Din 2013, autoritățile de la București au început să taie semnificativ din subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă sub formă de certificate verzi adăugate pe facturile de curent electric ale tuturor consumatorilor de energie electrică din România, pentru a ține sub control prețul final plătit de clienți.
Motivația principală a amendamentului la Legea energiei a fost aceea că numeroase instituții de stat, care au achiziționat energie concurențial, prin licitații publice, s-au trezit cu contractele denunțate de furnizori înainte de finalizarea acestora, întrucât furnizorilor nu le mai convenea prețul negociat și aveau oportunitatea de a vinde energia mai scump altor consumatori.
Furnizorii români de energie electrică deplâng de mulți ani faptul că nu pot încheia contracte bilaterale pe termen lung de cumpărare de energie în avans de la dezvoltatorii de proiecte de producție de electricitate din cauza faptului că, potrivit reglementărilor în vigoare, acești dezvoltatori nu pot deveni participanți la piața de energie până la finalizarea și punerea în funcțiune a proiectelor lor.
Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), compania desprinsă din Electrica SA și controlată integral de Ministerul Energiei, care gestionează participațiile statului la subsidiarele Enel din România și litigiile legate de acestea, a terminat anul trecut cu un profit net record, de peste 1,8 miliarde lei, de circa 45 de ori mai mare față de rezultatul pozitiv din 2016.
Indicii principali de la Bursa de Valori București au avut deviații minime față de referința de vineri. Etapa de indecizie se prelungește.
Indicii principali s-au repliat în ultima sesiune de tranzacționare a săptămânii, după cum și lichiditatea s-a îngustat drastic.
Indicele celor mai lichide acțiuni ale bursei românești a câștigat aproape jumătate de procent într-o zi în care activitatea de tranzacționare a tins către 10 milioane euro. Este un ricoșeu puternic după vânzările care au fost precipitate de informațiile contradictorii cu privire la soarta fondurilor de pensii de la așa-numitul Pilon II.
După picajul de săptămâna trecută, indicii principali au ricoșat puternic, iar astăzi au câștigat aproape 2%, în condițiile în care activitatea de tranzacționare a urcat puternic și transferurile cu acțiuni s-au ridicat la 13,40 milioane lei.
După accelerarea picajelor bursiere de săptămâna trecută, piața a schițat o mișcare de revenire, însă indicii principali au închis marginal peste referință, trași în jos de corecția ex-dividend pe acțiunile Băncii Transilvania.
Unele centrale de producție de energie electrică din România ar putea primi subvenții decontate obligatoriu de consumatori pe facturile lor lunare doar pentru a rămâne în funcțiune și a fi capabile oricând să introducă electricitate în sistemul energetic național la nevoie, în momente de vârf de consum, în baza unui sistem aplicat deja în Uniunea Europeană.
Indicele reprezentativ BET a coborât către reperul de 8.000 de puncte, într-o accentuare a tendinței descendente a perioadei. Vânzări exacerbate pe bursă și minime de la listare pe acțiunile Electrica, în condițiile în care cumpărătorii s-au repliat masiv neștiind ce se va întâmpla cu fondurile de pensii. „Toată lumea stă și așteaptă”, spune un broker.
Indicele principal de la BVB și-a reluat declinul, piața păstrând nota descendent-abruptă conturată la jumătatea acestei luni. Indicatorii tehnici sunt deteriorați. Acțiunile bancare dau tonul deprecierilor.
Indicii principali ai bursei românești au pierdut aproape un procent într-o nouă zi în care au planat zvonuri cu privire la o rezoluție privind fondurile de pensii de la Pilonul II. Cea mai mare parte a acțiunilor au fost ocolite și numai pe 4 titluri tranzacțiile au depășit reperul de 1 milion de lei.
După 7 sesiuni negative consecutive, la Bursa de Valori București am consemnat un ricoșeu al cotațiilor, indicele BET câștigând cu puțin peste 2% într-o reacție dintr-un indicator tehnic care definește tendința majoră a pieței.
