Coloane de autoturisme s-au format, sâmbătă după amiază, în opt puncte de trecere a frontierei - șase de la granița cu Ungaria și două de la cea cu Bulgaria - unde timpul de așteptare pentru șoferii care ies cu autoturismul din țară ajunge până la o oră și jumătate. Și pe sensul de intrare, unele puncte de trecere sunt aglomerate.
Coreea de Nord a decis să autorizeze intrarea pe teritoriul său a cetățenilor străini după trei ani de izolare din cauza pandemiei de COVID-19, a anunțat postul național de televiziune chinez CCTV, citat de AFP.
Luke Coffey, analist în cadrul Hudson Institute consideră că războiul din Ucraina va definitiva, cel mai probabil, declinul URSS, început în 1991 prin demisia lui Mihail Gorbaciov.
Granițele Noii Zeelande sunt complet deschise pentru prima dată din martie 2020, când au fost închise într-un efort de a ține departe pandemia de Covid-19, relatează BBC.
Australia a anunțat luni că va primi din nou studenții străini, muncitorii calificați și deținătorii de vize turistice/de lucru începând de luna viitoare, relaxând unele din cele mai dure restricții legate de COVID-19 din lume, notează AFP.
Statele Unite urmează să autorizeze intrarea pe teritoriul american a călătorilor vaccinați împotriva Covid-19 provenind din Uniunea Europeană (UE) și Regatul Unit și să ridice astfel restricții impuse în martie 2020, anunță Casa Albă.
Guvernul Cehiei a anunțat că frontierele țării se vor redeschide pentru cetățeni europeni și sârbi, începând cu data de 21 iunie. Republica cehă începe să-și revină după pandemia de coronavirus, după mai multe luni în care numărul de cazuri și de decese a fost foarte ridicat.
Israelul și-a redeschis, duminică, granițele pentru turiștii străini, după scăderea numărului de cazuri de infecție cu COVID-19, însă autoritățile estimează că va fi nevoie de timp pentru ca vizitatorii să înceapă să sosească în număr mare și să relanseze industria turistică.
Germania respinge o redesenare a granițelor în vestul Balcanilor, ideea fiind ”pusă în sertar”, potrivit ministrului german de Externe, Heiko Maas, transmite Reuters.
Germania a închis parțial granițele cu Cehia și cu regiunea austriacă Tirol din cauza unei creșteri îngrijorătoare a numărului de cazuri provocate de mutații ale coronavirusului.
Bursele europene cresc miercuri după ce Franța a acceptat să își redeschidă granițele cu Marea Britanie. Totodată, apetitul investitorilor este încurajat de informațiile potrivit cărora un acord post-Brexit între UE și Marea Britanie ar putea fi încheiat chiar astăzi.
Grecia a cerut miercuri Uniunii Europene să reconsidere uniunea vamală cu Turcia ca reacție la activitățile Ankarei de explorare a gazelor în apele Mediteranei, deplângând ceea ce a calificat ca fiind ”fanteziile imperiale ale Turciei”, transmite Reuters.
Statul Panama și-a redeschis luni frontierele pentru turismul internațional, cu sosirea unui prim zbor din Miami (Florida), după aproape șapte luni în care acestea au fost închise din cauza crizei sanitare provocate de noul tip de coronavirus, informează marți AFP.
Guvenul canadian a anunțat miercuri că prelungește până la sfârșitul lunii octombrie măsura închiderii frontierelor pentru cetățenii străini, cu excepția celor a căror prezență pe teritoriul său este considerată esențială, transmite AFP.
Cele 12 puncte de trecere a frontierei cu Ungaria vor funcționa normal, ca și până acum, a dat asigurări, luni, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, după o discuție cu omologul său ungar, Sandor Pinter. Astfel, tranzitul cetățenilor și mărfurilor pe teritoriul Ungarie va fi permis în acealeași condițiica și până acum.
Ministerul de Externe a transmis, sâmbătă, că ministrul Bogdan Aurescu a avut o discuție telefonică cu omologul său ungar Péter Szijjártó, în contextul clarificărilor cerute după ce Ungaria a anunțat că își închide granițele. "În cadrul discuției a fost obținută confirmarea, din partea ministrului Péter Szijjártó, că tranzitul cetățenilor români prin Ungaria, respectiv accesul cetățenilor români - lucrători transfrontalieri nu vor fi afectate", a precizat MAE.
Comisia Europeană a lansat, luni, o platformă web în sprijinul reluării călătoriilor și a turismului în întreaga Europă în contextul pandemiei de coronaviurs.
Comisia Europeană (CE) îndeamnă statele membre ale Uniunii Europene (UE) să prelungească până la 15 mai interzicerea călătoriilor neesențiale în UE, o măsură adoptată la 17 martie - pe o peroadă de o lună - din cauza pandemiei noului coronavirus, relatează AFP.
Președintele Iohannis a declarat că, în principiu, România este de acord cu măsura propusă de Comisia Europeană, de a limita accesul în Uniunea Europeană al persoanelor care vin din țări terțe.
Marea Britanie își va închide granițele pentru muncitorii necalificați și pentru cei care nu vorbesc limba engleză, ca parte a unei revizuiri generale a legilor imigrației care va pune capăt perioadei în care mâna ieftină de lucru a dominat sectoare precum construcții, industria și servicii, informează The Guardian.
Biroul Național de Audit (NAO), organizația care monitorizează cheltuielile guvernului din Marea Britanie, a informat că este imposibilă construirea la timp a infrastructurii necesare unui Brexit fără acord, scrie Politico.
România participă cu două firme la un proiect internațional de cercetare finanțat de Uniunea Europeană, de peste 2,7 milioane de euro, cele două companii fiind Pro Optica, al cărei pachet majoritar de acțiuni a fost deținut până în 2015 de omul de televiziune Florin Călinescu și transferat ulterior către o firmă controlată de directorul Pro Optica, și Uti Grup, controlat de Tiberiu Urdăreanu, ultima companie dintre având rolul de a dezvolta și testa tehnologii de analiză video avansată, precum și o soluție de comandă-control pentru protecția frontierelor împotriva amenințărilor, inclusiv cele legate de imigrația ilegală.
Ungaria vrea ca cel puțin jumătate din cei 1.2 miliarde de euro pe care i-a cheltuit pentru securizarea granițelor să fie rambursați de către Uniunea Europeană, conform prim-ministrului Viktor Orban, scrie Reuters.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, va cere finanțare din partea blocului comunitar pentru a acoperi jumătate din cheltuielile implicate de măsurile de securitate de la granițele țării, care implică inclusiv garduri de sârmă ghimpată și care s-au dovedit eficiente în a potoli criza migratorie din Europa Centrală, transmite Reuters.
Turcia a redeschis granița cu Bulgaria, care a fost închisă în timpul tentativei de lovitură de stat lansată de un grup din armata turcă în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, relatează Novinite.