Coloane de autoturisme s-au format, sâmbătă după amiază, în opt puncte de trecere a frontierei - șase de la granița cu Ungaria și două de la cea cu Bulgaria - unde timpul de așteptare pentru șoferii care ies cu autoturismul din țară ajunge până la o oră și jumătate. Și pe sensul de intrare, unele puncte de trecere sunt aglomerate.
Cele mai aglomerate puncte de trecere a frontierei din Nădlac, Nădlac II, Petea și Urziceni, la granița cu Ungaria, unde șoferii care ies din țară așteaptă o oră și jumătate pentru formalitățile de frontieră. La Borș II, autoturismele așteaptă 70 de minute pentru a ieși din țară, în timp ce la Urziceni, timpul de așteptare este de o oră, informează News.ro.
La intrarea în țară dinspre Ungaria, sunt coloane de mașini la punctul le trecere de la Petea, unde autoturismele așteaptă o oră pentru a ajunge în România.

Pe granița de sud, la ieșirea către Bulgaria, sunt coloane de autoturisme la Giurgiu și la Bechet, unde timpul de așteptare este de o oră.