CONFIRMARE eMAG investește 90 milioane euro într-un nou centru logistic. "Un pas major pentru dezvoltarea din următoarea decadă, în care anticipăm o migrare masivă a oamenilor către comerțul în online.”

CONFIRMARE eMAG investește 90 milioane euro într-un nou centru logistic. "Un pas major pentru dezvoltarea din următoarea decadă, în care anticipăm o migrare masivă a oamenilor către comerțul în online.”
scris 13 aug 2020

eMAG, cel mai mare retailer online, va investi 90 milioane de euro într-un nou centru logistic, situat la kilometrul 19 al autostrăzii A1, care se va întinde pe o suprafață de 130.000 metri pătrați. Lucrările de construcție vor începe luna aceasta și se vor încheia în septembrie 2021, urmând ca, până în iulie 2022, să fie funcționale toate automatizările și tehnologiile.

Investiția a fost anunțată în premieră de Profit.ro în octombrie 2019.

Urmărește-ne și pe Google News

eMAG mai are un depozit similar ca suprafață în comuna Joița, din județul Giurgiu, în apropierea autostrăzii A1. Inaugurată în toamna anului 2018, construcția a costat circa 65 milioane de euro și, potrivit companiei, este depozitul este cel mai mare din regiunea Europei de Sud-Est, inclusiv Rusia.

Pandemia Covid-19 transformă comerțul. Achizițiile online vor cunoaște o creștere fără precedent CITEȘTE ȘI Pandemia Covid-19 transformă comerțul. Achizițiile online vor cunoaște o creștere fără precedent

Conform eMAG, noul proiect va contribui masiv la creșterea productivității, ceea ce va conduce la prețuri mai bune pentru clienți.

"Dacă până acum angajații mergeau să ia produsele de la raft, cu ajutorul noii tehnologii – un sistem revoluționar în materie de picking care va genera o productivitate de 4 ori mai mare - marfa va ajunge automat la angajat. De asemenea, comenzile multiple vor fi comasate într-un singur colet, ducând la scăderea volumului și a consumului de carton necesar pentru ambalarea fiecarui produs în parte", este calculul companiei.

FOTO Oportunitate de investiție - OMV Petrom vinde un teren într-o zonă extrem de căutată, pe care poate fi dezvoltat un proiect imobiliar mixt CITEȘTE ȘI FOTO Oportunitate de investiție - OMV Petrom vinde un teren într-o zonă extrem de căutată, pe care poate fi dezvoltat un proiect imobiliar mixt

Viteza de livrare va crește pentru că se va reduce timpul de pregătire a comenzii din momentul plasării până în momentul predării către curier. În plus, capacitatea mare de stocare a noului depozit va permite creșterea gamei de produse din categorii precum fashion sau bunuri de larg consum, băuturi și alimente. 

Centrul logistic va fi administrat de eMAG Operations, firmă special înființată în luna iunie a acestui an.

De mai bine de un an, Fullfilment by eMAG (FBE) le furnizează comercianților din eMAG Marketplace servicii de manipulare a mărfii, stocare, livrare, retur și customer service. Astfel, clienții care cumpără din Marketplace beneficiază de servicii identice cu cele oferite de eMAG.

Noul depozit va fi alimentat cu energie verde prin intermediul a 40.000 metri pătrați de panouri solare, iar pe o suprafață de 100.000 de metri pătrați vor fi plantați copaci.

"Această investiție este un pas major pentru dezvoltarea din următoarea decadă în care anticipăm o migrare masivă a oamenilor către comerțul în online și o accelerare a digitalizării afacerilor. Valoarea produsă cu ajutorul tehnologiei vă fi distribuită către toți cei care contribuie la evoluția eMAG. Astfel, generăm beneficii pentru clienți, pentru antreprenorii digitali din eMAG Marketplace, pentru comunitate și pentru angajați”, a declarat Tudor Manea, director general eMAG.

Afacerile FAN Courier urcă, compania a semnat angajări CITEȘTE ȘI Afacerile FAN Courier urcă, compania a semnat angajări

Pentru a stimula și mai mult dezvoltarea zonei aferente acestui proiect logistic, autoritățile locale și centrale analizează înființarea unui parc industrial, atrăgând astfel noi investitori în zonă, alături de eMAG.

eMAG Operations este controlată în proporție de 99,98% de Dante International, administratorul eMAG.ro.

În 2019, Dante International a înregistrat un profit net de 49,5 milioane de lei, după ce în perioada 2012 - 2018 cifrele contabile ale companiei arată pierderi cumulate de 425,9 milioane de lei. Afacerile companiei au crescut cu 7,6%, la 4,56 miliarde de lei.

Grupul eMAG include Dante International (eMAG Romania), Depanero, Conversion Marketing, Sameday Courier (Delivery Solutions), PC Garage, eMAG Bulgaria, eMAG Ungaria și eMAG Polonia.

viewscnt
Afla mai multe despre
emag
dante international
emag operations
depozit
investitie