Primele doze din vaccinul produs de Pfizer au ajuns în Irlanda de Nord

Primele doze din vaccinul produs de Pfizer au ajuns în Irlanda de Nord
scris 5 dec 2020

Primele doze din vaccinul produs de Pfizer-BioNTech contra Covid-19 au sosit în Irlanda de Nord. Aproape 25.000 de doze au sosit, vineri, la Belfast, fiind prima din mai multe tranșe de livrări din luna aceasta. 

Ministrul Sănătății Robin Swann a declarat că săptămâna viitoare vor fi anunțate grupele care vor primi cu prioritate vaccinul, relatează News.ro

Urmărește-ne și pe Google News

Administrarea vaccinului ar putea avea loc marți dimineață. 

Papa Francisc reformează instituțiile financiare ale Vaticanului CITEȘTE ȘI Papa Francisc reformează instituțiile financiare ale Vaticanului

Referitor la producerea vaccinului, Swann a afirmat că a fost "un drum lung dar putem fi optimiști". "Cei care vor administra vaccinul vor fi cei dintâi imunizați, urmați de grupurile vulnerabile. 

"Suntem coordonați în privința prioritizării de Joint Committee on Vaccination and Immunisation", adăugând că printre aceste grupuri se numără persoane îngrijite în centre și personalul medical și din domeniul social. 

O aeronavă TAROM, care decolase spre Londra, a fost întoarsă pe Aeroportul ”Henri Coandă” CITEȘTE ȘI O aeronavă TAROM, care decolase spre Londra, a fost întoarsă pe Aeroportul ”Henri Coandă”

Distribuirea vaccinului va presupune o "provocare logistică imensă", în special în centrele de îngrijire a persoanelor în vârstă, a adăugat ministrul Sănătății. 

Alte șase persoane din Irlanda de Nord au murit după ce au fost testate pentru coronavirus, numărul total al deceselor ajungând la 1.032. 

viewscnt
Afla mai multe despre
vaccin
covid
pfizer
doze
irlanda
nord