Vânzările Ropharma Brașov (RPH) au crescut cu 9% în primele nouă luni ale acestui an, la 333,7 milioane lei (75,1 milioane euro), iar profitul din activități continue a urcat cu 13%, la 6 milioane lei (1,35 milioane euro), potrivit raportului trimestrial al companiei farmaceutice.
În aceeași perioadă a anului trecut, Ropharma a raportat vânzări de 306 milioane lei și un câștig de 5,3 milioane lei.
Ropharma este controlată de omul de afaceri Mihai Miron și deține două unități de producție de suplimente alimentare și medicamente în Târgu Mureș și Chișinău, o unitate de producție de lapte praf Bioef Dostat, un distribuitor de medicamente și o rețea de 125 de farmacii. Compania este acționar și al spitalului privat Sf. Constantin din Brașov.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Vânzările farmaciilor s-au situat la 226,8 milioane lei, cu 6% mai mari comparativ cu perioada ianuarie-septembrie 2014, iar distribuția a înregistrat vânzări de 110,5 milioane lei, în creștere cu 18%.
În perioada analizată, Ropharma a acordat discounturi de 3,65 milioane lei, de aproape patru ori mai mari față de primele nouă luni ale anului trecut.
Compania și-a bugetat în acest investiții de 8,5 milioane lei, din care 4,5 milioane lei pentru achiziția de licențe de farmacii.
Potrivit companiei, Ropharma se situează pe poziția 8 în topul distribuitorilor farmaceutici și pe poziția a cincea în clasamentul rețelelor de farmacii.
Omul de afaceri Mihai Miron deține indirect 31,78% din acțiunile Ropharma, prin Rimia Investments ( 14,12%) și prin ADD Pharmaceuticals (17,66%). Un alt acționar este firma Arrow Pharmaceuticals, înregistrată în SUA, care controlează 31,29% din acțiuni.
La cotația actuală, capitalizarea companiei este de 178,35 milioane lei (40,5 milioane de euro).