Directoratul Hidroelectrica a convocat AGA producătorului hidro controlat de statul român pe 15 noiembrie pentru a aproba majorarea capitalului social cu valoarea a 19 terenuri pentru care compania a obținut certificate de atestare a dreptului de proprietate în august anul acesta. Hidroelectrica a obținut, în primele 9 luni din 2016, un profit estimat de 1,13 miliarde lei, în creștere cu 30% față de perioada similară din 2015.
Electrocentrale București (ELCEN), controlată de Ministerul Energiei, a dat în judecată Primăria Capitalei solicitând despăgubiri în valoare de peste 1 milion de lei pentru exproprierea de către PMB în 2013, în mandatul fostului primar general Sorin Oprescu, a unui teren al ELCEN în vederea construirii Pasajului Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu.
Volumul de plăți restante al Complexului Energetic Hunedoara a explodat în primul semestru din 2016, comparativ cu primele 6 luni din 2015, acestea majorându-se cu mai mult de 77%, de la 532,38 la 944,47 milioane lei. Două treimi din această sumă reprezintă datorii la bugetele statului, iar restul – facturi neplătite la furnizori și alți creditori.
Complexul Energetic Oltenia vrea să treacă pe profit anul acesta, după pierderile de 961 milioane lei înregistrate în 2015, compania de stat urmând să disponibilizeze în 2016 un număr de aproape 2.000 de salariați, printr-un program de concedieri colective, în urma căruia efectivul mediu de personal al CE Oltenia se va reduce cu peste 11%, de la 16.400 la 14.493.
Un control al ANAF a descoperit că membrii Consiliului de Supraveghere și ai directoratului Complexului Energetic Oltenia au încasat necuvenit, în 2014 și 2015, indemnizații în valoare netă totală de aproape 243.000 lei, iar inspectorii Fiscului au dispus recuperarea acestei sume, plus dobânzi penalizatoare.
Consiliul de Administrație al Conpet Ploiești a convocat pentru 5/7 iulie Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor. Pe ordinea de zi figurează majorarea de capital în termenii respinși de investitorii de portofoliu în luna mai. Statul vine cu aport în natură de 54,13 milioane lei, contravaloarea terenurilor, iar acționarii din piață trebuie să vină cu 38,06 milioane lei, cash. Deși aceștia sunt parametrii care au condus la o scădere de peste 25% a titlurilor Conpet în primăvară, reacția din prima oră de tranzacționare nu a fost foarte negativă. Acțiunile sunt „pe verde”.
Potrivit datelor raportate la Ministerul Finanțelor Publice, profiturile nete cumulate ale Enel Distribuție Muntenia, Enel Distribuție Banat, Enel Distribuție Dobrogea, Enel Energie Muntenia și Enel Energie au scăzut cu aproape 16% anul trecut, comparativ cu 2015, respectiv cu peste 107 milioane lei, de la 677,48 la 570,37 milioane lei.
Forma în prezent în vigoare a actului constitutiv al companiei prevede că hotărârile AGA cu privire la restructurarea CE Oltenia se pot adopta doar cu acordul acționarilor care dețin minim 90% din numărul total de acțiuni, astfel că voturile acționarului majoritar Ministerul Energiei nu sunt suficiente, fiind nevoie și de acordul acționarului minoritar Fondul Proprietatea.
Acționarii Complexului Energetic Oltenia, controlat de statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 77% din acțiuni, vor lua în discuție, într-o ședință AGA convocată pe 20 mai, restructurarea, reorganizarea și eficientizarea companiei, inclusiv cu disponibilizări de personal, precum și modificarea contractului colectiv de muncă.
Complexul Energetic Oltenia a anunțat, duminică, că a trecut pe profit în primul trimestru al acestui an, cu un rezultat net pozitiv de 144,2 milioane lei. În aceeași zi, Ministerul Energiei, acționarul principal al societății, a avertizat conducerea Complexului că implicarea companiei "în orice joc cu tentă politică este de rău augur pentru siguranța locurilor de muncă" de la CE Oltenia.
