Coreea de Nord a decis să autorizeze intrarea pe teritoriul său a cetățenilor străini după trei ani de izolare din cauza pandemiei de COVID-19, a anunțat postul național de televiziune chinez CCTV, citat de AFP.
Potrivit CCTV, cetățenii străini vor trebui totuși să petreacă la sosire două zile în izolare, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Presa oficială nord-coreeană nu a publicat deocamdată informații despre redeschiderea granițelor țării.
Coreea de Nord s-a izolat aproape complet de restul lumii la începutul anului 2020 atunci când a decis să își închidă frontierele, inclusiv pentru propriii ei cetățeni, din cauza pandemiei de COVID-19.
Însă țara asiatică a început să prezinte semnale ale unei redeschideri în această lună, odată cu vizita liderului ei Kim Jong Un în Rusia și cu trimiterea unor sportivi la Jocurile Asiatice de la Hangzhou (China).