Stadionul Giulești „Valentin Stănescu” din București este finalizat. Lucrările de construire a complexului sportiv au fost începute în 2019, iar valoarea totală a investiției a fost de peste 185 milioane lei.
Pompierii din București intervin, duminică dimineață, la un incendiu care a cuprins mai multe vagoane de tren în zona Calea Giulești. Arderea este generalizată și se degajă foarte mult fum.
Au două restaurante Potcoava în București. Primul apărut, acesta despre care scriu acum, din Giulești. Cel de-al doilea e în Regie, pe malul Dâmboviței.
Primăria Sector 6 (PS6) a anulat licitația pentru realizarea lucrărilor de demolare și reconstruire a fostului cinematograf bucureștean Giulești, proiect estimat la 15,3 milioane de lei, fără TVA, pentru doi ani. Sinugura ofertă, depusă de o firmă din Capitală cu afaceri de 1,6 milioane de lei în 2018, Manelli Impresa SRL, a fost respinsă de comisia de evaluare pe motiv că este inacceptibilă sau neconformă cu documentația.
Cristian Erbașu, reprezentant al firmei care execută lucrările de construcție la stadioanele Steaua și Giulești, a declarat că arenele s-au scumpit cu 40 la sută, după ce contractele de execuție au fost actualizate cu rata inflației și cu noile cerințe ale beneficiarilor.
O firmă din Capitală cu afaceri de 1,6 milioane de lei în 2018, Manelli Impresa SRL, a depus singura ofertă pentru realizarea lucrărilor de demolare și reconstruire a fostului cinematograf bucureștean Giulești, proiect estimat de Primăria Sector 6 la 15,3 milioane de lei, fără TVA, pentru doi ani.
Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, și fostul mare fotbalist Gică Popescu, consilier onorific al premierului, au prezentat stadiul construcției stadioanelor pentru Euro 2020, reieșind că Steaua va fi singurul stadion care va putea fi folosit, din cele 4 anunțate inițial. Mai mult Gică Popescu a susținut că România a îndeplinit deja 95% din angajamentele asumate în dosarul de candidatură, iar stadioanele și metroul spre aeroportul Otopeni au fost promisiuni suplimentare ale autorităților române.
La începutul anului 2018, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat o hotărâre prin care a solicitat Guvernului să treacă baza Pro Rapid din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Finanțelor în domeniul public al municipiului București și administrarea CGMB, în vederea reincluderii bazei în circuitul sportiv și de agrement.
Romexpo a intrat în ultima etapă pentru vânzarea unui teren de peste 14.500 metri pătrați din apropierea complexului expozițional către o firmă a fiicei omului de afaceri Alin Niculae, proprietarul Oscar Downstream, cu 4,7 milioane euro, tranzacție anunțată de la finele anului trecut de Profit.ro ca fiind pregătită și pentru care actele au fost semnate în februarie. Familia Alin Niculae este implicată în mai multe proiecte imobiliare, cumpărând în octombrie 2016, cum a anunțat atunci în exclusivitate Profit.ro, un proiect imobiliar nefinalizat din centrul Bucureștiului, de pe strada Eminescu, cu 4,3 milioane euro, respectiv un bloc proiectat să găzduiască 66 de apartamente, 3 penthouse-uri și 6 spații comerciale.
Romexpo a semnat actele pentru vânzarea unui teren de peste 14.500 metri pătrați din apropierea complexului expozițional către o firmă a fiicei omului de afaceri Alin Niculae, proprietarul Oscar Downstream, cu 4,7 milioane euro, tranzacție anunțată de la finele anului trecut de Profit.ro ca fiind pregătită. Familia Alin Niculae este implicată în mai multe proiecte imobiliare, cumpărând în octombrie 2016, cum a anunțat atunci în exclusivitate Profit.ro, un proiect imobiliar nefinalizat din centrul Bucureștiului, de pe strada Eminescu, cu 4,3 milioane euro, respectiv un bloc proiectat să găzduiască 66 de apartamente, 3 penthouse-uri și 6 spații comerciale.
