Din 12 decembrie încep să circule trenurile pe cei 19 km dintre Gara de Nord și Aeroportul Otopeni, iar biletele vor costa în jurul a 8 lei la cei trei operatori.
Compania Natională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că trei operatori de transport feroviar vor asigura serviciul public de transport feroviar de călători între Gara de Nord și Aeroportul Internațional Henri Coandă, odată cu intrarea în vigoare a noului Mers de Tren, valabil pentru perioada 13.12.2020 (ora 00.00) - 11.12.2021 (ora 24.00).
Primele doze din vaccinul produs de Pfizer-BioNTech contra Covid-19 au sosit în Irlanda de Nord. Aproape 25.000 de doze au sosit, vineri, la Belfast, fiind prima din mai multe tranșe de livrări din luna aceasta.
SUA cer Germaniei și Uniunii Europene un "moratoriu" asupra construcției gazoductului Nord Stream 2, un "instrument politic al Kremlinului", a afirmat sâmbătă ambasadoarea americană interimară la Berlin.
Lucrările de modernizare a liniei de cale ferată între Gara de Nord și Aeroportul Internațional Henri Coandă au fost recepționate vineri, iar primele trenuri de călători vor începe să circule din 12 decembrie, informează CFR SA.
Coreea de Nord a interzis intrarea în capitala Phenian, în cadrul unor măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus în timp ce blochează orașele, inclusiv unul de-a lungul frontierei cu China, au anunțat vineri mai mulți parlamentari sud-coreeni, citați de agenția Kyodo.
Producătorul german de energie Steag GmbH, controlat de un consorțiu format din 6 companii de utilități ale tot atâtor municipalități din regiunea Rin-Ruhr, a decis să "ierte" una dintre firmele pe care le deține în România și prin care operează parcul eolian Crucea Nord din Dobrogea de o datorie în valoare de 75 milioane euro, rezultată dintr-un credit pe care i l-a acordat în calitate de acționar în urmă cu 4 ani.
Compania Promateris și-a dublat în primele 3 trimestre cu câștigul pretaxare EBITDA, la 9,57 milioane lei, de la 3,80 milioane lei în perioada similară a anului trecut. Vânzări importante pe segmentul produselor biodegradabile prin Biodeck.
Bulgaria intenționează să își exprime, marți, opoziția față de începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a Macedoniei de Nord, pentru că cele două țări nu și-au rezolvat încă disputele legate de istorie și limbă, a declarat ministrul bulgar de Externe Ekaterina Zaharieva, transmite Reuters.
Premierul nord-macedonean Zoran Zaev susține legalizarea consumului de marijuana în țara sa, măsură care în opinia sa ar impulsiona turismul, a relatat joi site-ul de știri bulgar novinite.com.
Statele Unite au inclus sancțiunile împotriva Rusiei legate de gazoductul Nord Stream 2 în proiectul de lege anual privind politica de apărare, au declarat miercuri doi consilieri din Congres, transmite Reuters.
Hotelul de lâng Gara de Nord aparținând omului de afaceri irakian Tomah Kahled, proprietarul complexului comercial Sir din București și al lanțului hotelier cu același nume, care numără patru unități în Capitală, a fost scos la vânzare, cu 6,5 milioane de euro, relevă date analizate de Profit.ro. Kahled are în plan să investească peste 20 de milioane de euro în două ansambluri rezidențiale cu peste 400 de apartamente în București.
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației are programată joi o nouă ședință a Consiliului interministerial de avizare lucrări publice de interes național și locuințe, în cadrul căreia va fi prezentat și supus avizării studiul de fezabilitate pentru construcția liniei 4 de metrou: Lac Străulești – Gara Progresul. Tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul.
Conexiunea feroviară între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni va fi finalizată în decembrie, a declarat marți ministrul Transporturilor, Lucian Bode, la prezentarea bilanțului după un an de guvernare, adăugând că trenul va circula cu călători pe acest tronson din 12 decembrie.
CNAIR a anunțat că a fost stabilit câștigătorul contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic necesare construcției Nodului Rutier Comarnic Nord. Ofertantul desemnat câștigător este SC TPF INGINERIE SRL., cu prețul de 1.368.591,00 lei fără TVA.
Oficiul antimonopol polonez UOKIK a anunțat miercuri că a aplicat o amendă-record - în valoare 29 de miliarde de zloți (6,46 de miliarde de euro) - gigantului rus Gazprom, din cauza construirii gazoductului Nord Stream 2 care leagă Rusia și Germania, relatează AFP.
Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat o campanie națională de 80 de zile în vederea relansării economiei, aflate în dificultate, înainte de organizarea în ianuarie a unui Congres excepțional al partidului aflat la putere, potrivit presei oficiale, relatează AFP.
Marea Britanie a anunțat că nimic nu poate fi mai important decât libera circulație a mărfurilor între Irlanda de Nord și restul Regatului Unit și că va menține proiectul de lege despre care recunoaște să încalcă legislația internațională, transmite Reuters.
Angela Merkel nu exclude posibilitatea unor sancțiuni vizând proiectul germano-rus al gazoductului Nord Stream 2, în urma presupusei otrăviri a opozantului rus Alksei Navalnîi, a anunțat luni un purtător de cuvânt al cancelarului german, relatează Reuters.
Peste o sută de clădiri au fost avariate în comitatul Alleghany din statul american Carolina de Nord, situat în estul țării, după un cutremur cu magnitudinea 5,1 produs în această regiune duminică dimineață, au anunțat autoritățile locale, citate luni de agenția Xinhua. În urma seismului nu au fost înregistrate victime.
Trei senatori americani amenință, într-o scrisoare, cu ”distrugerea financiară” a administratorilor portului german Sassnitz-Mukran, de pe Insula Rügen, la Marea Baltică, implicat în proiectul gazoductului rusesc Nord Stream 2, dacă nu-și încetează participarea la acest proiect controversat, relatează Euronews.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, anunță că în luna octombrie a acestui an linia de cale ferată care face legătura între Gara de Nord din București și Aeroportul ”Henri Coandă” Otopeni va fi dată în funcțiune, constructorii mai având de finalizat câteva lucrări pe două tronsoane.
Autoritatea de Concurență din Polonia (UOKiK) a anunțat luni că a amendat grupul rus Gazprom cu 213 milioane zloți (57 milioane de dolari) din cauza lipsei de cooperare privind lucrările la proiectul Nord Stream 2, transmite Reuters.
Unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari de la malul mării ridică un impresionant resort în Mamaia Nord, ce va cuprinde peste 500 apartamente. Cunoscut pentru cele 20 blocuri construite și vândute, dezvoltatorul Building Stefan a început construirea resortului amplasat în prima linie la plajă, având vedere frontală și laterală la mare.
OnePlus, unul dintre cele mai apreciate branduri de smartphone-uri accesibile cu Android, anunță un nou model din gama de mijloc, OnePlus Nord.