Vodafone crede că e prea devreme să spună care va fi impactul Brexit asupra sediului său

Vodafone crede că e prea devreme să spună care va fi impactul Brexit asupra sediului său
scris 24 iun 2016

Operatorul britanic de telefonie mobilă Vodafone, una dintre principalele companii incluse în indicele bursier londonez FTSE 100, a apreciat că deocamdată este prea devreme să-și formeze o opinie cu privire la menținerea sediului companiei în Marea Britanie, după rezultatul referendumului de joi, în cursul căruia 52% dintre britanici au votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană, transmite Reuters.

Vodafone are aproximativ 122 de abonați la serviciile de telefonie mobilă și 12 milioane de abonați la serviciile de broadband în 13 țări din Europa.

Urmărește-ne și pe Google News

Într-un comunicat de presă difuzat vineri, Vodafone a anunțat că este angajat să își sprijine clienții din Marea Britanie atât în prezent cât și în viitor dar a adăugat că: "este prea devreme să ne formăm o opinie cu privire la implicațiile referendumului asupra viitorului sediului grupului".

Anterior, directorul general de la Vodafone, Vittorio Colao, a declarat că în următorii ani vor apărea trei sau patru mari operatori pan-europeni de telecomunicații pe măsură ce companiile din sector vor încheia alianțe pentru a putea face investiții în rețele.

"Trebuie să existe o consolidare la nivelul piețelor pentru a avea operatori mai mari și mai puternici care pot investi, iar acest lucru ar fi în interesul tuturor părților", a spus Vittorio Colao.

Triumful Brexit-ului ar putea fi de scurtă durată. Referendumul nu are caracter imperativ, ci doar consultativ, decizia de retragere din UE fiind una politică CITEȘTE ȘI Triumful Brexit-ului ar putea fi de scurtă durată. Referendumul nu are caracter imperativ, ci doar consultativ, decizia de retragere din UE fiind una politică

Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicații din lume, care oferă o gamă de servicii ce include voce, mesaje, date și comunicații fixe. Vodafone are divizii în 26 de țări, 58 de rețele partenere în întreaga lume și operațiuni de broadband fix în 17 țări.

La 31 martie 2016, Vodafone avea 462 de milioane de utilizatori ai serviciilor mobile și 13,4 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix. 

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
vodafone
brexit