Ministerul Energiei vrea să închirieze de la 1 aprilie, pe o perioadă de 9 luni, un imobil în București, în suprafață de circa 1.225 mp, în care să funcționeze Organismul Intermediar pentru Energie (OIE), instituția responsabilă cu implementarea și monitorizarea proiectelor cu fonduri UE în domeniu, ministerul fiind dispus să plătească în acest scop o chirie de până la 24.000 euro pe lună, TVA inclusă.
Dacian Cioloș i-a acordat lui Claudiu Vrînceanu, secretar de stat din Ministerul Economiei, atribuții de aplicare a normelor legale privind exceptarea marilor consumatori industriali de energie electrică de la o parte din cota obligatorie de achiziție de certificate verzi destinate subvenționării energiei regenerabile.
Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și-a vândut participația de 9,82% din capitalul firmei de consultanță E.ON România SRL, acționarul majoritar al E.ON Distribuție și E.ON Energie, participație care are o valoare nominală de 141,83 milioane lei.
Într-un document de recomandări, elaborat de fostul CA al Electrica și prezentat acționarilor înainte de AGA, se afirma că noul Consiliu "ar fi bine sa aibă o componență mixtă și echilibrată în ceea ce privește genul, vârsta, etnia, precum și in ceea ce privește experiența profesională" și că este nevoie și de administratori cu contacte foarte bune în lumea politică, "capabili să deschidă uși".
Firmele controlate de Maricel Popa au obținut numeroase contracte de achiziții publice din anul 1997 încoace, inclusiv în perioada în care Popa a deținut funcția de secretar de stat. Anul trecut, Maricel Popa a avut venituri totale de peste 621.000 lei.
Noul ministru al Energiei a declarat că este îngrijorător că nu există încă o hotărâre de guvern de aprobare a programului de aprovizionare cu energie pentru iarna aceasta, arătând că programul ar fi trebuit aprobat încă de la începutul toamnei, adică în mandatul fostului ministru Andrei Gerea, și că sunt probleme cu constituirea stocurilor de cărbune pentru iarnă la Complexul Energetic Hunedoara.
Documentația de atribuire la această licitație a fost modificată de minister după ce au fost primite contestații care acuzau că aceasta ar conține "nenumărate prevederi și cerințe manifest restrictive și/sau excesive, care par a fi fost introduse în scopul de a favoriza potențiali ofertanți".
În urma rectificării, intrată în vigoare în ultima zi de mandat de ministru al Energiei a lui Andrei Gerea, câștigul mediu lunar în cadrul Societății de Administrare a Participațiilor în Energie, determinat pe baza tuturor cheltuielilor de natură salarială, care includ bonusuri și alte beneficii suplimentare, a crescut cu peste 40%, de la 6.528 la 9.171 lei.
Una dintre firmele care au contestat licitația susține că documentația de atribuire elaborată de minister "conține nenumărate prevederi și cerințe manifest restrictive sau excesive, care par a fi fost introduse în scopul de a favoriza potențiali ofertanți".
Procedurile de arbitraj în litigii internaționale sunt extrem de lucrative pentru firmele de avocatură și, în mod corespunzător, presupun costuri mari pentru părțile aflate în dispută. În anii trecuți, onorariile avocaților care au reprezentat România în astfel de proceduri au fost și de peste 400 euro/oră.
Alpiq a depus o cerere de arbitraj la ICSID în noiembrie anul trecut, reclamând rezilierea ilegală a contractelor pe termen lung de cumpărare de energie electrică încheiate cu producătorul de energie hidro controlat de statul român.
Secretarul de stat în Ministerul Energiei Bogdan Badea a reluat ideea creării unui mare "campion național" energetic, prin comasarea diverselor active deținute de stat în domeniul energiei. "Întotdeauna ne-am dorit o companie națională puternică, capabilă să intre într-o competiție reală cu jucătorii mari de la nivel mondial. Am fost la un pas, dar nu s-a reușit, inclusiv din motive politice. Trebuie să reluăm această soluție", a spus Badea.