AI Overviews, funcția prin care motorul de căutare deținut de Google afișează informații generate de inteligența artificială, este acum disponibilă în peste 100 de țări.
Google dezvoltă o nouă tehnologie cu inteligență artificială care ar putea controla browsere web pentru a căuta sau face cumpărături în locul utilizatorilor, potrivit Reuters.
Nvidia, Google, Microsoft și zeci de alte companii tehnologice vor prezenta în această săptămână, la o conferință majoră din Las Vegas, instrumente de inteligență artificială despre care spun că vor economisi timp valoros medicilor și asistentelor medicale, transmite CNBC.
Gigantul american Google a contractat un startup pentru a construi mai multe reactoare nucleare de mici dimensiuni în Statele Unite.
Google a creat un fond de investiții, Global AI Opportunity Fund, în valoare totală de 120 de milioane de dolari, prin care va finanța programe de educație și training în domeniul inteligenței artificiale (AI), în comunitățile din lumea întreagă, a anunțat, directorul (CEO) gigantului american tech, Sundar Pichai.
Google este investigat de organismul european de supraveghere a confidențialității cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul dezvoltării unuia dintre modelele sale de inteligență artificială, în timp ce autoritățile de reglementare își intensifică examinarea ambițiilor Big Tech în materie de inteligență artificială, relatează Financial Times (FT).
Google a lansat ceea ce numește Gmail Q&A, o soluție de inteligență artificială pe care utilizatorii plătitori ai serviciului de e-mail al companiei o vor avea la dispoziție.
O parte din angajații DeepMind, de sub tutela Google, au cerut în scris companiei să renunța la contractele cu organizațiile militare.
Browser-ul Google Chrome va oferi o serie de noi funcții de inteligență artificială, care vor facilita, printre altele, căutarea în limbaj natural a informațiilor accesate anterior și compararea produselor.
O reclamă a companiei Google, difuzată în primul weekend al Jocurilor Olimpice de la Paris și care arată felul în care modelul său de inteligență artificială (AI) îi poate ajuta pe copii să redacteze o scrisoare către idolii lor, a indignat numeroși telespectatori, informează agenția AFP.
În timp de Apple și Meta evită să-și aducă produsele de inteligență artificială în Uniunea Europeană, Google își lansează aici AI-ul care poate fi folosit în cadrul aplicației sale de chat.
Google recunoaște că nu mai este o companie neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon, în principal din cauza dezvoltării AI-ului. În schimb, gigantul american spune că își propune să ajungă la zero emisii nete de carbon până în 2030.
Un studiu independent arată că modelul lingvistic Gemini, dezvoltat de Google, nu este, în realitate, atât de performant precum îl laudă gigantul american.
În afară de ChatGPT, funcțiile de AI pe care Apple le va adăuga propriilor dispozitive ar urma să beneficieze și de aportul modelului lingvistic Gemini, dezvoltat de Google.
Google a anunțat că emisiile sale de gaze cu efect de seră au crescut cu 48% în ultimii cinci ani, în mare parte din cauza infrastructurii necesare inteligenței artificiale.
Directorul executiv al YouTube spune că OpenAI ar încălca regulamentul platformei dacă ar folosi clipurile video să-și antreneze AI-ul.
Google anunță că a reușit să folosească inteligența artificială pentru a prezice inundațiile cu până la șapte zile în avans.
Reddit și Google au semnat un acord prin care cel din urmă poate să-și antreneze modelele lingvistice folosind datele generate de utilizatorii rețelei sociale.
Gigantul tech Google a anunțat că lansează „AI Opportunity Initiative for Europe”, un nou proiect prin care vrea să ofere suport startup-urilor și oamenilor din țările europene pentru a învăța să utilizeze inteligența artificială.
Google anunță că va aduce inteligența artificială în Google Maps pentru ca utilizatorii să poată apela la aceasta pentru a descoperi locații noi.
Google, Amazon și Nvidia sunt printre giganții IT care investesc în total 235 de milioane de dolari într-un startup de inteligență artificială deschis în SUA.
Inteligența artificială ar putea prezenta riscuri existențiale, iar guvernele trebuie să știe cum să se asigure că tehnologia ”nu este folosită greșit de oameni răi”, a avertizat miercuri fostul CEO al Google, Eric Schmidt, transmite CNBC.
Grupul Alphabet, compania mamă a Google, și Comisia Europeană urmăresc să dezvolte un pact pentru inteligența artificială (AI) care să implice companii europene și non-europene, înainte să fie stabilite regulile care să guverneze tehnologia, a declarat miercuri comisarul pentru Industrie al UE, Thierry Breton, transmite Reuters.
Miercuri seara va debuta ediția din acest an a conferinței Google I/O, dedicate, în principiu, dezvoltatorilor, dar folosită de gigantul american în special pentru a prezenta cele mai interesante noutăți pregătite pentru restul acestui an.
Google intenționează să facă motorul său de căutare ”mai vizual, mai atractiv, mai personal și mai uman”, cu accent pe servirea tinerilor la nivel global, a relatat sâmbătă Wall Street Journal.