Compania de stat Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, a încheiat un memorandum de înțelegere cu subsidiara românească a grupului german E.ON, care deține pe plan local și operatorul de distribuție a gazelor Delgaz Grid, memorandum care prevede, în esență, că Transgaz și E.ON vor colabora pentru a pune la punct integrarea hidrogenului în rețelele de gaze din România.
Transportul rutier de mărfuri a înregistrat, anul trecut, o creștere cu 5,8% a volumului transportat, comparativ cu 2021, în timp ce volumul mărfurilor transportate pe calea ferată a scăzut cu 3,9%, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.
Compania de stat Conpet, operatorul concesionar al sistemului național de conducte de transport al țițeiului și produselor petroliere, a anunțat finalizarea lucrărilor de înlocuire a firelor de legătură pe conductele de transport țiței import, între stațiile C1-C2 și C3-C4, inclusiv traversarea fluviului Dunărea și a brațului Borcea, prin foraj orizontal dirijat etapizat.
Războiul dintre Rusia și Ucraina a schimbat puternic schimburile comerciale din regiune, ucrainenii încercând să trimită la export cantități cât mai mari de cereale și floarea soarelui pe alte rute decât cele obișnuite. Datele Ministerului Afacerilor Interne (MAI), analizate de Profit.ro, arată o creștere puternică a tranzitului de camioane pe frontiera de est, de circa 70% cu Ucraina și aproximativ 45% cu Republica Moldova. După cum a scris recent Profit.ro, România a devenit cel mai mare furnizor de combustibili pentru Ucraina, după atacarea țării de către Rusia, în timp ce în România au intrat cantități mari de cereale și floarea soarelui, principalele destinații fiind exportul prin portul Constanța și piața internă a României.
Compania daneză de transport mărfuri DSV Road estimează o creștere de peste 30% a cererii pentru transport de tip grupaj pe rute interne și internaționale și servicii auxiliare acestuia, ceea ce va reprezenta aproximativ 55 de milioane de euro din întreaga afacere a companiei în 2023.
În pofida investițiilor și gratuității introduse în urmă cu trei ani, transportul public are dificultăți în a concura cu mașina personală în Luxemburg, informează AFP.
Dacia anunță lansarea la nivel european a versiunii Cargo a modelului electric Spring, o versiune prezentată în 2020, la premiera mondială a acestui vehicul, dar care a întârziat să apară. Piața din România mai are de așteptat până la lansarea acestei versiuni.
Companiile Baidu și Pony.ai au obținut fiecare aprobare pentru a oferi servicii de transport cu vehicule autonome, fără șoferi, în capitala chineză Beijing.
Ministrul de Externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, a declarat că Ankara va depune eforturi pentru prelungirea acordului privind transportul cerealelor pe Marea Neagră, pentru a permite exporturile de cereale din Ucraina.
Aproximativ 1.000 de stații de transport public, din cele 2.271 existente la nivelul Municipiului București, vor avea panouri digitale de informare, iar călătorii vor afla în cât timp vin mijloacele de transport și ce rute au la dispoziție, a anunțat primarul general, Nicușor Dan. Pentru implementarea proiectului, Primăria Capitalei va primi 5,7 milioane de euro prin PNRR.
Gigantul danez din domeniul transportului maritim A.P. Moller-Maersk a reluat livrările directe către Ucraina, prin intermediul unui serviciu cu barje din portul Constanța, însă avertizează că operațiunile logistice din interiorul și din jurul Ucrainei rămân “dificile” la un an de la declanșarea războiului de către Rusia.
Compania Cargofoor, specializată în transportul cu cisterne, va fi preluată la GOBO Group, cu sediul în Lanaken.
Transportul aeroportuar de mărfuri (inclusiv poștă) a crescut anul trecut cu 22,7%, comparativ cu 2021, de la 41.178 tone la 50.534 tone, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.
Transportul aerian de pasageri a crescut în 2022 cu 87,6%, comparativ cu anul anterior, fiind înregistrați 20.971.800 pasageri, față de 11.176.800 pasageri în 2021, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.
Profitul net al companiei de stat Conpet Ploiești, operatorul concesionar al sistemului național de conducte de transport al țițeiului și produselor petroliere, a crescut cu 24,6% anul trecut, la 64,7 milioane lei, potrivit rezultatelor preliminare pe 2022.
Dragoș Anastasiu, CEO-ul Eurolines România, spune, la PROFIT NEWS TV, că transportul de călători este un sector reglementat, care de mai bine de două decenii funcționează pe un așa zis monopol.
Omnia Capital, companie de private equity, activă pe piața de fuziuni și achiziții, achiziționează Dumagas Transport SA de la Bancroft Private Equity.
Șantierul naval Damen Shipyards Mangalia (DSMa) lucrează în prezent la 2 proiecte de platforme de transport de energie eoliană offshore, pentru compania norvegiană Aker Solutions, a anunțat operatorul șantierului.
Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 12,3% în trimestrul IV 2022 față de trimestrul IV 2021, iar înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor s-au redus cu 7,2% în perioada menționată, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat că 968 de stații de transport public din Capitală vor avea panouri digitale pe care vor fi afișate informații în timp real, referitoare la organizarea și programul de circulație al vehiculelor
Peste 2.600 de joburi în transport și distribuție au fost postate de angajatori de la începutul anului și până acum pe platforma de recruare eJobs.ro, acesta fiind unul dintre domeniile care recrutează masiv, dar și care atrage, lunar, un număr mare de aplicări.
A.P. Moller Maersk A/S (Danemarca) și MSC (Elveția), cele mai mari companii de transport maritim din lume, au anunțat că au convenit încheierea în ianuarie 2025 a alianței lor, ce prevedea punerea în comun a navelor, astfel încât firmele vor adopta în continuare strategii individuale, transmite Reuters.
China a reluat duminică serviciile feroviare de mare viteză între Hong Kong și continent, pentru prima dată de la începutul pandemiei de Covid-19, în timp ce elimină restricțiile de călătorie după ce Beijingul a renunțat la carantină pentru sosiri cu o săptămână mai devreme, transmite Reuters.
Viceprimarul Stelian Bujduveanu a anunțat că au fost avizate primele benzi unice pentru transportul public. Lucrările au fost începute în zona de Nord a Bucureștiului și vor continua în tot orașul, iar ele vor fi operaționale din luna martie, în funcție de condițiile meteo, după ce vor fi finalizate lucrările de trasare a marcajelor rutiere și montate indicatoarele de circulație. Traseele speciale pentru transportul public vor fi marcate cu o culoare distinctă în zona intersecțiilor, a adăugat el.
Polițiștii fac controale pentru verificarea transportului public de persoane, fiind instituite filtre în toate județele țării și în București.