Institutul Național de Sănătate Publică a atribuit societății 4Pay Systems SRL București, în urma unei licitații, un contract pentru furnizarea serviciilor de notificare automată prin SMS a părinților privind următoarea programare la vaccinare a copilului. Estimat la 327.600 lei, fără TVA, contractul a fost semnat pentru suma de 319.800 lei, fără TVA, pentru doi ani.
"Acțiunea contribuie la creșterea complianței la vaccinare și astfel îmbunătățirea acoperirii vaccinale la vaccinurile prevăzute în Calendarul Național de vaccinare prin creșterea gradului de conștentizare a părinților cu privire la beneficiile vaccinurilor. Părinții au nevoie de informații adecvate cu privire la accesul copiilor la vaccinare, în special în comunitățile în care nu există medici de familie și centre specializate de vaccinare care ar putea oferi astfel de informații, dar și de o modalitate palpabilă de a li se aminti când ar trebui să se prezinte cu copilul pentru următorul vaccin", se arată în caietul de sarcini al licitației.
Autoritatea contractantă a estimat că, în perioada contractului, vor fi transmise 2,6 milioane de SMS-uri.
La prcedura de atribuire a depus ofertă și Vodafone România, al doilea jucător local de telecomunicații mobile.
CITEȘTE ȘI Vodafone pierde în fața unui fost director Romtelecom licitația Poștei pentru sistemul de alertare a clienților prin SMSÎnființată în anul 2009 sub denumirea Mobipay Solutions SRL, 4Pay Systems SRL București este controlată integral de Răzvan Mihail Brezeanu, ex-director de vânzări directe la fostul Romtelecom, în prezent Telekom Romania Communications.
El a ocupat această poziție în perioada aprilie 2013 – iunie 2014. Anterior, a deținut poziții de conducere în NextGen Communications (operator prin cablu controlat integral de grupul Telekom România), New Com Telecomnicații (preluată de NextGen la finele anului 2009 o sumă estimată la 14 milioane de euro) și UPC Romania.
Brezeanu a intrat în acționariatul 4Pay Systems în martie 2015 cu o cotă de 33,34%, în urma unei operațiuni de majorare a capitalului social cu 100 lei, la 300 lei, pe care a subscris-o integral.
Restul acțiunilor erau controlate de Theodor Petrescu, care ulterior și-a cedat participația către Brezeanu, în mai 2015 și septembrie 2016, potrivit datelor www.termene.ro.
Cu afaceri de 13,7milioane de lei în 2018, de la 10,2 milioane de lei față de anul precedent, 4Pay Systems are ca obiect principal “alte activități de servicii suport pentru întreprinderi”, conform www.termene.ro.