Un nou studiu realizat de Universitatea East Anglia (UEA) arată că emisiile de metan provenite din gestionarea gunoiului din fermele de produse lactate sunt mult mai mari decât statisticile oficiale. Aceste emisii ar putea fi de până la cinci ori mai mari decât estimările actuale, ridicând întrebări serioase despre metodele de calcul folosite pentru a raporta emisiile de gaze cu efect de seră (GES), conform site-ului farminguk.com.
De zeci de ani, practica de a împrăștia nămolul provenit din apele uzate municipale pe terenurile agricole ca îngrășământ a fost încurajată de guvernul federal din SUA. Această metodă, deși furnizează nutrienți, a fost analizată recent din cauza preocupărilor legate de contaminarea cu substanțe toxice cunoscute sub numele de PFAS (substanțe per- și polifluoroalchilice), care sunt asociate cu riscuri grave pentru sănătate, inclusiv cancer și probleme de dezvoltare la copii, transmite The New York Times.
O versiune revizuită a regulilor UE privind emisiile industriale a intrat în vigoare, aplicându-se la mai multe ferme de animale decât legislația anterioară.
Fermele și abatoarele Smithfield din România au reușit în 2023 să înregistreze un record al cifrei de afaceri. Compania a intrat pe profit, după trei ani de pierderi cauzate de gripa porcină africană.
Vectr Holdings, parte din African Industries Group, deținut de familia indiană Gupta, anunță ce planuri are după ce a cumpărat noi ferme în România.
Limite pentru produsele vândute direct din ferma de familie, inclusiv de exploatațiile care valorifică lapte prin automate, conform unui nou proiect publicat de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
African Industries Group, deținut de familia indiană Gupta și implicat, în România, în operațiuni agricole, distribuția de mașini agricole, dezvoltare imobiliară și alte investiții, un business anual de peste 1,2 miliarde dolari, preia companiile Padova Agricultură S.R.L și Contara S.R.L, prin intermediul Vectr Farm Braila S.R.L..
DN AGRAR Group, fermă zootehnică românească, controlată de familia olandeză de Boer, cu producție de lapte de vacă și producție vegetală, a înregistrat în primele nouă luni ale anului 2023 o cifră de afaceri de 115,9 milioane de lei, o creștere de 12,4% și un profit net de 22,3 milioane de lei, un avans de 110,8%, comparativ cu aceeași perioadă din 2022.
Startup-ul estonian eAgronom, specializat în soluții software de gestionare a fermelor, și-a lansat operațiunile în România, în cadrul strategiei de expansiune pe piața europeană.
Un reportaj publicat de Frankfurter Allgemeine Zeitung însoțește muncitori români care se întorc din Germania nu doar cu bani mai puțini decât sperau, ci și cu boli și alte traume, arată Deutsche Welle.
Lande, companie letonă de finanțare în domeniul agriculturii, a intrat și pe piața din România, având în plan să furnizeze anul acesta finanțări de 10 milioane de euro fermelor românești mici și medii.
Producătorul de carne de pasăre Safir Vaslui, un business de familie cu afaceri de peste 224 milioane lei și 430 de angajați, preia trei noi ferme, respectiv Simila din Vaslui și Parincea și Tătărăști din Bacău, majorându-și semnificativ capacitatea de producție.
Culturile de căpșuni din mai multe ferme italiene rămân neculese din cauza lipsei de forță de muncă.
Compania daneză din domeniul agriculturii FirstFarms, care a finalizat recent vânzarea activelor din nord-vestul României, se extinde puternic în Ungaria, în urma unei investiții de peste 20 milioane de euro.
“După părerea mea, este o investiție bună pentru un potențial investitor care are curajul să aducă un astfel de portofoliu. Nu trebuie să fie persoane cu experiență în agricultură, deoarece primiți întregul pachet.”
Liderii politici din Statele Unite ale Americii încep să fie tot mai îngrijorați de numărul mare de ferme americane cumpărate de China și vor să stopeze această practică. Ei mai spun că prin vânzarea fermelor americane, cetățenii străini primesc subvenții federale, care de fapt sunt destinate fermierilor autohtoni.
R.Power, cel mai mare dezvoltator polonez de proiecte fotovoltaice, care intenționează să achiziționeze proiecte în România, a semnat un contract cu BNP Paribas Bank Polska și Santander Bank Polska de o valoare de 242 milioane PLN pentru finanțarea unui portofoliu de centrale de energie solară. Finanțarea va fi alocată construcției a 7 centrale solare cu o capacitate totală de 91 MWp, care și-au adjudecat licitațiile RES în anul trecut din Polonia. Compania subliniază că una dintre prioritățile sale este și România.
Pasiunea este cheia succesului, chiar și în zootehnie. Paul Cristescu este un fermier din localitatea Fădimac, județul Timiș, care crește bovine din rasa Black Angus de când activerază în acest domeniu.
Comisia Europeană a decis miercuri să răspundă pozitiv inițiativei cetățenești europene (ICE) "Să punem capăt erei cuștii" ("End the Cage Age"), a șasea inițiativă încununată de succes, susținută de peste un milion de cetățeni din întreaga UE, informează un comunicat al Executivului comunitar.
R.Power, cel mai mare dezvoltator polonez de ferme fotovoltaice, a stabilit un program de obligațiuni verzi cu o valoare nominală totală de până la 225 milioane euro. În cadrul primei serii, au fost emise obligațiuni verzi cu o valoare nominală totală de 34 milioane euro. Fondurile obținute vor fi folosite pentru achiziționarea și dezvoltarea proiectelor fotovoltaice, printre altele, în România.
Parlamentarii din Estonia au votat în favoarea interzicerii fermelor de animale crescute pentru blănuri și le-au cerut producătorilor din acest domeniu să își închidă unitățile de producție până la sfârșitul anului 2025, informează DPA.
Iranul a interzis exploatarea tuturor criptomonedelor autorizate și neautorizate, inclusiv Bitcoin, până pe 22 septembrie, argumentând că măsura vizează ameliorarea sectorului energetic iranian deja suprasolicitat, pe considerentul că mineritul neautorizat din Iran consumă peste 2.000 MW de energie.
Holde Agri Invest SA, o companie românească care exploatează terenuri agricole, pregătește investiții totale de 62 de milioane de lei în dezvoltarea afacerii sale în 2021. Din suma totală, aproximativ 30 de milioane de lei vor fi direcționați către extinderea suprafeței exploatate, iar alte 32 de milioane de lei către modernizarea fermelor existente. Holde Agri Invest este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, având o capitalizare de piață de aproximativ 72 de milioane de lei.
Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunță că au fost luat măsuri la nivel național pentru a preveni răspândirea virusului gripei aviare, după confirmarea acestuia la o fermă de păsări din Ungheni (Mureș). Astfel, se suspendă comerțul ambulant cu păsări, dar și activitățile comerciale cu păsări vii prin intermediari. Comercializarea va fi făcută doar de către fermele comerciale autorizate, cu păsări a căror stare de sănătate este atestată.
Pesta porcină blochează o nouă mare tranzacție a Premium Porc, al doilea mare producător de carne de porc pe piața locală, după gigantul american Smithfield Foods, după cea din 2018, anunțată în exclusivitate de Profit.ro. Acum, pesta a blocat tranzacția prin care compania controlată de grupul danez DCH International urma să preia fermele Danbred.