Scăderea prețurilor caselor din Suedia s-a accelerat în octombrie, țară nordică fiind afectată de cea mai severă criză imobiliară din ultimele trei decenii. Prețul locuințelor a scăzut cu aproximativ 14% față de vârful înregistrat la începutul acestui an. Este a șaptea luna de scădere consecutivă a prețurilor.
Ipotecarea de gaze din depozite constituie o premieră pe piața românească.
UNIQA Asigurări a primit autorizația pentru a emite polițe de garanții și are ca obiectiv atingerea unui volum al subscrierilor de 3 milioane de euro, în următorii 3 ani, pe zona clienților corporate, a transmis compania pentru Profit.ro.
La începutul lunii trecute, ministrul Energiei, Virgil Popescu, declara că a primit asigurări, cu ocazia recentei sale vizite la Washington, că statul american, în primul rând prin principala sa agenție de credit de export, Exim Bank US, va lua în august o decizie cu privire la finanțarea construirii unităților 3 și 4 de la Cernavodă.
Autoritatea de supraveghere a valorilor mobiliare a Uniunii Europene ia în considerare o măsură rară pentru a ajuta companiile energetice care au dificultăți să găsească suficient numerar pentru a-și acoperi garanțiile impuse de lege, în contextul crizei actuale a prețurilor, transmite Reuters.
Guvernul Suediei va oferi garanții de stat, de lichiditate, de zeci de miliarde euro companiilor energetice din întreaga regiune nordică și baltică a Europei, pe fondul scumpirilor galopante și al volatilității fără precedent din piețe, premierul de la Stockholm, Magdalena Andersson, avertizând că decizia gigantului rus de stat Gazprom de a stopa livrările de gaze către Europa riscă să afecteze nu doar securitatea energetică, ci și stabilitatea financiară a Suediei și a țărilor vecine, scrie Bloomberg.
Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Finanțelor, actualizarea IMM INVEST PLUS, majorând cu peste 10 miliarde lei plafonul total al garanțiilor care pot fi acordate în cadrul programului.
Chiar și în condițiile în care producția de grâu s-ar înjumătăți, tot ar fi suficientă pentru consumul intern, a declarat președintele Sindalimenta, Dragoș Frumosu, la Dezbaterile Profit News TV - Maratonul Agriculturii. Acesta a arătat însă că din cauza resurselor financiare limitate și capacității de depozitare reduse, industria alimentară nu poate achiziționa grâu de la o recoltă la alta, iar prin luna martie aceste rezerve se pot termina, în condițiile în care statul nu oferă garanții pentru realizarea unor astfel de stocuri.
Polonia este dispusă să acționeze ca garant al securității Ucrainei, în cadrul unui posibil tratat de securitate care să deschidă calea păcii cu Rusia, potrivit lui Jakub Kumoch, responsabil pentru politică internațională la biroul președintelui polonez Andrzej Duda.
Operatorii rețelelor de distribuție de energie electrică și gaze naturale, alături de operatorii de transport și sistem Transelectrica și Transgaz, au solicitat autorităților să le ofere garanții de stat că își vor recupera pierderile de anul acesta provocate de diferența dintre prețurile reale la care cumpără angro din piață energie și gaze pentru acoperirea consumului propriu tehnologic (CPT) și prețurile care le sunt recunoscute de către ANRE în tarifele reglementate practicate, pentru a putea împrumuta de la bănci, de pe piețele financiare sau de la acționari banii necesari continuării achizițiilor pentru acoperirea CPT, însă cel puțin deocamdată au fost refuzați.
Guvernul a aprobat, prin ordonanță de urgență, finanțarea a patru noi programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească: IMM PROD - pentru industrializarea economiei, RURAL INVEST - pentru finanțarea afacerilor din mediul rural, GARANT CONSTRUCT - pentru sectorul construcțiilor și INNOVATION - pentru invenții și inovații.
Garanțiile de securitate propuse anterior de Rusia pentru SUA și NATO nu mai sunt valabile, deoarece situația s-a schimbat drastic, a declarat, sâmbătă, ministrul adjunct rus de Externe, Serghei Riabkov, într-un interviu acordat postului de televiziune ruse, Channel One, citat de agenția de stat, TASS.
Guvernul a avizat, printr-un memorandum, aprobarea și finanțarea a patru noi programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească: IMM PROD - pentru industrializarea economiei, RURAL INVEST - pentru finanțarea afacerilor din mediul rural, GARANT CONSTRUCT - pentru sectorul construcțiilor și INNOVATION - pentru invenții și inovații.
Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect de ordonanță de urgență pentru aprobarea și finanțarea unor programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească, prin care se propune aprobarea a patru programe de garantare: IMM PROD - pentru industrializarea economiei, RURAL INVEST - pentru finanțarea afacerilor din mediul rural, GARANT CONSTRUCT - pentru sectorul construcțiilor și INNOVATION - pentru invenții și inovații.
