O dubă a intrat în mulțime, în cartierul turistic Las Ramblas, la Barcelona, iar mai multe persoane au fost rănite, a anunțat joi poliția spaniolă, transmite BBC News.
Aproximativ 20 de persoane au fost rănite , a declarat consulul României în Spania. Administrația regională a anunțat inițial că cel puțin două persoane au fost ucise, apoi surse au menționat existența a 13 persoane decedate
UPDATE Un cetățean român a fost identificat printre persoanele rănite în urma atacului terorist comis joi la Barcelona, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Ministerul Afacerilor Externe transmite că, în urma demersurilor făcute sub coordonarea Celulei de criză a MAE, convocată din dispoziția ministrului Afacerilor Externe, a fost identificat un cetățean român printre persoanele rănite în urma atentatului terorist din Barcelona.
Cetățeanul român a fost spitalizat, iar potrivit informațiilor disponibile la acest moment, starea sa este stabilă.
ȘTIRE INIȚIALĂ Ministerul Afacerilor Externe din România a nu are până acum indicii că printre victime ar fi și români.
Consulatul General al României la Barcelona are în atenție incidentul produs în zona La Rambla și a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a verifica dacă printre victime se înregistrează și cetățeni români, iar momentan nu există indicii în acest sens, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
De asemenea, la nivelul Ambasadei României la Madrid a fost instituită o celulă de criză. Ministerul Afacerilor Externe transmite că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Barcelona: +34 934 181 535; +34 934 344 223, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgență al oficiului consular din Barcelona +34 661 547 853, respectiv al misiunii diplomatice din Madrid +34 649 656 032.
”O persoană ar fi coborât dintr-o furgonetă, sunt informații foarte puține la acest moment, pentru că zona este închisă. Este instituită o celulă de criză. Numărul răniților ar fi în jur de 20, e singura informație transmisă de Centrul pentru Situații de Urgență din Barcelona, și o posibilă persoană decedată”, a declarat la Digi 24 Manuel Pleșa, consulul României în Spania.
El a mai spus că lucrează la un restaurant din zona Las Ramblas și că se îndrepta spre locul de muncă în momentul incidentului. Românul a mai afirmat că a luat legătura cu colegii săi, care care s-au baricadat în restaurant.
Un alt român a spus, la Digi 24, că este un haos total în zona incidentului, iar informațiile transmise arată că sunt cel puțin 20 de răniți. El a precizat că lucrează în apropierea locului incidentului, povestind că forțele de ordine s-au mobilizat imediat.
Poliția a precizat că este vorba despre o dubă de culoarea albă, scrie The Associated Press, potrivit News.ro. Un purtător de cuvânt al poliției catalane citat de Reuters a declarat că nu poate să confirme dacă există persoane ucise și nici dacă este vorba despre un incident terorist.
Forțele de ordine au precizat într-un mesaj postat pe Twitter că este posibil ca mai multe persoană să fi fost rănite.
Doi bărbați înarmați au intrat într-un restaurant, la Barcelona, după ce o dubă a intrat în mulțime, joi, potrivit presei locale, scrie Reuters.
Potrivit ziarului El Pais, mai multe persoane zăceau pe jos.
Poliția a blocat circulația rutieră pe strada respectivă, iar magazinele au fost închise.
Forțele de ordine au anunțat un ”accident masiv”, iar serviciile de urgență au îndemnat populația să stea departe de zonă, în jurul Plaça Catalunya.
Potrivit unor informații de la fața locului, oameni s-au retras în magazine și cafenele situate în apropiere.
Potrivit Reuters, serviciile de urgență au cerut închiderea metroului local și gărilor.
CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Atentat pe Manchester Arena, după un concert. Poliția anunță că 22 de persoane au muritMarc Esparcia, în vârstă de 20 de ani, un student la Barcelona, a declarat pentru BBC că ”s-a auzit un zgomot puternic, iar toată lumea a fugit să se adăpostească. Erau mulți oameni, multe familii (la fața locului). Aceasta este unul dintre cele mai vizitate locuri la Barcelona”.
”Cred că mai multe persoane au fost lovite. A fost oribil, a fost panică. teribil”, a spus el.
Tânărul a declarat că s-a adăpostit într-o cafenea Starbucks.
Într-o fotografie difuzată de radiodifuzorul public RTVE, trei persoane zăceau pe jos, pe stradă, joi după-amiaza, și păreau să fie ajutate de polițiști și alte persoane, potrivit AP.
Un elicopter survola zona
Las Ramblas, o stradă de tarabe și magazine care traversează centrul Barcelonei, este una dintre destinațiile turistice cele mai frecventate.
Oamenii merg pe jos, pe o porțiune largă în mijlocul străzii, iar mașini pot circula în ambele sensuri.