Romexpo va vinde unei firme a fiicei omului de afaceri Alin Niculae, proprietarul Oscar Downstream, cu 4,7 milioane euro, un teren de peste 14.500 metri pătrați din apropierea complexului expozițional. Familia Alin Niculae este implicată în mai multe proiecte imobiliare, cumpărând în octombrie anul trecut, cum a anunțat atunci în exclusivitate Profit.ro, un proiect imobiliar nefinalizat din centrul Bucureștiului, de pe strada Eminescu, cu 4,3 milioane euro, respectiv un bloc proiectat să găzduiască 66 de apartamente, 3 penthouse-uri și 6 spații comerciale.
Brandul și palmaresul clubului istoric de fotbal, astăzi falimentar, Rapid București, evaluate la aproape 407.000 euro plus TVA, pot fi preluate de creditorii față de care clubul are datorii recunoscute oficial, în cuantum suficient cât să acopere cel puțin suma respectivă, fără să scoată niciun ban din buzunar, aceștia având posibilitatea să liciteze cu creanțele lor.
Hotărârile privind asocierea Sectorului 1 cu persoane juridice în vederea înființării unui club sportiv care să dețină brand-ul Rapid București ar necesita majoritate calificată în Consiliul Local doar după ce Guvernul va transfera, eventual, baza Pro Rapid în administrarea Primăriei de sector, iar aceasta ar decide să includă respectiva bază în capitalul nou-înființatei entități sau să i-o dea în folosință.
Consilierii locali ai Sectorului 1 al Capitalei votează astăzi propunerea primarului PSD Dan Tudorache privind participarea primăriei de sector, inclusiv cu bani de la bugetul local, la înființarea unei structuri care se vrea a fi continuatoarea clubului istoric de fotbal Rapid București. Tudorache mai vrea să ceară de la ANAF terenurile de antrenament și hotelul de la baza de pregătire Pro Rapid.
Firma Akcent Development SRL a patronului Oscar Downstream Alin Niculae și-a adjudecat în octombrie anul trecut, la o licitație, un proiect imobiliar nefinalizat din "buricul" Bucureștiului, de pe strada Eminescu, contra sumei de 4,3 milioane euro plus TVA, respectiv un bloc proiectat să găzduiască 66 de apartamente, 3 penthouse-uri și 6 spații comerciale.
Lichidatorul Fotbal Club Rapid SA, aflat în faliment, ar putea da în judecată clubul sportiv CS Rapid București din subordinea Ministerului Transporturilor, care deține stadionul Valentin Stănescu din Giulești, pentru a-l obliga să restituie sau să achite contravaloarea mai multor bunuri ale echipei de fotbal private falimentare aflate în incinta stadionului, cum ar fi tabela de marcaj sau sistemul de supraveghere video.
Cele patru stadioane, Steaua, Dinamo, Giulești și Arcul de Triumf, care vor servi drept baze de antrenament pentru participantele la Euro 2020 vor fi gata la timp, iar reconstrucția lor va costa 105 milioane de euro, a declarat directorul Național al Companiei de Investiții, Manuela Pătrășcoiu.
Executorii judecătorești scot din nou la licitație un pachet de peste 27% din acțiunile Fotbal Club Rapid SA, aparținând omului de afaceri Valerii Moraru, acțiunile fiind executate silit de către banca cipriotă Marfin Bank în contul unei datorii a lui Moraru față de bancă provenind dintr-un contract de credit semnat în 2008.
Un executor judecătoresc a scos la licitație un pachet de peste 27% din acțiunile Fotbal Club Rapid SA, aparținând omului de afaceri Valerii Moraru, acțiunile fiind executate silit de către banca cipriotă Marfin Bank în contul unei datorii a lui Moraru față de bancă provenind dintr-un contract de credit semnat în 2008.
Ministerul Sănătății va primi, la a doua rectificare bugetară, programată pentru finalul acestui an, bani pentru plata despăgubirilor de 4,2 milioane de euro impuse de instanță pentru incendiul din 2010 de la Maternitatea Giulești, în care și-au pierdut viața șase bebeluși.