Guvernul deblochează 446 milioane euro pentru etapa a patra a programului Start-Up Nation în 2024.
România este în mijlocul unei revoluții energetice și am ajuns la peste 13 miliarde de euro fonduri nerambursabile, pe care am reușit să le atragem, iar undeva la 10 miliarde sunt deja la lucru în piață, a declarat, într-o conferință de specialitate, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Directorul general al Direcției Generale Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană din cadrul ANPC, Paul Anghel, a transmis, sâmbătă, recomandări pentru limitarea responsabilității pentru posesorii de carduri, în cazul utilizării neautorizate. Oficialul afirmă că banca emitentă trebuie anunțată imediat, în cazul pierderii sau furtului cardului.
Autoritățile chineze au anunțat că vor acorda ajutoare sub formă de bani gheață persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă, la o zi după ce au prezentat un amplu program destinat stimulării celei de-a doua economii a lumii, transmite agenția Bloomberg.
Firmele mici și mijlocii (IMM) din România vor putea obține noi ajutoare, în valoare totală de 55,7 milioane de franci elvețieni (58,8 milioane EUR), prin Programul de cooperare elvețiano-român, derulat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT).
Renumită ca fiind prima societate aproape fără numerar din lume, băncile din Suedia au încetat în bună măsură să ofere servicii de numerar companiilor. Banca Națională suedeză– Riksbank – amenință băncile cu un proiect de reglementare pentru a asigura accesul firmelor la numerar
Industria îngrijirii animalelor de companie este în plină expansiune, cu produse precum detergenți vegani și mâncăruri gourmet pentru câini. Branduri precum Dog by Dr. Lisa și Butternut Box oferă îngrijire și hrană premium pentru animale de companie, reflectând umanizarea în creștere a acestora, relatează The Economist.
66% dintre părinții care au copii cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani le oferă acestora cel mai adesea un buget lunar mai mic de 300 de lei, iar 34% dintre părinții care au copii cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani le dau între 301 și 600 lei pe lună, arată rezultatele unui studiu sociologic realizat de BCR în colaborare cu Cult Market Research, în contextul începerii școlii.
Profit.ro a întrebat organizatorii celor mai mari festivaluri din România, Untold, Beach, please!, Neversea, Electric Castle, Saga și Summer Well, câți bani investesc în evenimentele lor, ce înseamnă ele ca logistică, cum le gândesc, cu ce se confruntă, inclusiv ce inovații aduc. Două fest-uri ies în evidență ca implicare de resurse. Vloggerul Selly pare că a intrat în cursă directă cu realizatorii Untold pe Litoral.
Miliardarul american John Foley, cofondatorul Peloton, a dezvăluit că și-a pierdut toți banii și că a fost nevoit să vândă aproape tot ce deținea după ce a părăsit compania listată pe bursa de la New York, relatează USA Toda
Investitorii străini au scos o sumă record de bani din China în ultimul trimestru, reflectând un profund pesimism cu privire la a doua cea mai mare economie a lumii.
Clubul de golf al lui Donald J. Trump din Jupiter, Florida, unde vile de mai multe milioane de dolari flanchează un teren verde cu 18 găuri, reflectă noua geografie a afacerii sale de familie, transmite Reuters
Primăriile primesc și anul acesta derogare de la Legea finanțelor publice locale pentru a putea garanta creditele de care producătorii de energie termică în sistem centralizat din subordinea lor au nevoie pentru a face rost de banii necesari cumpărării de combustibil care să le asigure funcționarea în bune condiții la iarnă.
Un bărbat din județul Suceava a fost înșelat cu peste 215.000 de lei după ce a permis accesul unor persoane necunoscute la datele sale bancare. Bărbatul, care a vrut să investească într-o companie din domeniul alimentării cu gaze, a instalat o aplicație accesând un link pe care i l-au transmis pretinșii oficiali ai firmei. În timp, a constatat că banii din contul său au fost transferați către diverse persoane pe care nu le cunoaște.
Alocările bugetare guvernamentale pentru cercetare și dezvoltare experimentală (R&D) la nivelul UE s-au situat anul trecut la 275,6 euro pe persoană, o creștere de 53,3% față de 2013 (181 euro pe persoană), iar România a avut cea mai scăzută alocare bugetară pe persoană, conform datelor publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Averea netă a lui Jeff Bezos a scăzut cu 15,2 miliarde de dolari, conducând declinul amplu care a șters 134 miliarde de dolari din averile celor mai bogați 500 de oameni din lume, transmite Bloomberg.
Marea Britanie va pierde cei mai mulți milionari până în 2028, conform unei analize pe averi făcute de banca elvețiană UBS.
Primăriile vor primi și anul acesta derogare de la Legea finanțelor publice locale pentru a putea garanta creditele de care producătorii de energie termică în sistem centralizat din subordinea lor au nevoie pentru a face rost de banii necesari cumpărării de combustibil care să le asigure funcționarea în bune condiții la iarnă.
Românii plecați la muncă în străinătate au trimis în țară 6,5 miliarde de euro în 2023, echivalentul a 2% din PIB, cu doar 1,2% mai puțin decât valoarea investițiilor străine directe (ISD) atrase de România anul trecut, reiese din datele Băncii Naționale a României (BNR).
Argentina va înceta să-și extindă masa monetară, ca parte a campaniei guvernamentale de combatere a inflației, a declarat ministrul Economiei, Luis Caputo, transmite Reuters.
Strângeți mărunțișul de prin sertare și folosiți-l la magazin. Iată îndemnul neobișnuit lansat de guvernul Belgiei.
Banca Națională a publicat pe Instagram imagini cu mai multe teancuri de bancnote de 100 și 200 de lei, parțial arse, despre care se preciza că erau ținute într-o sobă.
Avuția globală a crescut cu 4,2% în 2023, după o contracție de 3% în 2022, se arată în raportul anual privind averea individuală, elaborat de UBS, Elveția aflându-se în fruntea listei averii medii per adult, urmată de Luxemburg, Hong Kong și Statele Unite, relatează agenția EFE.
Banca nordică Nordea este urmărită penal în Danemarca pentru spălarea a aproximativ 3,5 miliarde de euro între 2012 și 2015, a declarat Procuratura Financiară, citată de agenția AFP.
Românii au cheltuit anul trecut 36 de miliarde de euro în marile rețele de retail, sumă cu 11% mai mare comparativ cu 2022, din care 22,5 miliarde de euro, respectiv peste 60% din total, reprezintă cumpărături efectuate în supermarketuri și hipermarketuri.