Insolvența Complexului Energetic Hunedoara complică o investiție majoră a Romgaz

Insolvența Complexului Energetic Hunedoara complică o investiție majoră a Romgaz
scris 10 iun 2020

Intrarea în insolvență a producătorului de energie pe bază de cărbune Complexul Energetic Hunedoara (CEH), deținut integral de statul român prin Ministerul Economiei, poate crea dificultăți unui proiect investițional major al unei alte companii controlate de stat, Romgaz, reiese dintr-un document oficial.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Potrivit sursei citate, în prima parte a lunii aprilie, Romgaz, la care Ministerul Economiei deține peste 70% din acțiuni, a solicitat conducerii CEH o întâlnire pentru a discuta problemele legate de intenția Romgaz de a cumpăra de la Complex un teren de circa 7,2 hectare situat în Mintia, pentru a construi acolo o nouă centrală de producție de energie pe gaze în ciclu combinat, cu putere instalată de peste 400 MW.

Urmărește-ne și pe Google News

Centrala de la Mintia se numără printre cele mai importante și mai avansate proiecte investiționale ale Romgaz, fiind deja finalizat studiul de fezabilitate și existând și posibilitatea de a fi accesate resurse pentru implementare prin Fondul de modernizare în energie al UE. Valoarea totală a investiției este estimată la circa 300 milioane euro. 

Cel mai valoros fotbalist din lume este evaluat la 259,2 milioane de euro CITEȘTE ȘI Cel mai valoros fotbalist din lume este evaluat la 259,2 milioane de euro

În replică, administratorul judiciar al Complexului Energetic Hunedoara le-a transmis celor de la Romgaz că vânzarea terenului "se poate face numai în condițiile aprobate de comitetul creditorilor, conform prevederilor art. 87, alin. (2) din Legea nr. 85/2014 (Legea insolvenței – n.r.)".

Comitetul creditorilor CEH este format din Administrația Fondului pentru Mediu, ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Administrația Bazinală de Apă Mureș, Hidroelectrica și Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului.

Legea insolvenței prevede că actele, operațiunile și plățile care depășesc condițiile activității curente a unei societăți insolvente "vor putea fi autorizate în exercitarea atribuțiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o ședință a comitetului creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, în termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia. În cazul în care o anumită operațiune care excedează activității curente este recomandată de către administratorul judiciar, iar propunerea este aprobată de către comitetul creditorilor, aceasta va fi îndeplinită obligatoriu de administratorul special. În cazul în care activitatea este condusă de către administratorul judiciar, operațiunea va fi efectuată de către acesta cu aprobarea comitetului creditorilor, fără a fi necesară cererea administratorului special".

Banca Mondială: Covid-19 a provocat cea mai extinsă criză economică la nivel global după 1870. Rsc de creștere dramatică a sărăciei CITEȘTE ȘI Banca Mondială: Covid-19 a provocat cea mai extinsă criză economică la nivel global după 1870. Rsc de creștere dramatică a sărăciei

În ianuarie, ministrul Economiei, Virgil Popescu, susținea că problema terenului fusese rezolvată. "Romgaz are în planul de investiție la Mintia o centrală pe gaz, pe un teren tot al CE Hunedoara, pentru că acolo există transformatoare, logistica de injecție a curentului electric. Săptămâna trecută am avut lichidatorul judiciar și am reușit să deblocăm practic vânzarea acelui teren și echipamentelor aferente acelui teren care să permită construirea unei centrale pe gaz de către Romgaz", declara Popescu pentru Hotnews.

Documentul menționat, întocmit de administratorul judiciar al CEH și analizat de Profit.ro, indică faptul că lucrurile nu sunt însă atât de simple. Există și un precedent, deloc încurajator. După cum a relatat Profit.ro, încă din 2018, operatorul sistemului energetic național, Transelectrica, se plângea că nu a reușit să obțină de la producătorul de energie termică Electrocentrale București (ELCEN), aflat în insolvență, drepturile asupra unui teren al acestuia din zona Grozăvești pe care să construiască o stație de transformare de 400/110kV.

Mai mult, Guvernul arăta, tot în 2018, că "întreg patrimoniul societății se află sub sechestrul ANAF sau gajat în favoarea MFP".

Promisiune de la ministru: În intervalul 15 iunie - 15 septembrie, pe Autostrada Soarelui nu va exista niciun blocaj cauzat de lucrări de întreținere CITEȘTE ȘI Promisiune de la ministru: În intervalul 15 iunie - 15 septembrie, pe Autostrada Soarelui nu va exista niciun blocaj cauzat de lucrări de întreținere

Pe de altă parte, conducerea CEH va trebui să refacă documentația necesară prevăzută de lege pentru a i se șterge datoriile bugetare prin darea în plată a activelor funcționale.

"Prin  adresa nr. 1987/03.03.2020, administratorul judiciar a solicitat debitorului să întocmească lista bunurilor aferente activelor funcționale energetice și miniere care ar putea face obiectul prevederilor OUG nr. 60/2019, listă necesară la întocmirea planului de reorganizare. Prin adresa nr. AS 4191/1/30.03.2020, debitoarea ne-a înaintat Analiza tehnico-economică prevăzută de OUG nr. 60/2019. În urma verificării acesteia și a stabilirii strategiei de reorganizare a activității, administratorul judiciar a trimis debitoarei adresa nr. 3821/21.05.2020, prin care a solicitat acesteia informații suplimentare și modificarea analizei întocmită de aceasta", menționează administratorul judiciar.

După cum a relatat Profit.ro, compania și-a redus aproape la jumătate vânzările de electricitate în ultimii 3 ani, de la precedenta tentativă de intrare în insolvență, iar încasările din vânzări au ajuns să acopere doar puțin peste o treime din costuri. Complexul a intrat în insolvență cu datorii totale recunoscute de către administratorul judiciar în valoare de 6,1 miliarde lei, cei mai mari creditori fiind instituții și societăți ale statului, potrivit tabelului preliminar de creanțe al companiei. Suma depășește cu mai mult de 1 miliard de lei estimările inițiale ale conducerii CE Hunedoara.

viewscnt
Afla mai multe despre
complexul energetic hunedoara insolventa
romgaz investitie termocentrala mintia
ceh dare in plata active functionale energetice