Cota din încasările obținute din vânzarea filmelor nerecomandate minorilor va fi eliminată în cazul comercianților, în schimb va fi extinsă cota din veniturile realizate de firme cu activitate în incinta monumentelor istorice publice, prevede un proiect de lege.
Proiectul are în vedere modificarea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale.
În prezent veniturile proprii ale Fondului Cultural Național provin și dintr-o cotă de 20% din încasările obținute din vânzarea sau închirierea fonogramelor ori videogramelor a căror vizionare nu este recomandată minorilor. Proiectul de lege propune însă ca perceperea cotei să fie efectuată doar în cazul difuzării și închirierii, nu și al vânzării produselor respective.
CITEȘTE ȘI FOTO RA-APPS cedează Primăriei Capitalei partea sa din ”Blocul Rosenthal”, construit de BNR, sub condiția reabilitării în 3 aniFondul menționat este alimentat și de o cotă de 2% din veniturile realizate de firmele care își desfășoară integral activitatea respectivă în incinta sau pe domeniul public aflat în spațiul de protecție al monumentelor istorice proprietate publică. Conform proiectului, însă, cota va fi aplicată și firmelor care nu își desfășoară integral activitatea în aceste spații.
Proiectul de lege cu aceste modificări urmează a fi aprobat de Guvern și transmis Parlamentului spre adoptare.