Consiliul de Administrație al Poștei Române a hotărât, luni, să rezilieze contractul încheiat cu George Butunoiu Group SRL pentru recrutarea candidaților la posturile de director general și director economic. Operatorul poștal arată că hotărârea a fost luată ca efect al nerespectării de către consultant a criteriilor de selecție.
UPDATE, marți, ora 13.10
La solicitarea Profit.ro, Poșta Română a transmiscă a plătit consultantului 10% din onorariu.
"Poșta Română nu va solicita SC George Butunoiu Group SRL returnarea sumei achitate. Conform normelor de drept, rezilierea reprezintă o clauză de încetare a unor contracte sinalagmatice cu executarea succesivă care survine ca urmare a neîndeplinirii culpabile a unor obligații esențiale asumate prin contract. Rezilierea produce efecte pentru viitor, astfel că, plățile efectuate până la momentul rezilierii nu sunt imputabile consultantului", se mai arată în răspunsul companiei.
Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI
Anterior, la solicitarea Profit.ro, reprezentanții operatorului postal au afirmat că George Butunoiu Group SRL a transmis lista candidaților, câte 10 pentru cele două posturi.
În prezent, Poșta Română este condusă interimar de Elena Petrașcu, care a fost numită pentru un mandat de 4 luni începând cu luna octombrie.
Directorul economic al operatorului poștal național este Gabriela Izabela Mantu. Ea a preluat funcția în 2012 și se va pensiona, potrivit datelor companiei.
Poșta Română a semnat, la 23 august, un contract prin care George Butunoiu Group SRL urma să recruteze personal pentru ocuparea a două posturi de conducere, în cadrul companiei. Consultantul a câștigat contractul cu o propunere financiară în valoare de 13.000 lei, fară TVA.
La începutul lunii august, Profit.ro a anunțat că Poșta Română a primit trei oferte pentru această licitație, estimată la 58.000 lei, fără TVA. Alături de George Butunoiu Group, la procedura de atribuire s-au înscris și EDG Consult și PluriConsultants Romania.
CITEȘTE ȘI Noua cale ferată care unește Asia de Europa a fost deschisăConform prevederilor contractului, consultantul avea obligația legală de a efectua selectarea candidaților cu respectarea criteriilor stabilitate de Comitetul de Nominalizare și Remunerare din cadrul Consiliului de Administrație al Poștei Române, fără a exista posibilitatea legală de a modifica criteriile prevăzute în contract.
Singura posibilitate de modificare a criteriilor de selecție ar fi fost indicarea acesteia, în mod expres, atât in caietul de sarcini în baza căruia s-a atribuit contractul, cât și în cadrul contractului propriu-zis, ceea ce a nu a fost menționat, se precizează într-un comunicat remis luni de companie.
În principal, reprezentații Poștei Române au constatat că există diferențe între modul de redactare al criteriilor de selecție stabilitate prin contract și aprobate de Consiliul de Administrație și forma redactată și publicată a anunțului de selecție de către George Butunoiu Group SRL.
Dintre acestea, compania a impus ca criteriu “Experiență de cel puțin 5 ani în funcție de administrare/conducere în companii cu valoare a activelor de cel puțin 50 mil. Euro sau cu o cifră de afaceri anuală de cel puțin 50 milioane de euro și care să fi fost profitabile în ultimii 5 ani”.
În anunțul publicat de Butunoiu, consultantul a impus ca criteriu “Experiență profesională de minimum 10 ani, din care cel puțin 5 ani de experiență în managementul de top în cadrul unor companii cu valoare a activelor de cel puțin 50 milioane de euro sau cu o cifră de afaceri anuală cel puțin egală cu 50 milioane de euro”.
De asemenea, Poșta a solicitat “Experiență în elaborarea și implementarea de strategii de corporate turnaround, inclusiv optimizarea resurselor de real-estate și umane, dezvoltarea și reorganizare a activităților de distribuție, logistică și curierat, management, atragere de investiții, modernizare, eficientizare companii, listare, creștere de capital etc.”.
În schimb, consultantul a cerut “Experiență în elaborarea și implementarea de strategii de dezvoltare, optimizare și modernizare de companii, inclusiv optimizarea resurselor de real-estate sau umane, dezvoltare și reorganizare a activităților de distribuție, logistică sau curierat”.
CITEȘTE ȘI STUDIU Pirateria va costa platformele de streaming peste 50 de miliarde de dolari între anii 2016 și 2022Conform contractului, orice modificare a condițiilor presupune existența unui act adițional la contract, semnat de ambele părți, manifestat în mod formal și care să aibă drept consecință o modificare a contactului inițial, se arată în comunicat.
“Precizăm că nu s-au încheiat acte adiționale la contractul dintre Poșta Română și consultant, iar acesta nu putea opera modificări ale criteriilor de selecție. Având în vedere constatările menționate privind principalele obligații contractuale, Consiliul de Administrație al companiei a decis rezilierea contractului cu George Butunoiu Group SRL”, se spune la sfârșitul comunicatului.
Cu afaceri de aproape 600.000 lei în 2016, George Butunoiu Group este unul dintre cei mai mari jucători locali în domeniul recrutării de personal. Firma a fost implicată și în proiectul "CEO la stat" în 2012, unde, alături de PwC și DB David și Baias, a furnizat Ministerului Transporturilor servicii de consultanță în valoare de 200.000 de euro în scopul recrutării managerilor privați pentru zece companii aflate în subordinea instituției.
Poșta Română este cel mai mare operator de profil de pe piața locală, cu 25.700 salariați și o rețea teritorială de 5.600 de unități. Acționarii operatorului poștal sunt Ministerul Comunicațiilor – 75% și Fondul Proprietatea – 25%.
CITEȘTE ȘI Electrica preia pachetele minoritare deținute de Fondul Proprietatea la subsidiare și instalează un nou Consiliu de AdministrațieConducerea companiei a propus acționarilor pentru acest an un buget de venituri și cheltuieli ai cărui parametri se înscriu în linia cifrelor din anii precedenți, respectiv profit redus la afaceri de peste un miliard de lei.
Astfel, potrivit proiectului de buget, operatorul poștal național estimează că va înregistra un profit net de 5 milioane de lei la o cifră de afaceri de 1,174 miliarde de lei, potrivit datelor remise la solicitarea Profit.ro.
Comparativ cu 2016, câștigul net anticipat este inferior cu 15,8%, iar afacerile mai mari cu 6,3%. Din totalul afacerilor, o treime este susținută de serviciul de plată a pensiilor de stat.
De asemenea, veniturile totale ale companiei vor crește de la 1,124 miliarde de lei în 2016 la 1,191 miliarde de lei în acest an.
În intervalul 2009 - 2015, Poșta a raportat numai pierderi, cu excepția anului 2014, când rezultatul net a fost pozitiv și a atins 22,89 milioane de lei. Însumate, pierderile s-au ridicat la 518,5 milioane de lei în perioada menționată.