După a 7-a sesiune „roșie” consecutivă de la Bursa de Valori București, indicele reprezentativ BET s-a depărtat deja cu peste 8% față de maximul post-criză atins în aprilie, iar tendința pozitivă conturată în primele luni ale anului a fost compromisă definitiv din punct de vedere tehnic. Au fost aruncate în piață cele mai lichide acțiuni, iar investitorii sunt alimentați negativ de necunoscutele care înconjoară Pilonul II al fondurilor de pensii.
Cei de la Petrotel s-ar putea vedea nevoiți însă să-și modifice proiecția bugetară pe parcursul anului, ca urmare a evoluției cotațiilor mondiale la țiței. Astfel, bugetul Petrotel pe 2018 a fost întocmit pornind de la ipoteza unui preț mediu al țițeiului Brent de 50 dolari/baril, iar sortimentul se tranzacționează în prezent în jurul unei valori semnificativ mai mari, de aproape 80 dolari/baril.
Cumpărătorii care au încercat ieri o regrupare au capitulat astăzi, cel puțin momentan, iar indicele reprezentativ de la BVB a mai suferit un recul, tras în jos de acțiunile bancare și cele ale OMV Petrom.
Electrica SA a realizat în primul trimestru al acestui an un profit net de 59 de milioane de lei, în creștere cu 110 milioane de lei față de pierderea netă de 51 de milioane de lei înregistrată în perioada similară a anului trecut în pofida scăderii cu 6,9% a cantității de energie electrică furnizată și cu 2,5% a celei distribuite. Principalul motiv a fost reducerea costului cu energia electrică achiziționată în vederea revânzării către consumatorii finali.
Electrica S.A. a contestat la Curtea de Apel București decizia Consiliului Concurenței prin care i s-a aplicat o amendă record de aproape 11 milioane de lei în urma unei anchete privind cartelizarea pieței de contoare electrice și solicită suspendarea executării deciziei până la soluționarea definitivă a contestației.
Bursa românească a avut o nouă sesiune de apreciere, având protagoniste acțiunile care au avut cea mai intensă activitate de tranzacționare în ultimul timp, cele ale OMV Petrom și BRD Groupe Société Générale, tradițional preferate de investitorii instituționali nerezidenți.
Lucrările de construcție a Liniei Electrice Aeriene (LEA) 400 kV de interconexiune Reșița (România) – Pancevo (Serbia) au fost finalizate, compania națională de transport al energiei electrice Transelectrica urmând a inaugura marți, 15 mai, investiția de 81,39 milioane de lei.
Indicii principali de la Bursa de Valori București au avut deviații modeste față de nivelurile de referință, într-o etapă neconcludentă din punct de vedere tehnic. Cele mai multe schimburi au fost realizate pe acțiunile BRD Groupe Société Générale și OMV Petrom, despre care, în etapa de “boom” bursier de la jumătatea deceniului trecut, comunitatea de brokeraj spunea că sunt preferate de investitorii instituționali nerezidenți pentru că erau ale unor companii mari, deținute de holdinguri străine.
Inflația nu mai este demult considerată un fenomen monetar de autorități, fie ele guverne, autorități de reglementare sau bănci centrale, evoluția prețurilor fiind influențată, în opinia lor, de diferiți factori, alții decât politicile salariale sau monetare, de deficite fiscale sau cvasifiscale. Ieri seara au fost indicați de către decidenți și unii dintre aceștia: prețurile la energie, gaze și combustibili. Și, cel puțin la o primă vedere statistică, au dreptate.
După atingerea la jumătatea acestei săptămâni a reperului de 9.000 de puncte pe indicele BET, cel mai ridicat din ultimii 10 ani, piața s-a corectat violent. Vânzările s-au accelerat astăzi și au lovit aproape toate acțiunile lichide. „Sunt ordine foarte mari. Au lovit în toate acțiunile”, spune Dragoș Mesaroș, broker la SSIF Goldring.
Acționarii grupului de distribuție și furnizare a energiei electrice Electrica SA, listat la Bursa de Valori București și unde cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 48% din acțiuni, au respins în AGA propunerea conducerii companiei, de relocare într-un sediu închiriat, situat în clădirea de birouri America House de pe Bulevardul Titulescu, intenție anunțată de Profit.ro.