Programul de guvernare al PNL, PSD și UDMR - coaliție care, conform documentului obținut de Profit.ro, se auto-intitulează Coaliția pentru Reziliență, Dezvoltare și Prosperitate – prevede garantarea de către stat a obligațiunilor emise pentru finanțarea de proiecte de tranziție la energia verde, dar și înființarea unui Fond suveran energetic.
Băncile au fonduri la dispoziție și un angajament pentru a finanța economia reală, iar din partea firmelor este nevoie de transparență atunci când prezintă planurile de afaceri, spune vicepreședintele responsabil cu aria retail din UniCredit Bank România.
UniCredit Bank a acordat un credit garantat de EximBank în valoare de 5 milioane de lei care va asigura necesarul de lichidități pentru activitatea curentă a companiei Pigna România Impex, lider de piață în Europa Centrală și de Est în domeniul producției de caiete scolare și pentru birou.
Operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, Nuclearelectrica (SNN), controlat de stat prin Ministerul Energiei cu peste 82% din capital, a cerut acordul acționarilor pentru a folosi, la retehnologizarea reactorului 1 al centralei, un set de scule de retubare care a mai fost utilizat deja la retehnologizarea cu succes a centralei Embalse din Argentina, în perioada 2016-2018, printre avantajele acestei variante numărându-se costul estimat, cu circa 89 milioane dolari mai mic decât cel al achiziției unui set nou.
Plafonul garanțiilor care pot fi emise în cadrul programului "Noua Casă" ("Prima Casă") va fi anul acesta de 1,5 miliarde lei, prevede un proiect de hotărâre de guvern adoptat astăzi de către Guvern. Nivelul plafonului a fost anunțat anterior, fiind prevăzut și în strategia pentru 2017-2021 a programului "Prima Casă". Hotărârea de Guvern care stabilește plafonul este, însă, necesară pentru ca programul să fie operațional, iar băncile să poată acorda populației credite pentru locuințe.
Plafonul garanțiilor care pot fi emise în cadrul programului "Noua Casă" ("Prima Casă") va fi anul acesta de 1,5 miliarde lei, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern postat pe site-ul Ministerului Finanțelor. Nivelul plafonului a fost anunțat anterior, fiind prevăzut și în strategia pentru 2017-2021 a programului "Prima Casă". Hotărârea de Guvern care stabilește plafonul este, însă, necesară pentru ca programul să fie funcțional, iar băncile să poată acorda populației credite pentru locuințe.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă, a atribuit un contract în valoare de 3,156 milioane euro plus TVA unei subsidiare a gigantului canadian Ontario Power Generation, pentru servicii de inginerie necesare elaborării programului de conservare a sistemelor și componentelor unității 1 de la Cernavodă pe perioada retehnologizării, când reactorul va fi golit de apă
Aceasta încearcă încă din 2019 să se "lipească" de proiectele de la Cernavodă, purtând discuții în acest sens atât cu Guvernul PNL Orban, cât și cu Executivul PSD Dăncilă. Mai recent, a fost selectată de Nuclearelectrica pentru a îi oferi asistență tehnică în identificarea de potențiale amplasamente pentru reactoare modulare mici, în baza unui grant nerambursabil acordat de statul american.
BNR ar putea împrumuta în situații excepționale Fondul de garantare a depozitelor bancare (FGDB), instituție care garantează depozitele populației în bănci în limita a 100.000 de euro pentru fiecare depozit. Împrumutul de la BNR ar fi pe perioadă scurtă, la schimb cu garanții lichide, cum sunt titlurile de stat, și ar fi acordat doar în baza propriei evaluări a BNR. Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect care aduce o serie de clarificări legislației care reglementează Fondul. Modificarea a fost solicitată de FMI încă din 2018 pentru a întări capacitatea Fondului de a face față în situații excepționale.
UniCredit Bank vede o creștere economică încă redusă în 2021 și o revenire la nivelul PIB de dinainte de criza COVID-19 în a doua jumătate a anului viitor. Companiile românești nu sunt competitive, din cauza investițiilor reduse din ultimii ani, pe fondul intervențiilor fiscale, astfel că au redus numărul de angajați. Șomajul va continua să crească și numărul angajaților va ajunge din nou la cel de dinaintea crizei abia după 2023. Finanțele publice deteriorate vor fi corectate gradual, dar datoria publică va ajunge la 50% din PIB – vestea bună este că ratingul suveran va fi păstrat.
Kimberly Reed, șefa agenției de credit de export a Statelor Unite, Exim Bank US, a evocat recent la centrala nucleară Cernavodă, pentru extinderea și retehnologizarea căreia banca americană de stat ar putea oferi finanțare de miliarde de dolari, decizia luată în 1981 de președintele de atunci al SUA, Ronald Reagan, de a aproba acordarea de către instituție a unui împrumut de aproape 121 milioane dolari pentru ca statul român să cumpere de la gigantul american General Electric două turbogeneratoare pentru unitățile 1 și 2 de la Cernavodă.