Vasile Dîncu a demisionat din funcția de ministru al Apărării.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a venit astăzi la Palatul Victoria, pentru o discuție cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, fiind abordate teme precum reuniunea miniștrilor Apărării din cadrul NATO și "calibrarea comunicării publice" la nivelul Ministerului Apărării în context guvernamental, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului.
Ministrul Economiei din Taiwan, Wang Mei-hua, a atras noi afaceri, în valoare de 30 de miliarde de dolari T (940 de milioane de dolari americani), în cadrul unor întâlniri cu directori de top de la patru mari companii tehnologice din Silicon Valley din California.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, în cazul cărora sunt zvonuri de remaniere, afirmă că a ajuns, în orele rămase libere până la îmbarcarea în avion, într-o librărie, unde ”nu se aude vocea idioților”. ”A sta aici este o adevărată terapie, un pansament pe o rană sângerândă. Nici răcnetele proștilor și nici șoaptele mieroase ale ticăloșilor nu pătrund până aici (...) Aici e un paradis ascuns și niciodată nu vor înțelege cretinii si mediocrii că aici lumea lor nu există și nu contează”, susține el. Dîncu adaugă că ”prietenii tăcuți din rafturi niciodată nu trădează și nu mint”.
Noul ministru de Finanțe al Marii Britanii, Jeremy Hunt, a declarat sâmbătă că unele impozite vor fi mărite, semnalând o nouă schimbare bruscă a politicii din partea premierului Liz Truss, care se luptă să-și salveze funcția pe care o deține de puțin peste o lună.
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat că nu vor fi alte creșteri de taxe pentru următorii doi ani, în afara celor anunțate deja. El a precizat că România va ieși pe creștere economică și în 2023.
Soțul fostei consiliere prezidențiale Ligia Deca, proaspăt numită ministru al Educației în locul demisionarului Sorin Cîmpeanu, a lucrat anul trecut cu contract individual de muncă (CIM) atât la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) din subordinea Ministerului Educației, cât și la compania de tehnologie specializată în dezvoltarea și implementarea de soluții software Trencadis Corp SRL din Baia Mare, potrivit declarațiilor de avere ale celor doi soți.
Valoarea sumei lunare care poate fi acordată sub formă de tichete culturale va fi indexată cu inflația și va crește de la 150 de lei la 190 lei, în timp ce valoarea sumei ocazionale care se poate acorda sub formă de tichete culturale va fi majorată de la 300 lei la 380 lei, prevede un proiect de ordin comun al ministerelor Finanțelor și Culturii. Tichetele cadou pot fi folosite pentru plata accesului la diverse evenimente culturale, cum ar fi concerte sau expoziții, dar și pentru unele achiziții tot cu scop cultural, cum ar fi cărțile.
Numărul prosumerilor - al consumatorilor care și produc energie și este preluată în sistemul național - a crescut accelarat, de la câteva sute, anul trecut, la ”câteva zeci de mii”, susține ministrul Energiei, Virgil Popescu, care arată că dezvoltatorii iau deja în calcul instalarea de panouri fotovoltaice pe acoperișul blocurilor, firmelor și halelor de producție. După cum a relatat însă Profit.ro, deși Guvernul subvenționează, prin programul Casa Verde Fotovoltaice, instalarea acestor panouri, în cazul blocurilor sau caselor înșiruite subvenția nu este acordată din cauza legislației restrictive, autoritățile fiind doar la stadiul de ”analiză” a unor eventuale soluții în acest sens.
România va produce, în anii următori, energie electrică pe bază de cărbune la capacitate maximă, pentru a trece peste această criză, spune ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Senatorul republican Robert Portman, care efectuează o vizită în țara noastră, s-a declarat, personal, mulțumit de faptul că România nu are implicate în rețelele sale de telecomunicații companii din China.
Fostul lider al PSD Argeș, profesorul Șerban Valeca, a murit la vârsta de 66 de ani.
