Regia Autonomă-Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) se va supune, în cele din urmă, regulilor privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, urmând să își selecteze membrii din conducere conform acestor criterii de perfromanță, stabilite prin lege. De asemenea, nu vor putea fi membri în consiliul de administrație al Regiei candidații selectați care nu obțin avizul favorabil necesar accesului la informații clasificate, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern și prezentate anterior de Profit.ro. Actul normativ stabilește totodată numirea pe o perioadă de maximum 6 luni a conducerii interimare a AMEPIP, autoritatea care monitorizează companiile de stat.
Regia Autonomă-Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) se va supune în cele din urmă regulilor privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, urmând să își selecteze membrii din conducere conform acestor criterii de perfromanță stabilite prin lege. De asemenea, nu vor putea fi membri în consiliul de administrație al Regiei candidații selectați care nu obțin avizul favorabil necesar accesului la informații clasificate.
Regia Autonomă-Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) se va supune în cele din urmă regulilor privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, urmând să își selecteze membrii din conducere conform acestor criterii de perfromanță stabilite prin lege. De asemenea, nu vor putea fi membri în consiliul de administrație al Regiei candidații selectați care nu obțin avizul favorabil necesar accesului la informații clasificate.
Plata indemnizației pentru creșterea copilului nu va fi suspendată dacă persoana îndreptățită primește indemnizație ca membru al consiliilor de administrație, calitate dobândită anterior solicitării indemnizației pentru copil, prevede un proiect legislativ inițiat de parlamentarii liberali și adoptat de senatori, în ciuda avizelor negative ale Consiliului Legislativ și Consiliului Economic și Social.
Legea privind reducerea cheltuieilor bugetare, pe care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament, a condus la imposibilitatea legală ca angajaților CFR și Metrorex să le mai poată fi acordate tichete de masă. Acum, după intrarea în vigoare a Legii, Ministerul Transporturilor vrea exceptarea angajaților de la căi ferate și metrou, astfel încât să le poate fi acordate din nou tichete de masă, iar angajaților cu salarii de cel mult 8.000 lei, anumite ajutoare.
Plata indemnizației pentru creșterea copilului ar urma să nu se suspende dacă persoana îndreptățită primește indemnizații în calitate de membru al consiliilor de administrație, calitate dobândită anterior solicitării dreptului la indemnizația pentru copil, prevede un proiect legislativ inițiat de parlamentarii liberali.
Parlamentul a adoptat, dar cu modificări majore, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar, noile reguli stabilind că salariații în sistemul public își vor putea continua activitatea, cu acordul angajatorului, doar 3 ani peste vârsta standard de pensionare, de 65 ani, caz în care vor primi doar salariu. Interdicția cumulului nu se va aplica însă demnitarilor și nici, până la terminarea mandatului, șefilor autorităților aflate sub control parlamentar, precum BNR, ANCOM, iar până la 70 de ani vor putea munci și categorii profesionale precum profesori, cercetători, medici, asistenți sociali. Senatul și Camera Deputaților au adoptat în aceeași zi, în decurs de câteva ore și cu ședințe ad-hoc de comisii, proiectul privind recalcularea pensiilor speciale.
Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar a fost schimbat, noile reguli stabilind că salariații în sistemul public își vor putea continua activitatea, cu acordul angajatorului, doar 3 ani peste vârsta standard de pensionare, de 65 ani, caz în care vor primi doar salariu, conform datelor analizate de Profit.ro. Regula se va aplica inclusiv pentru femei, a căror vârstă standard de pensionare este acum 63 de ani. Interdicția cumulului nu se va aplica demnitarilor, iar până la 70 de ani vor putea munci categorii profesionale precum profesori, cercetători, medici, asistenți sociali.
Comisia Europeană propune interzicerea importului maritim de petrol din Rusia, amânând în același timp restricțiile asupra importurilor printr-o conductă cheie, într-un efort de a satisface obiecțiile maghiare și de a ajunge la un acord privind un pachet de sancțiuni blocat care ar viza Moscova, în urma războiului din Ucraina.
Senatul a adoptat proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar și prin care persoanele din sistemul public sau privat, ajunse la vârsta de pensionare, pot opta să își continue activitatea până la 70 de ani. PSD și AUR au votat împotrivă, dar voturile PNL, USR PLUS și UDMR au întrunit numărul necesar pentru adoptarea proiectului.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care la 1 august va împlini 72 de ani, a transmis Parlamentului o solicitare de modificare a legii care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar, astfel încât să includă la excepții și pe membrii Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, pentru ca aceștia să aibă posibilitatea să își desfitșoare activitatea și după împlinirea vărstei de 70 de ani.
Guvernul a aprobat miercuri proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar și prin care persoanele din sistemul public sau privat, ajunse la vârsta de pensionare, pot opta să își continue activitatea până la 70 de ani.
Premierul Cîțu declară că nu este de acord cu excepții de la interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public, interdicție pe care Guvernul se pregătește să o adopte. Întrebat dacă o astfel de excepție ar fi posibilă pentru profesori sau medici, Florin Cîțu și-a menținut părerea, arătând că altfel pot apărea numeroase alte excepții, așa cum s-a întâmplat la Legea salarizării în sistemul public.
Guvernul a decis, ca punctual, în fiuncție de evoluția situației epidemiologice, pentru unele țări de proveniență cetățenii care intră în România să nu mai fie obligați la măsura izolării la domiciliu.
Excepțiile băncilor privind Legea dării în plată au fost conexate de către judecătorii Curții Constituționale, care analizează astăzi contestațiile acestora.
Judecătoria sectorului 6 București a decis, marți, să trimită către Curtea Constituțională prima excepție de neconstituționalitate ridicată de bănci pe Legea dării în plată. Unicredit a cerut instanței controlul de constituționalitate al legii, după ce a formulat o contestație la o cerere de dare în plată.
De la Judecătoria Câmpulung ar putea pleca către Curtea Constituțională prima excepție de neconstituționalitate ridicată de bănci pe Legea dării în plată. Bancpost a cerut instanței controlul de constituționalitate al legii, după ce a formulat o contestație la o cerere de dare în plată.