Centrala CET Grivița, producătorul de energie termică furnizor al sistemului centralizat de încălzire din București controlat de Consiliul Local al Sectorului 1 al Capitalei, care asigură agent termic pentru cartierele Giulești, Crângași, Calea Griviței, Mihalache, Pajura și Bucureștii Noi, nu a funcționat timp de 7 luni anul trecut, din cauza unei defecțiuni, iar acum se află în proces de extindere și modernizare, îngreunat de pandemia de coronavirus, potrivit informațiilor Profit.ro.
Microsoft va construi un hub de centre de date în Grecia, cea mai mare investiție a gigantului american din tehnologie în această țară în cei 28 de ani de prezență locală, a anunțat președintele companiei americane, Brad Smith.
Instituția își justifică proiectul investițional prin "creșterea numărului de riscuri la adresa vieții și sănătății populației, mediului înconjurător, precum și apariția unor riscuri noi, generate îndeosebi de schimbările climatice și de diversificarea activităților economice care utilizează, produc și comercializează substanțe/materiale periculoase", menționând inclusiv "posibilitatea crescută a producerii unor epidemii/pandemii".
Altex România va împrumuta 12 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru extinderea centrului logistic din Dragomirești Vale, în apropiere de București, proiect lansat în 2018 și anunțat în premieră de Profit.ro.
Holcim România a deschis o nouă stație de betoane, la Buzău, ajungând la o rețea națională de 18 stații.
Gazoductul Iași-Chișinău riscă să rămână neutilizat fizic, ci numai strategic de către Chișinău în negocierile pe tema prețului gazului rusesc dintre Republica Moldova și Gazprom. Potrivit unei analize S&P Global Platts, noul gazoduct va întări poziția de negociere a Republicii Moldova în raport cu gigantul rus, însă nu va reprezenta o alternativă la gazul furnizat de Gazprom, ci prin el va fi transportat, dacă va fi nevoie, gazul necesar echilibrării consumului moldovenilor din partea de vest a Nistrului.
TMK Hydroenergy Power, parte a Grupului CEZ, aflat în proces de vânzare a activelor din România, a finalizat o investiție “verde” de 3 milioane de lei în Stația de pompare Timiș Trei Ape, parte a sistemului hidroenergetic din Caraș Severin, sprijinind în acest sens România să atingă țintele europene privind cota de energie verde, susține compania cehă.
eMAG, cel mai mare retailer online, va investi 90 milioane de euro într-un nou centru logistic, situat la km 19 al autostrăzii A1, care se va întinde pe o suprafață de 130.000 metri pătrați. Lucrările de construcție vor începe luna aceasta și se vor încheia în septembrie 2021, urmând ca, până în iulie 2022, să fie funcționale toate automatizările și tehnologiile.
Compania georgiană Diamond Link Global se pregătește să lanseze lucrările pentru construcția unui cablu submarin de internet ce va lega Georgia de România, proiect evaluat la 35 milioane de dolari.
Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a finalizat un proiect investițional de 1,4 milioane de dolari, vizând instalarea unui nou sistem de recuperare a motorinei ușoare la coloana de fracționare din cadrul instalației de Cocsare Întârziată.
Comisia Europeană a aprobat alocarea a 47 milioane de euro (227 milioane lei) din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru construcția Spitalului Regional de Urgență Craiova, acesta fiind al treilea spital regional care primește undă verde de la Bruxelles.
Lichidatorul judiciar al Regiei Autonome pentru Tehnologii Nucleare (RAAN), controlată integral de Ministerul Economiei și aflată în faliment din 2016, a scos la vânzare activele termocentralei Romag Termo Halânga de lângă Drobeta Turnu Severin, care a asigurat în trecut alimentarea sistemului centralizat de termoficare din municipiu, dar și consumul tehnologic al fostei fabrici de apă grea Romag Prod din cadrul RAAN, furnizor al centralei nucleare Cernavodă.