Eugen Teodorovici intenționează să revină în politică la alegerile din 2024, în contextul în care în anul respectiv au loc patru sesiuni de alegeri, prezidențiale, parlamentare, europarlamentare și locale. Contactat de Profit.ro, Teodorovici a evitat să precizeze la care dintre cele patru sesiuni de alegeri intenționează să participe, însă declarațiile acestuia indică spre alegerile prezidențiale din postura unui candidat independent.
Rusia a anunțat că se bazează pe ajutorul oferit de China pentru a face față consecințelor economice generate de sancțiunile occidentale, care se pare că ar fi înghețat aproape jumătate din rezervele Rusiei de aur și valută străină, conform declarațiilor ministrului rus de Finanțe, Anton Siluanov. De asemenea, demnitarul rus a precizat că Rusia va consolida cooperarea în ceea ce privește schimburile comerciale cu China.
Garanțiile de securitate propuse anterior de Rusia pentru SUA și NATO nu mai sunt valabile, deoarece situația s-a schimbat drastic, a declarat, sâmbătă, ministrul adjunct rus de Externe, Serghei Riabkov, într-un interviu acordat postului de televiziune ruse, Channel One, citat de agenția de stat, TASS.
Impozitul progresiv este considerat în continuare o opțiune, a transmis ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, la PROFIT NEWS TV.
Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Daniel Cadariu a anunțat, marți, la emisiunea Talk News de la Profit TV, că în luna ianuarie va fi închisă schema de ajutor HORECA, existând bani alocați în buget, el precizând că în luna decembrie s-a făcut o primă plată, de aproximativ 46% din valoare, pentru fiecare beneficiar. Ministrul a mai spus că va avea o discuție cu ministrul Mediului în privința plajei de la Mamaia, pentru a se găsi o soluție legală, în condițiile în care în prezent terenul nu este cadastrat.
David Frost, ministrul britanic pentru Brexit, a demisionat, sâmbătă seară, din cabinetul lui Boris Johnson, potrivit presei din Marea Britanie.
Voucherele de vacanță pot fi acordate în sectorul privat tuturor angajaților care au un contract individual de muncă, iar valoarea maximă poate ajunge la 13.800 de lei, echivalentul a 6 salarii minim brute garantate pe țară, a transmis ministrul Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, care a subliniat că aceste cheltuieli ale angajatorului sunt integral deductibile fiscal și a făcut apel la acordarea lor de către companii.
Pensiile vor fi indexate cu minimum 6% anul viitor, iar intenția Guvernului este ca această creștere să fie mai mare, în timp ce alocațiile vor fi majorate cu 20% de la 1 ianuarie 2022, a transmis, luni, ministrul interimar al Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, pe grupul de comunicare al ministerului de resort.
Numărul maxim de posturi al Corpului de control al prim-ministrului va crește de la 77 la 92, exclusiv demnitarul și posturile aferente cabinetului acestuia. Totodată, structura organizatorică a instituției va fi modificată, urmând să crească numărul directorilor și șefilor de serviciu din cadrul Corpului de control al Guvernului.
Fostul ministru al Comunicațiilor din guvernul afgan, mutat în Germania în septembrie anul trecut, livrează pe bicicletă mâncare pentru o aplicație de livrat mâncare. Cu diplome în IT și Telecom, Sayed Sadaat nu a reușit să-și găsească un loc de muncă potrivit pregătirii, principalul motiv fiind necunoașterea limbii germane.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, admite că "scumpirile sunt evidente" la toate produsele, inclusiv în piață, el vorbind și despre triplarea prețului cherestelei și dublarea prețului la fier beton.
Premierul Floin Cîțu a declarat că îl va propune în Biroul Politic Național al PNL pe deputatul Dan Vîlceanu pentru funcția de ministru al Finanțelor Publice.
Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a reconfirmat joi seara, la Digi24, că școala va începe cu prezență fizică, în data de 13 septembrie, dar nu exclude, totuși, ca scenariile de anul trecut - roșu, galben și verde - să intre din nou în vigoare, dacă valul 4 va fi unul de amploare. Ar putea fi, însă, modificate criteriile sau pragurile care stabilesc dacă elevii vor face ore online sau vor sta în bănci, la școală.