Strângeți mărunțișul de prin sertare și folosiți-l la magazin. Iată îndemnul neobișnuit lansat de guvernul Belgiei.
Oamenii preferă tot mai des să achite cumpărăturile cu cardul sau fac cumpărături online. Așa că magazinele au rămas fără monede pentru rest, atunci când au clienți care plătesc cu bani gheață, arată Știrile Pro TV
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Potrivit estimărilor, belgienii țin prin borcane, pușculițe sau rătăcite prin sertare în jur de 200 de milioane de monede.
În loc să stea în casele de marcat, mărunțișul zace așadar uitat prin casă. O familie cu patru membri ar avea în locuință, fără să știe, monede cu o valoare cumulată de 80 până la 100 de euro.
Alina Sargsyan - Patisserie Antwerpia: „Ne-am descurcat greu o perioadă fiindcă nu am avut aproape deloc monede de 1 și 2 euro. Toată lumea plătește cu cardul, chiar și pentru un sandvici.”
Proprietarii micilor afaceri spun că au ajuns să le ceară clienților mărunțișul de prin buzunare sau portofele.
Nelly Chiese – magazin de benzi desenate: „Ne rugăm colegii să ne ajute dacă avem nevoie urgentă. Apelăm și la ajutorul clienților. Cei care au acasă o pușculiță cu monede de 1 și 2 euro e invitat să o aducă la noi și îi vom da în schimb bancnote.”
CITEȘTE ȘI Cazul tinerei omorâte de urs în Bucegi - Romsilva anunță că va crește măsurile de monitorizare a urșilor în special în zonele turistice. Vor fi montate panouri de avertizare referitoare și vor fi instalate camere de monitorizare în zonele de riscAsociațiile de comercianți cer insistent noi emisii monetare. Trezoreria trimite în piață în jur de 33 de milioane de monede pe an. Dar procesul costă. Așa că guvernul le cere belgienilor să pună în circulație bănuții pe care îi au acasă.
Francis Adyns, reprezentant guvern: „Dacă am reuși prin intermediul acestei campanii să aducem în piață măcar 2 la sută din totalul monedelor care nu sunt folosite, am reuși să facem economii la buget de cinci milioane de euro pe an.”
Belgienii sunt încurajați, de asemenea, să doneze asociațiilor caritabile mărunțișul. Monedele pot fi totodată schimbate gratuit în bancnote la ghișeele Băncii Naționale.