Victor Ponta, primul premier din istoria recentă a României acuzat că și-a plagiat teza de doctorat, apelează la o cale extraordinară de atac pentru a-și recăpăta titlul de doctor, care i-a fost retras în 2016 printr-o decizie a ministrului de atunci ai Educației Mircea Dumitru.
Universitatea din București a decis retragerea titlului de Doctor Honoris Causa acordat mareșalului Ion Antonescu, a anunțat instituția de învățământ superior.
Unul dintre cei mai cunoscuți doctori din Timișoara și fost manager la Spitalul Municipal, medicul Octavian Mazilu, actual șef al Secției Chirurgie Generală Oncologică, a fost ridicat de polițiști și procurori pentru luare de mită. Ulterior, el a fost reținut, fiind suspectat că ar fi primit sume între 100 și 2.000 de lei pentru efectuarea de acte medicale.
"Downton Abbey: A New Era", a doua parte pentru ecran a celebrului serial britanic, a câștigat 16 milioane de dolari din 3.815 cinematografe nord-americane în weekendul de debut. Filmul se află pe poziția a doua, după "Doctor Strange in the Multiverse of Madness" care s-a menținut pe primul loc în al treilea weekend de la premieră, generând venituri de 31,6 milioane de dolari, potrivit Variety.
"Doctor Strange în Multiversul Nebuniei", filmul fantastic cu Benedict Cumberbatch, s-a menținut pe primul loc în box office-ul românesc de weekend în al doilea weekend de la premieră, cu încasări de 1.209.851 de lei.
Filmul „Doctor Strange în Multiversul Nebuniei/ Doctor Strange in the Multiverse of Madness”, regizat de Sam Raimi, cu Benedict Cumberbatch, Elizabeth Olsen, Rachel McAdams, Chiwetel Ejiofor în rolurile principale, a debutat pe primul loc la box office-ul românesc de weekend generând cele mai mari încasări anul acesta.
„Doctor Strange in the Multiverse of Madness”, regizat de Sam Raimi, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend cu venituri de 185 de milioane de dolari din 4.534 de cinematografe, reafirmând dominația universului Mervel, potrivit Variety.
Un doctor din Boston, cu alergie la crustacee, a avut o reacție alergică puternică după injectarea vaccinului anticoronavirus produs de Moderna, a relatat medicul pentru New York Times, citat de Reuters.
Adrian Victor Vevera, numit fără concurs în funcția de director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI), a pierdut la prima instanță procesul privind suspiciunea de plagiat a titlului de doctor pentru că, potrivit motivării, a contestat hotărârea Comisiei de Etică Universitară a Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazul", act care nu produce efecte juridice, și nu hotărârea de retragere a titlului de doctor sau ordinul de ministru de retragere a acestui titlu, după caz, care până în prezent nu s-a emis. Potrivit CV-ului, Vevera este licențiat în drept al Universității Titu Maiorescu, diploma fiind obținută în 2004.
Actorul Alexandru Arșinel, care a fost supus unui transplant de rinichi în anul 2013, la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj, condus la acea vreme de medicul Mihai Lucan, a făcut transplant în aceeași zi în care se înscrisese pe lista de așteptare, în Registrul Național de Transplant.
Universitatea de Vest din Timișoara va acorda titlul de Doctor Honoris Causa sportivei numărul 1 mondial în tenis, Simona Halep, pentru recunoașterea valorilor României
Autoritățile britanice au constatat că cetățenii lor cumpără medicamente online cu rețete obținute prin e-mail de la medici români și bulgari și încearcă acum să schimbe rapid legislația pentru a opri această practică.
Asirom Vienna Insurance Group a lansat, în parteneriat cu Docbook, o aplicație care permite posesorilor de asigurări de sănătate să efectueze programări online, a anunțat compania.
Medicover, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața serviciilor medicale private din România, intră pe piața din Pitești prin achiziția centrului medical Doctor Luca din acest oraș, cu afaceri de 1,5 milioane euro anul trecut. Centrul a fost achiziționat de la firma Telemedical Incorporated, înregistrată în SUA, care deținea 59,5% din capital și de la doctorul Augustin-Bujor Batis.
Camera Deputaților nu a modificat proiectul legii prin care titlul de doctor, obținut prin plagiat, este retras în continuare de către ministrul Educației, iar deținătorul are posibilitatea legală de a renunța la titlu. Președintele Klaus Iohannis a retrims proiectul Parlamentului, după ce senatorii au introdus aceste modificări la o ordonanță de urgență a Guvernului.
Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a semnat decretul prin care este retras titlul de doctor în drept al lui Victor Ponta. Pe 27 iulie, Consiliul general al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) respinsese contestația fostului premier la verdictul de plagiat.
Președintele Klaus Iohannis a decis, joi, să retrimită Parlamentului, spre reexaminare, proiectul legii prin care titlul de doctor, obținut prin plagiat, este retras în continuare de către ministrul Educației, iar deținătorul are posibilitatea legală de a renunța la titlu.
Senatul, în calitate de cameră decizională a Parlamentului, a stabilit, luni, că titlul de doctor, în cazul căruia nu au fost respectate standardele de etică profesională, va fi retras de către ministrul Educației, în condițiile în care actualul ministru promisese această atribuție universităților. Parlamentarii au introdus cu acest prilej și posibilitatea legală de a renunța la titlul de doctor.
Deputații au dat dreptul, miercuri, universităților și Academiei Ronmâne să retragă titlurile de doctor care nu respectă criterii de etică profesională, în condițiile în care ministerul, deși promisese, nu a acordat până acum atribuția universităților. Deputații au introdus și posibilitatea legală de a renunța la titlul de doctor.