A fost cel mai accesibil vehicul comercial ușor din Europa, pe tot parcursul existenței sale, de aproape opt ani.
Cunoscutul raport TUV privind fiabilitatea automobilelor second-hand, după numărul de defecțiuni depistate la verificările tehnice, a adus o schimbare majoră în segmentul mașinilor cele mai noi, acolo unde modelul Logan era pe ultimul loc. Anul acesta, modelul a fost depășit de Tesla Model 3.
Tot mai multe informații venite dinspre constructorul de la Mioveni relevă că vom putea asista în câțiva ani la o adevărată ofensivă de modele din partea Dacia.
Tot mai multe informații referitoare la încercarea Dacia de a ocupa tot mai eficient segmentul SUV-urilor subcompacte au început să circule în presa franceză de specialitate, care invocă surse din apropierea companiei Renault. Afirmațiile șefilor Dacia din ultima perioadă întăresc această speculație referitoare la un nou model, care s-ar putea transforma într-un nou SUV de tipul Renault Captur sau VW T-Roc.
Renault are un nou șef al diviziei de vehicule comerciale, de la 1 februarie, în persoana lui Heinz-Jürgen Löw, care a condus vânzările pentru divizia similară din VW Group.
Ford a reușit să-și conserve primul loc pe piața de vehicule comerciale din România și în 2021, conform datelor privind înmatriculările. În același timp, modelul Puma s-a clasat pe primul loc în segmentul mașinilor cu propulsie hibrid.
Renault a decis să nu mai continue producția modelului Dacia Dokker, preferând o abordare diferită: noua generație folosește sigla Renault, oferă mai multe echipamente și are un preț mai mare, care poate fi negociat. Sub numele de Renault Express Van, noul model a sosit în România, fiind cu numai 600 de euro mai ieftin decât Dokker.
Renault confirmă că înlocuitorul lui Dokker, preluat sub brandul Renault cu numele Express Van, va fi lansat atât în Europa, cât și la nivel internațional. Modelul poate fi comandat din acest moment, la dealerii Renault.
Mercedes-Benz pregătește o nouă generație a utilitarei sale Citan, un model construit împreună cu Renault, în cadrul colaborării pe care cele două companii au stabilit-o încă din vremea când erau conduse de Carlos Ghosn și Dieter Zetsche.
Renault a lansat noua generație a vanurilor compacte, de marfă și pasageri, cu o decizie curajoasă. Evoluția lui Kangoo aduce o nouă generație, care va avea și versiune electrică, însă în gama francezilor apare un nou model, Express.
Dacia își reorganizează masiv portofoliul de produse pe piețele europene, însă cea mai radicală schimbare se va petrece, în Franța, cea mai mare piață a mărcii românești.
Noul segment care se dezvoltă pe piața de autoturisme discret, fără entuziasmul SUV-urilor, este cel al micilor LCV-uri de pasageri, altfel spus micile vehicule comerciale de marfă, versiunea pentru pasageri.
Alfabetul Mercedes-Benz primește încă o literă, odată cu introducerea noii Clase T. Modelul va fi produs de divizia de vehicule comerciale Mercedes-Benz Vans, în colaborare cu Renault.
Programul de lansări al mărcii Dacia a fost perturbat serios de dificultățile financiare ale companiei Renault, de scăderea bruscă a pieței de automobile din Europa și, acum, de epidemia de coronavirus. Cu toate acestea, planul lansărilor trebuie continuat, pentru ca produsele să rămână competitive în momentul în care economiile încep să-și revină.
Mai multe fotografii realizate de paparazzi auto arată fără echivoc faptul că Volkswagen a utilizat o metodă mai puțin obișnuită, pentru a-și lansa un model nou. Germanii au copiat designul modelului românesc Dacia Dokker.
Dacia lansează o amplă acțiune de rechemare pentru modelul Logan (generația a doua), dar și pentru Dokker și Lodgy. Defecțiunea posibilă se referă la airbag-ul șoferului.
Dacia Duster a fost cel mai cumpărat automobil din Polonia în luna august, de persoane fizice, potrivit datelor statistice publicate de autoritatea de transport poloneză. Sandero a reușit să urce pe locul 8 în același clasament.
Opel România a repzentat în premieră modelul Combo Life, un autoturism de pasageri din clasa MPV compact, care încearcă să țină trează atenția publicului pentru acest tip de caroserie.
Încă un model al mărcii Dacia a dat peste cap calculele jucătorilor de pe piața din Germania, cea mai mare piață de autovehicule din Europa. Dacia Dokker a intrat în Top 3 autoturisme comerciale, surclasând nume grele ale segmentului din care face parte, conform datelor analizate de Profit.ro.
Skoda România a emis o notificare de rechemare în service pentru 707 autoturisme Octavia și Rapid, care prezintă o defecțiune la mecanismul de blocare a ușii pentru copii.