Vodafone România lansează o nouă versiune a aplicației My Vodafone

Vodafone România lansează o nouă versiune a aplicației My Vodafone
scris 12 sep 2017

Vodafone România, al doilea operator local de telefonie mobilă după numărul de clienți și cifra de afaceri, a lansat o nouă versiune a aplicației My Vodafone, prin intermediul căreia utilizatorii își pot gestiona abonamentul sau cartela preplătită.

Noua aplicație facilitează accesarea opțiunilor de verificare a costurilor, de plată a facturilor sau de reîncărcare a unei cartele preplătite.

Urmărește-ne și pe Google News

My Vodafone poate fi utilizată gratuit atât în țară, cât și în străinătate, deoarece traficul de date necesar accesării aplicației nu este tarifat.

EXCLUSIV Blocaj în piața asigurărilor: firmele nu mai pot schimba prețurile RCA CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Blocaj în piața asigurărilor: firmele nu mai pot schimba prețurile RCA

Noua versiune a aplicației permite clienților Vodafone România să își activeze și dezactiveze extraopțiuni, precum și să acceseze lista detaliată a apelurilor efectuate, statisticile referitoare la SMS-urile trimise și traficul de internet consumat.

Totodată, aplicația My Vodafone permite accesarea istoricului ultimelor șase facturi, precum și istoricul reîncărcărilor.

Clienții care vor descărca și instala noua versiune a aplicației își vor putea activa gratuit un bonus de 10GB de date disponibil până la 30 septembrie 2017. My Vodafone este disponibilă gratuit pentru dispozitivele iOS și Android.

Vodafone România este o divizie a grupului britanic Vodafone.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
vodafone
aplicatie
abonament
cartela