloace electronice, a documentațiilor necesare pentru diverse drepturi și beneficii sociale. De asemenea, cursurile de formare profesională, care această perioadă s-au desfășurat în sistemul online, vor continua și pentru perioada următoare și vor fi recunoscute, validate în această formulă pe mai departe.