Grupul Stellantis a reușit să depășească Volkswagen Group în 2023, din punct de vedere al profitului operațional realizat, dar și la nivelul profitului net.
Maguay Computers câștigă . Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
Situația actualelor deficite în creștere și soluțiile cu care starea finanțelor publice poate fi stabilizată fără a tăia din nou de la investiții, așa cum s-a făcut de nenumărate ori în trecut, sacrificând perspectivele creșterii economice vor fi dezbătute într-o conferință specială organizată de Profit.ro în data de 9 aprilie.
Noi obligații fiscale . Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
Situația actualelor deficite în creștere și soluțiile cu care starea finanțelor publice poate fi stabilizată fără a tăia din nou de la investiții, așa cum s-a făcut de nenumărate ori în trecut, sacrificând perspectivele creșterii economice vor fi dezbătute într-o conferință specială organizată de Profit.ro în data de 9 aprilie.
Samsung Electronics se așteaptă ca profiturile sale pentru primele trei luni ale anului 2024 să crească cu peste 900% față de anul precedent, transmite BBC.
Libra Internet Bank a realizat un profit net de 317,2 milioane de lei în 2023, în creștere cu aproximativ 33% față de anul precedent. Activele băncii au ajuns la 11,1 miliarde lei, adică o creștere anuală de 14,4%, în timp ce portofoliul brut de credite a atins valoarea de 6,8 miliarde lei (+11% față de 2022). Aceste rezultate financiare urmează să fie auditate.
Schimbare majoră pentru un serviciu telefonic . Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
Constructorul auto suedez Volvo Cars a reușit să depășească toate recordurile de vânzări pentru luna martie, cu o creștere foarte mare față de anul trecut. Vânzările au fost susținute de noul model EX30, dar s-au bazat în special pe XC60.
Ericsson Telecommunications câștigă în România . Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
Situația actualelor deficite în creștere și soluțiile cu care starea finanțelor publice poate fi stabilizată fără a tăia din nou de la investiții, așa cum s-a făcut de nenumărate ori în trecut, sacrificând perspectivele creșterii economice vor fi dezbătute într-o conferință specială organizată de Profit.ro în data de 9 aprilie.
Pepsi și-a schimbat logo-ul și în România, una dintre schimbările majore de brand derulate de companie la nivel global.
Șef demisionar avertizează asupra unui pericol. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
Situația actualelor deficite în creștere și soluțiile cu care starea finanțelor publice poate fi stabilizată fără a tăia din nou de la investiții, așa cum s-a făcut de nenumărate ori în trecut, sacrificând perspectivele creșterii economice vor fi dezbătute într-o conferință specială organizată de Profit.ro în data de 9 aprilie.
Volkswagen a anunțat angajații că vor primi un bonus pentru performanțele din 2023 peste cel din anul anterior. Cifrele nu sunt încă oficiale, dar au fost deja divulgate presei.
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Banca Transilvania intenționează să preia OTP Bank România, OTP Leasing România IFN, OTP Asset Management România, OTP Factoring, precum și subsidiarele OTP Consulting România, OTP Advisors și Fundația OTP Bank România.
Omniasig VIG vs Asirom VIG vs Allianz-Țiriac Asigurări . Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
Sănătatea este un domeniu subfinanțat cronic de mulți ani, iar creșterea alocării bugetare nu poate rezolva peste noapte problemele sistemului, este unul dintre mesajele transmise, chiar dinspre autoritățile statului, la Profit Health.forum Ediția a XIII-a.
Situația actualelor deficite în creștere și soluțiile cu care starea finanțelor publice poate fi stabilizată fără a tăia din nou de la investiții, așa cum s-a făcut de nenumărate ori în trecut, sacrificând perspectivele creșterii economice vor fi dezbătute într-o conferință specială organizată de Profit.ro în data de 9 aprilie.
Premierul Marcel Ciolacu a făcut, într-un weekend, o vizită neanunțată la un spital de urgență, unde medicii nu i s-au plâns de salarii, ci de fapul că nu fac față volumului de muncă, a arătat prof. dr. Carmen Orban, consilier al premierului Marcel Ciolacu și șefa clinicii ATI de la Spitalul Universitar de Urgență București, în deschiderea Profit Health.forum Ediția a XIII-a. Relatând cazul unui copil de 2 ani care a murit pentru că un spital din Sibiu nu l-a primit la urgență, invocând protocoalele medicale, Carmen Orban a spus că sistemul de sănătate trebuie resetat atât în această privință, cât și a finanțării.
Cum pot fi ajutați bolnavii cu suferință cardiovasculară, această boală plasând România pe un loc fruntaș în ceea ce privește incidența și mortalitatea. Cum poate fi tratată eficient obezitatea, bolile renale cronice sau suferințele mentale, dacă apar sincope în aprovizionarea cu medicamente, dacă spitalele au încă un deficit major de personal - sunt teme care vor fi analizate la Profit Health.forum Ediția a XIII-a.
Delgaz Grid ofertează . Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
Cum pot fi ajutați bolnavii cu suferință cardiovasculară, această boală plasând România pe un loc fruntaș în ceea ce privește incidența și mortalitatea. Cum poate fi tratată eficient obezitatea, bolile renale cronice sau suferințele mentale, dacă apar sincope în aprovizionarea cu medicamente, dacă spitalele au încă un deficit major de personal - sunt teme care vor fi analizate la Profit Health.forum Ediția a XIII-a.
Record de ore negative . Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.