Un camion a lovit în mulțimea adunată la Nisa pentru focurile de artificii cu ocazia Zilei Naționale a Franței, joi seară, la orele 22.30 (23.30, ora României.
Atacul, care a avut loc la opt luni și o zi după ce jihadiști din organizația teroristă Statul Islamic au ucis 130 de oameni la Paris, pare deocamdată să fi fost comis de un singur atacator. Cotidianul Nice-Matin a citat surse sub acoperirea anonimatului, potrivit cărora șoferul vehiculului ar fi un francez de 31 de ani, de origine tunisiană, care locuia în oraș, scrie News.ro.

Sursa foto:Reuters/Eric Gaillard
Bilanțul atacului este de 84 de morți, alți pste 100 de oameni fiind răniți.18 dintre ei sunt în stare critică.

Sursa foto:Reuters/Eric Gaillard
Camionul a avansat cu viteză maximă câteva sute de metri pe celebra faleză Promenade des Anglais. “Este o scenă de coșmar”, a declarat un membru al Parlamentului, Eric Ciotti, pentru postul de radio France Info, precizând că vehiculul “a secerat câteva sute de oameni”.

Sursa foto:Reuters/Eric Gaillard
“Oamenii au căzut precum popicele”, a povestit Jacques, proprietarul unui restaurant de pe faleză.

Sursa foto:Reuters/Eric Gaillard
“Am văzut oameni căzând”, a spus și Franck Sidoli, care se afla la plimbare în zonă. “Apoi camionul s-a oprit, eram la numai cinci metri distanță. O femeie era acolo, și-a pierdut fiul. Fiul ei era pe jos, sângerând”, a adăugat el.

Sursa foto:Reuters/Eric Gaillard
“Camionul a venit în zigzag pe stradă. Am fugit într-un hotel și ne-am ascuns în toalete, împreună cu mulți oameni”, a declarat o altă femeie.

Sursa foto:Reuters/Eric Gaillard
Au fost publicate fotografii cu camionul, al cărui parbriz era găurit de gloanțe. Grila radiatorului său era distrusă.