Un doctor din Boston, cu alergie la crustacee, a avut o reacție alergică puternică după injectarea vaccinului anticoronavirus produs de Moderna, a relatat medicul pentru New York Times, citat de Reuters.

Doctorul Hossein Sadrzadeh, specializat în oncologie geriatrică la Boston Medical Center, a spus că a avut o reacție alergică severă imediat după ce a fost vaccinat, joi, și s-a simțit amețit, iar bătăile inimii au început să fie accelerate, potrivit NYT, preluat de news.ro.

Este prima reacție alergică severă corelată cu vaccinul Moderna, care este în primă săptămână de când a intrat în fază operațională la nivel național.

Purtătorul de cuvânt al Boston Medical Center, David Kibbe, a precizat vineri, într-o declarație de presă, că doctorul Sadrzadeh „a simțit că face o reacție alergică și i s-a permis să își administreze epinefrină. A fost transportat la departamentul de urgențe, evaluat, tratat, ținut sub observație și apoi externat. Se simte bine acum”.

Un oficial de la Agenția pentru alimente și medicamente din SUA a spus, săptămâna trecută, că FDA investighează în jur de cinci cazuri de reacții alergice care au apărut în Statele Unite după administrarea vaccinului anti-COVID de la Pfizer Inc și BioNTech în Statele Unite.