Legislația românească din domeniul energiei este extrem de volatilă, greu de urmărit sau înțeles, inconsecventă și cu blocaje, a afirmat avocata Dana Dunel Stancu, Head of Energy & Sustainability Practice la Biriș Goran, în cadrul celei de-a cincea ediții a Videoconferinței Profit Energy.forum - Energia post-coronavirus.
Cooperativa de Energie a finalizat recent achiziția firmei Apuron Energy și astfel intră direct pe piață, ca primul furnizor cooperatist din România, de energie 100% verde, cu certificate de origine. În luna iunie, vor fi lansate ofertele comerciale pentru persoanele fizice, juridice, cât și pentru prosumatorii care vor dori să-și mute contractele de electricitate de la furnizorul actual la cooperativă.
Tinmar Energy este unul dintre cei mai importanți furnizori independenți de energie electrică. Compania a preluat anul trecut controlul direct asupra producătorului de cereale Intercereal Ialomița.
Consiliul Concurenței a câștigat definitiv procesul intentat de Energy Holding SRL pentru anularea deciziei prin care compania a fost sancționată alături de Hidroelectrica și alți parteneri contractuali ai acesteia, instanța menținând amenda în valoare de 12,4 milioane de lei. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul Energy Holding împotriva unei hotărâri a Curții de Apel București din iunie 2017, care a menținut sancțiunea aplicată de Consiliul Concurenței în decembrie 2015.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, controlată de un fond de investiții al miliardarului Sebastian Kulczyk, și-a micșorat cu 14% producția de gaze din România în primul trimestru al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, și a obținut un preț de aproximativ 20 de dolari/MWh.
Gigantul american Coca-Cola a anunțat că va înceta să mai comercializeze băutura energizantă Coca-Cola Energy în America de Nord, un produs lansat în forță anul trecut în contextul unei strategii care viza intrarea pe noi categorii de produse, informează Reuters.
Romgaz a detronat OMV Petrom ca principal furnizor de gaze pe piața retail a consumatorilor non-casnici începând cu luna ianuarie, reușind ca în numai 6 luni să-și dubleze cotă de piață de la aproximativ 15% la peste 30%. În aceeași perioadă, cota OMV Petrom s-a înjumătățit, de la 44% la 22,5%.
Alternus Energy, care deține mai multe proiecte de energie solară în România, a semnat o nouă achiziție în România, preluând cu 22 milioane euro un parc solar de 20 MW de la Risen Energy, cel mai mare parc operațional pe care compania l-a cumpărat până în prezent.
Operatorul sistemului național de transport gaze, Transgaz, propune acordarea pentru anul financiar 2020 a unui dividend de 8,14 lei/acțiune, în sumă totală de 95,8 milioane lei, echivalent cu 54% din profitul net anunțat de companie pe 22 martie (data anunțării propunerii de dividend), însă cu numai 44,5% din profitul net preliminat de companie pe 22 februarie.
Cererea globală de țiței va ajunge la cel mai ridicat nivel în 2026, cu doi ani mai devreme decât s-a estimat inițial, pe fondul adoptării rapide pe plan global a vehiculelor electrice, se arată într-un raport publicat de firma norvegiană de consultanță Rystad Energy, transmite Reuters.
Indicii bursieri de la BVB s-au corectat în contextul unei lichidități foarte mici. Tranzacțiile slabe cu acțiuni au fost compensate de schimburi în echivalent 1,5 milioane euro pe o piață în care s-a listat emisiunea corporativă a unui nou emitent.
După ce a închis cu succes cu succes o operațiune de vânzare de obligațiuni în valoare de 16 milioane lei la începutul lunii februarie, Restart Energy aduce titlurile la cota BVB.
După ce a închis cu succes cu succes o operațiune de vânzare de obligațiuni în valoare de 16 milioane lei la începutul lunii februarie, Restart Energy aduce titlurile la cota BVB începând din 21 aprilie.
Alternus Energy, care deține mai multe proiecte de energie solară în România, a atras echivalentul a 9 milioane de euro printr-o emisiune de obligațiuni convertibile.
Producătorii sud-coreeni de baterii LG Energy Solution și SK Innovation au ajuns la un acord pentru închiderea unui litigiu referitor la tehnologia bateriilor destinate vehiculelor electrice, evitând posibile piedici pentru ambițiile Statelor Unite în domeniul automobilelor electrice, transmite Reuters.
Compania chineză ReneSola Energy vinde cele două parcuri fotovoltaice din România către Alternus Energy, prezentă deja pe plan local cu proiecte de energie solară, tranzacția, anunțată de Profit.ro la finele anului trecut, fiind cum finalizată, pentru 24 milioane euro.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, controlată de un fond de investiții al miliardarului Sebastian Kulczyk, a obținut venituri de aproape 17 milioane de dolari în România anul trecut, în creștere cu 11% față de anul precedent, în urma punerii în funcțiune a unei noi sonde la Moftinu, în județul Satu Mare.
Conglomeratul industrial german Siemens, prezent cu patru fabrici în România, a finalizat vânzarea producătorului de echipamente mecanice și electrice Flender către Carlyle Group, tranzacție de peste 2 miliarde de euro.
Operatorul sistemului național de transport gaze, Transgaz, propune acordarea pentru anul financiar 2020 a unui dividend de 8,14 lei/acțiune, în sumă totală de 95,8 milioane lei, echivalent cu 54% din profitul net anunțat de companie pe 22 martie (data anunțării propunerii de dividend), însă cu numai 44,5% din profitul net preliminat de companie pe 22 februarie.
Furnizorul de tehnologie și echipamente pentru centre de date Tema Energy mizează în acest an pe o cifră de afaceri de 8,5 – 9 milioane de euro, de la 7,5 milioane de euro anul trecut. Marii investitori din domeniu se pregătesc să facă primii pași pentru dezvoltarea de centre de date, potrivit companiei, astfel că acest domeniu va înregistra creșteri puternice, de 20-30% pe an.
Legislația secundară adoptată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei privind furnizarea de ultimă instanță are avantajul că nu îi lasă pe consumatori fără gaze în cazul în care furnizorul lor concurențial are probleme, însă și dezavantajul că facturile sunt variabile și, cel puțin pe timp de iarnă, mult mai scumpe decât cele negociate cu un furnizor concurențial. Un consumator non-casnic a găsit o soluție la această problemă, soluție care din păcate nu poate fi aplicată și de consumatorii casnici.
Mercuria Energy Group, printre cei mai mari traderi de mărfuri din lume, a primit pietre vopsite în loc de cupru, după ce membrii unei grupări infracționale din Turcia ar fi înlocuit metalul aflat în containere sigilate.
În urma problemelor AIK Energy, Premier Energy a preluat de la cel mai mai mare importator al ultimilor ani, în calitate de furnizor de ultimă instanță (FUI), 3.639 de clienți, dintre care 3.201 au semnat, în perioada legală de 3 luni, un contract concurențial.
Compania Industrial Energy, parte a grupului Romenergo – controlat omul de afaceri Gheorghe Bîlteanu, intenționează să vândă infrastructura energetică care alimenta toate fabricile de pe platforma IMGB din sudul Bucureștiului, unde activau printre cei mai mari consumatori de energie electrică din economia românească. Grupul italian Enel este potențial cumpărător, chiar dacă, în trecut, au mai fost discuții eșuate între cele două părți, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Restart Energy, unul dintre cei mai mari furnizori independenți de energie electrică și gaze naturale de pe piața locală, intenționează să investească aproximativ 30 de milioane de dolari în dezvoltarea unui proiect solar de 45 MW în localitatea Sărmășag din județul Sălaj.