Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației are programată o nouă ședință a Consiliului interministerial de avizare lucrări publice de interes național și locuințe, în cadrul căreia va fi prezentat și supus avizării studiul de fezabilitate pentru construcția liniei 4 de metrou: Lac Străulești – Gara Progresul. Tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul.
Valoarea totală estimată a proiectului este de 8,5 milioane de lei, iar durata de execuție este de 60 de luni, scrie News.ro.
”Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, va avea loc o nouă ședință a Consiliului interministerial de avizare lucrări publice de interes național și locuințe, în cadrul căreia va fi prezentat și supus avizării studiul de fezabilitate pentru construcția liniei 4 de metrou: Lac Străulești – Gara Progresul. Tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul. Obiectivul va avea un traseu de 11,94 km, cu 13 stații + 1 existentă (Stația Gara de Nord) și un depou (Depoul Progresul); tot în cadrul proiectului vor fi și achiziționate 15 trenuri, astfel încât capacitatea de transport să poată deservi 50.000 călători/h și sens”,precizează ministerul într-un comunicat.
Legătura cu Magistrala 4 de metrou existentă se va realiza în Stația Gara de Nord 2, prin continuarea axelor căilor Liniei 1 și Liniei 2 existente, iar geometria în plan a traseului este:
- după Stația Gara de Nord 2, traseul se înscrie în ampriza Străzii Gării de Nord, apoi în ampriza Străzii Berzei și ampriza Străzii Vasile Pârvan (locul unde se poate face legătura cu Magistrala 5 de metrou propusă);
- în continuare, traseul subtraversează Râul Dâmbovița, Magistralele 1 și 3 de metrou, se înscrie în ampriza Străzilor Bogdan Petriceicu Hașdeu și Izvor, respectiv ampriza Căii 13 Septembrie;
- traseul intră pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, unde se înscrie în ampriza acestuia până în zona Pieței Chirigiu (locul unde se poate face legătura cu Magistrala 7 de metrou propusă);
- în continuare, traseul se înscrie în ampriza Străzii Odoarei și a Șoselei Viilor până la intersecția cu Calea Șerban Vodă, respectiv Șoseaua Olteniței (locul unde se poate face legătura cu Magistrala 2 de metrou existentă);
- mai departe, traseul se înscrie în ampriza Șoselei Giurgiului, intersectează Străzile Toporași și Ghimpați (locul unde se poate face legătura cu Magistrala Inelară de metrou propusă), mai departe continuă în ampriza Șoselei Giurgiului, până la Gara CFR Progresul, unde va fi amplasată ultima stație destinată călătorilor.
Valoarea totală estimată a proiectului este de 8.549.423.837,84 lei, iar durata de execuție este de 60 de luni.
Obiectivul va fi finanțat din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Tot în ședința de joi vor fi prezentate și studiile de fezabilitate pentru amenajarea râului Gilort în zona localității Novaci (jud. Gorj), precum și pentru amenajarea râului Crișul Repede (jud. Bihor).