Pentru a compensa scăderile de vânzări cauzate de pandemia de Covid-19 și, mai ales, de restricțiile impuse de Guvern în această perioadă, cel mai mare lanț românesc de restaurante, City Grill, intră pe piața livrărilor la domiciliu și își propune să ajungă la 1.000 de comenzi pe zi.
Reprezentanța în România a grupului japonez Makita, producător de scule electrice, a primit un nou transfer substanțial, de 35 milioane euro, sub formă de majorare de capital, după ce în vara anului 2018 a fost subiectul celei mai mari subscrieri de capital efectuate de un investitor străin, în luna iunie. Compania construia atunci o nouă linie de producție în județul Ilfov.
Startup-ul românesc Questo, compania din spatele aplicației omonime, prin care utilizatorii pot explora orașe sub forma unui joc, a strâns fonduri în valoare de 300.000 de euro într-o finanțare coordonată de fondul de investiții Sparking Capital, cu participarea Early Game Ventures, pentru a facilita extinderea platformei în mai multe orașe din lume, prin intermediul scriitorilor locali și al operatorilor de turism.
În aceeași zi în care a apărut informația privind renunțarea grupului VW la investiția de 1 miliard de euro din zona Izmir, Turcia, organismul antitrust din această țară a anunțat că a deschis o investigație privind posibila încălcare a legii de către mai multe companii germane: Audi, Porsche, VW, Mercedes-Benz și BMW.
Transilvania Broker (TBK), singurul intermediar în asigurări prezent la cota Bursei de Valori București, pregătește contractarea unui credit de 1,61 milioane de lei de la Banca Comercială Românâ (BCR) pentru finanțarea achiziției unui duplex (230 mp, plus 90 mp teren) în București, strada Elena Caragiani (sector 1), cu destinația punct de lucru al societății.
Google va investi până la 2 miliarde de dolari într-un nou centru de date în Polonia, proiect pregătit din toamna anului trecut și care va extinde prezența companiei pe segmentul serviciilor de cloud computing.
Startup-ul românesc StockBinder, dezvoltatorul platformei de tip SaaS cu același nume, care facilitează integrarea rapidă între magazine online, furnizori și producători, atrage o investiție de peste 100.000 de euro de la 4 antreprenori români.
Romgaz, la care Ministerul Economiei deține peste 70% din acțiuni, a solicitat conducerii CEH, deținută integral de minister, o întâlnire pentru a discuta problemele legate de intenția Romgaz de a cumpăra de la Complex un teren de circa 7,2 hectare situat în Mintia, pentru a construi acolo o nouă centrală de producție de energie pe gaze în ciclu combinat, cu putere instalată de peste 400 MW.
Compania americană Adient, cel mai mare producător de scaune pentru industria auto, cu fabrici și în România, a inaugurat în această săptămână a doua sa unitate de producție din Serbia, după o investiție de 20 milioane de dolari.
Producătorul suedez de materiale plastice Rosti Group, prezent cu o fabrică la Ploiești, își extinde operațiunile pe piața românească cu o nouă unitate de producție, ce va fi inaugurată în vara anului viitor.
La summit-ul NATO de la Bruxelles din urmă cu 2 ani, statele membre ale Alianței au luat act de oferta României privind găzduirea unui comandament terestru NATO la nivel de corp de armată, iar în decembrie 2018, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat conceptul de constituire pe teritoriul României a Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est al Alianței Nord-Atlantice.
Serbia va investi aproximativ 800 milioane de euro în construcția unei autostrăzi de la Sombor până la granița cu România, a anunțat ministrul Transportului din această țară, Zorana Mihajlovic.
FAN Courier, liderul pieței locale de curierat, își va extinde rețeaua de hub-uri și va deschide unul în Cluj-Napoca, după ce cel inaugurat în Brașov în 2016, în prezent compania aflându-se în proces de selectare a constructorului, a declarat pentru Profit.ro Neculai Mihai, unul dintre acționarii curierului.