Date ale Direcției de mari contribuabili (DGAMC) a ANAF, analizate de Profit.ro și prezentate mai jos, arată că, în primele patru luni ale acestui an, veniturile colectate sub programul de încasări au ca sursă într-o mică măsură taxele declarate și plătite în mod obișnuit de către marile companii, problema principală fiind la taxele speciale cu care Guvernul a obținut anul trecut sume mari din sectorul energetic, dar care în prezent aduc mult mai puțin la buget. Guvernul a pus în buget că va obține 8,1 miliarde de lei, cu 8% mai mult, de la o categorie specială de taxe, denumită "Rest venituri", dar în realitate, evoluții precum scăderea prețului gazelor cu 75% (o revenire spre normal) au adus venituri mult mai mici, de numai 3,7 miliarde de lei.
Ion Cupă a fost numit de premier președinte al Autorității Vamale Române (AVR). Decizia de numire a fost publicată în Monitorul Oficial, alături de cea privind numirea Nicoletei Cîrciumaru ca președinte al ANAF. Propunerea lui Cîrciumaru pentru ANAF a fost anunțată astăzi de către ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, care nu a precizat cine va fi desemnat pentru conducerea AVR. Profit.ro a scris, citând surse apropiate situației, că șeful AVR va fi Ion Cupă.
Nicoleta Cârciumaru, în prezent vicepreședinte al ANAF responsabilă de colectare, va prelua funcția de președinte al agenției, în urma demisiei lui Lucian Heiuș de la conducerea instituției. Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat că a propus premierului numirea lui Cîrciumaru. Potrivit unor surse din Autoritatea Vamală Română (AVR), postul de președinte al instituției, rămas vacant după demiterea lui Bogdan Mihei, ar urma să fie ocupat de Ion Cupă, din sfera PNL.
ANAF a pregătit un proiect de ordin de președinte privind procedura de determinare și regularizare a diferenței de impozit pe profit/impozit pe veniturile microîntreprinderilor care a fost redirecționată în plus față de sumele care pot fi redirecționate. Astfel, firmele care au redirecționat sume pentru efectuarea de sponsorizări și/sau acte de mecenat sau acordarea de burse private, dar constată în urma unei rectificări a impozitului că au redirecționat mai mult decât aveau dreptul trebuie să declare diferența prin formularul 100 și să o achite.
Nicoleta Cîrciumaru, numită vicepreședinte al ANAF la începutul lunii mai, a apărut în discuție ca variantă a liderilor politici pentru preluarea postului de președinte al instituției, după ce șeful ANAF, Lucian Heiuș, și-a anunțat demisia, au declarat surse apropiate situației pentru Profit.ro. Colectarea de venituri la bugetul statului, principala resonsabilitate a ANAF, a înregistrat o rămânere în urmă substanțială în primele cinci luni ale acestui an, cu 8,9 miliarde de lei mai puțin față de programul stabilit de către Guvern. Situația colectării la ANAF este una dificilă, iar presiunea politică foarte mare, astfel că postul de președinte este mai puțin atractiv.
Premierul Nicolae Ciucă l-a demis pe șeful Autorității Naționale a Vămilor și anunță că a luat act de demisiile șefilor ANAF și Agenției Naționale pentru Resurse Minerale.
Lucian Heiuș și-a dat demisia din funcția de președinte al ANAF, iar din 6 iunie se va duce consilier superior la Timișoara, la asistență contribuabili.
Lucian Heiuș a demisionat de la conducerea ANAF, la scurt timp după publicarea execuției bugetare pentru primele patru luni de către Ministerul Finanțelor. În mesajul de demisie, Heiuș a anunțat și o rămânere a ANAF în urmă față de programul de încasări, cu 8,9 miliarde lei pentru primele cinci luni. O parte importantă din diferența dintre programul stabilit și ce s-a colectat, un minus de 8,5 miliarde lei, este la Direcția de mari contribuabili - condusă de Ionuț Mișa, la rândul său fost șef ANAF - unde Guvernul a supraestimat veniturile din energie, în timp ce prețurile au scăzut puternic în acest an, iar BNR recuperează de la buget peste 2 miliarde de lei prin compensări lunare.
Deficitul bugetar a ajuns la 27,35 miliarde lei, 1,72% din PIB, pentru primele patru luni ale anului (ianuarie-aprilie), față de 16,33 miliarde lei, 1,16% din PIB, în perioada similară a anului trecut. Evoluția a fost determinată în principal de creșterea volumului de investiții cu 58%, compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică și gaze naturale casnici și noncasnici în valoare de 3,57 miliarde lei, volumul mai mare de decontări de bunuri și servicii pentru medicamente, încetinirea ritmului de încasări ale veniturilor, precum și de influențele implementării etapei a doua a Programului Sprijin pentru România, potrivit Ministerului Finanțelor.
ANAF scoate din nou la licitație o aeronavă de pasageri care au aparținut companiei Tender SA, controlată de omul de afaceri timișorean Ovidiu Tender.
Curtea de Apel București a dispus achitarea fostului șef al ANAF Sorin Blejnar, în dosarul în care era acuzat că a primit o mită de 1,2 milioane euro de la omul de afaceri Radu Nemeș.
ANAF recomandă propriilor angajați să aibă în vedere buna-credință a contribuabililor în cazurile în care aceștia întârzie cu depunerea declarațiilor fiscale care au ca termen limită data de 25 mai, inclusiv Declarația Unică, având în vedere sincopele de funcționare ale portalului ANAF și imposibilitatea remedierii acestor sincope la timp pentru a sprijini contribuabilii în depunerea declarațiilor fiscale în termen, a transmis astăzi agenția. Profit.ro a scris în urmă cu o săptămână că sistemul informatic al ANAF funcționează cu întreruperi frecvente și de durată, iar o rezolvare pe termen lung a situației nu va avea loc curând, ci doar prin programele de modernizare, inclusiv de achiziție de echipamente, care ar urma să aibă loc cu finanțare prin PNRR. Sistemul "este supraaglomerat, iar personalul de la CNIF se chinuie efectiv să-l țină în viață", au declarat, la momentul respectiv, pentru Profit.ro surse apropiate situației.
Cele mai multe bănci au evitat convenția, care presupune costuri de implementare.
Industria videochat-ului a explodat în ultima perioadă în România, a spus președintele ANAF, Lucian Heiuș, adăugând că sunt peste 5.000 de firme care au acest obiect de activitate la noi în țară.
Președintele ANAF, Lucian Heiuș, a precizat că aproximativ 20 la sută dintre impozitele și taxele încasate lunar de la firme mici, în general, sunt achitate în numerar. Heiuș a explicat că aceste firme care preferă să plătească în numerar, deși o pot face prin bancă, sunt cu risc de evaziune fiscală.
Președintele ANAF, Lucian Heiuș, a explicat că veniturile statului au fost supraestimate, iar ANAF a atras atenția că ținta nu poate fi atinsă. În privința impozitării progresive, Heiuș consideră că România nu este pregătită.
Secretarul de stat de la Ministerul Finanțelor Mihai Diaconu ar urma să preia conducerea ANAF în contextul în care, ca urmare a schimbărilor ce au loc ca parte a rotativei guvernamentale, postul de președinte al ANAF ar trebui să revină în perioada următoare PSD, potrivit informațiilor Profit.ro. Au fost luate în calcul pentru conducerea Fiscului și Ionuț Mișa, șeful direcției ANAF pentru mari contribuabili și fost ministru al Finanțelor, dar și Nicoleta Cârciumaru, numită recent vicepreședinte ANAF cu scopul îmbunătățirii colectării de venituri la bugetul statului.
Achiziția platformelor hardware și software pentru sistemele informatice "Case de marcat" și "eFactura" se află la etapa de consultare a pieței, fază care a debutat în urmă cu aproape doi ani, potrivit documentelor Ministerului Finanțelor, consultate de Profit.ro. Achiziția, necesară pentru ca ANAF să poată face eficient analiză de risc pe datele colectate de la casele de marcat legate în timp real la sistemul informatic al Fiscului, dar și pentru extinderea sisitemului eFactură la toate facturile emise de firme, de la începutul anului următor, este prevăzută și în PNRR, unde se precizează că ar putea aduce miliarde de lei la bugetul de stat. Între timp, prețul celor două platforme pare să se fi dublat, la aproape 44 milioane lei, fără TVA.
Sistemul informatic al ANAF a funcționat cu dificultate în ultimele săptămâni, cu întreruperi frecvente și de durată, iar o rezolvare pe termen lung a situației nu va avea loc curând, ci doar prin programele de modernizare, inclusiv de achiziție de echipamente, care ar urma să aibă loc cu finanțare prin PNRR. Sistemul "este supraaglomerat, iar personalul de la CNIF se chinuie efectiv să-l țină în viață", au declarat pentru Profit.ro surse apropiate situației. Disfuncționalitățile portalului ANAF, în contextul în care relația Fiscului cu firmele și populația a trecut preponderent în online, îngreunează activitatea obișnuită a contabililor, cum ar fi depunerea declarațiilor fiscale până pe 25, într-o lună în care, suplimentar, au termen limită și Declarația Unică, pe 25 mai, dar și bilanțurile firmelor, pe 30 mai.
Un număr mare de firme au acordat dividende pentru 2022 chiar din cursul anului, cu scopul de a beneficia de cota mai redusă.
Peste 200 de inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală au verificat 203 operatori economici din complexul comercial Dragonul Roșu și au aplicat 312 amenzi în cuantum de 1,55 milioane de lei.
ANAF a anunțat că a înregistrat în luna aprilie încasări nete de 35,69 miliarde lei, cu 9,8% mai mult ca în aprilie 2022, respectiv un plus de 3,2 miliarde lei. Ritmul de creștere a veniturilor este unul mai rapid comparativ cu primele trei luni (ianuarie-martie), interval pentru care ANAF a anunțat, anterior, venituri în urcare cu circa 7% față de anul trecut. ANAF nu a furnizat informații despre programul de încasări pe care îl avea stabilit pentru aprilie, astfel că nu este clar în ce măsură îmbunătățirea situației din aprilie reprezintă sau nu și o recuperare a rămânerii în urmă din primele trei luni.
Eu recunosc, la 2 luni sunt arestați 2-3 angajați. Iau șpagă în continuare, nu înțeleg că trebuie să se oprească, a declarat Lucian Heiuș, președintele ANAF.
Și alți mari producători au acuzat neconstituționalitatea supraimpozitării din energie, după cum a relatat Profit.ro.
Foarte mulți contribuabili continuă să plătească taxele la ANAF cu numerar, conform declarațiilor președintelui ANAF, Lucian Heiuș.