Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) a luat act de decizia Consiliului Concurenței și așteaptă comunicarea motivării acesteia pentru a stabili pașii următori. Uniunea consideră că, prin activitatea desfășurată pentru a-și atinge scopul pentru care a fost înființată, nu a participat la săvârșirea unei fapte anticoncurențiale.
“În contextul recentei investigații a Consiliului Concurenței, dorim să transmitem că am luat act de decizia acestei autorități și că ne menținem dreptul de a o contesta în instanță, considerând conduita noastră pe deplin conformă cu normele de concurență. În acest context, subliniem că suntem o organizație cu o experiență de aproape 25 de ani în domeniul asigurărilor și că rămânem conectați la evoluțiile rapide ale societății în care activăm, având în centrul acțiunilor noastre consumatorul și industria, deopotrivă”, au declarat reprezentanții UNSAR într-un comunicat remis Profit.ro.
UNSAR susține că a inițiat, încă din anul 2015, un amplu proces de reorganizare, urmărind să devină o organizație stabilă și puternică, în beneficiul economiei românești, al pieței de profil și al consumatorilor. Totodată, alături de companiile sale membre, UNSAR a demarat un proiect pentru creșterea gradului de transparență a industriei locale de asigurări.
Uniunea reunește 20 societăți de asigurare și reasigurare.
La rândul ei, UNIQA Asigurări a luat la cunoștință informațiile cuprinse în raportul transmis de către Consiliul Concurenței, ca rezultat al investigației privind creșterea prețurilor RCA în perioada 2012 – 2016, precum și despre decizia autorității, prin care companiaa fost sancționată cu 2,9 milioane de euro.
“Subliniem faptul că prin activitățile întreprinse, compania a acționat numai în conformitate cu condițiile legii precum și în conformitate cu interesele clienților săi, iar UNIQA Asigurări va contesta decizia, considerând acuzațiile ca fiind nefondate”, se arată într-un comunicat remis Profit.ro.
Compania își asigură clienții că în perioada 2012 - 2016 politica sa de tarifare RCA, a fost bazată exclusiv pe strategia independentă de afaceri a companiei, pe studii actuariale complexe, date istorice legate de daunalitatea pe segmente de risc și expertiză tehnică specifică.
În această perioadă, pe segmentul de RCA, UNIQA Asigurări a susținut constant pierderi însemnate, uneori aproape de dublul mediei pieței.
În majoritatea anilor din perioada respectivă, daunele plătite pe acest segment au depășit încasările din RCA, UNIQA Asigurări primind în mod constant infuzii de capital din partea acționariatului său pentru a acoperi aceste pierderi.
“Drept urmare, începând cu anul 2014, UNIQA Asigurări a traversat o perioadă de schimbări majore în ceea ce privește strategia de vânzare, produse și servicii care a vizat balansarea portofoliului și limitarea pierderilor. UNIQA Asigurări a adoptat o politică prudentă în ceea ce privește expunerea pe segmentul RCA în contextul în care, în ultimii ani, acest segment s-a confruntat cu un aflux de daune și a decis creșterea expunerii pe linii de business profitabile, valorificând potențialul de creștere al claselor de asigurări non-motor și asigurări de viață”, se mai arată în comunicat.
Acum, în urma investigației, autoritatea de concurență a constatat că Allianz - Țiriac Asigurări SA, Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group SA, Societatea Asigurare-Reasigurare Astra Asigurări SA, Carpatica Asig SA, Euroins România Asigurare-Reasigurare SA, Generali România Asigurare Reasigurare SA, Groupama Asigurări SA, Omniasig Vienna Insurance Group SA și Uniqa Asigurări SA ar fi participat la un schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial referitoare la intențiile acestor societăți de a majora tarifele RCA.
Această practică concertată, facilitată de UNSAR, ar fi condus la restrângerea concurenței pe piața serviciilor de asigurare RCA în perioada octombrie 2012 – noiembrie 2016, deoarece societățile de asigurare nu și-ar mai fi stabilit în mod independent tarifele, ci ar fi acționat concertat pe piață, ținând cont de discuțiile de a-și majora tarifele purtare în cadrul asociației.
„Asociațiile au un rol important și este legitim ca membrii acestora să se întâlnească și să discute pe diverse teme, însă nu trebuie să ajungă la schimburi de informații sensibile din punct de vedere comercial, cum sunt cele referitoare la prețuri actuale sau viitoare. Aceste schimburi de informații sensibile reduc incertitudinea cu privire la strategiile concurenților și favorizează coordonarea comportamentului pe piață, eliminând concurența. Pe o piață concurențială, companiile trebuie să se întreacă pentru a furniza servicii de calitate în condiții avantajoase, fiecare stabilindu-și în mod independent politica de tarife în funcție de propria strategie și de structura costurilor implicate de desfășurarea activității”, spune Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Amenzile au fost aplicate astfel:
- Allianz - Țiriac Asigurări SA - 43.442.939 lei
- Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group SA - 36.970.408 lei
- Societatea Asigurare-Reasigurare Astra Asigurări SA - 22.037.026 lei
- Carpatica Asig SA - 26.858.238 lei
- Euroins România Asigurare-Reasigurare SA - 6.346.453,60 lei
- Generali România Asigurare Reasigurare SA - 21.445.106 lei
- Groupama Asigurări SA - 35.378.902 lei
- Omniasig Vienna Insurance Group SA - 40.529.090 lei
- Uniqa Asigurări SA - 13.570.597 lei
- UNSAR - 160.436 lei.
În cadrul investigației, Euroins a recunoscut în integralitate fapta anticoncurențială și a furnizat, în cadrul procedurii de clemență, o serie de documente și informații ce au avut o contribuție semnificativă la probarea acesteia și, ca urmare, a beneficiat de o reducere a amenzii.
În cazul societăților Astra și Carpatica, Consiliul Concurenței a luat în considerare o perioadă mai redusă de încălcare a legii, respectiv până la momentul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) le-a retras autorizația de funcționare.
„Piața asigurărilor obligatorii auto a trecut prin împrejurări excepționale, de criză, dar între timp a fost implementat noul pachet legislativ și au fost eliminate, în mare parte, disfuncționalitățile care au condus, în anii anteriori, la creșteri accentuate ale prețurilor. Faptul că s-au înregistrat progrese în funcționarea pieței asigurărilor, nu înseamnă că nu mai sunt necesare unele ajustări. Vom colabora cu ASF și Guvernul pentru a identifica măsurile ce se impun pentru armonizarea legislației cu reglementările europene, respectiv consolidarea pieței pentru a nu conduce la creșterea prețului RCA” a mai declarat președintele Consiliului Concurenței.
Autoritatea de concurență s-a implicat în procesul de evaluare a cauzelor care au determinat dezechilibrele pieței și a făcut o serie de recomandări pentru îmbunătățirea funcționării pieței și care, în mare parte, au fost preluate în legislația primară și secundară, cum ar fi:
• introducerea posibilității de compensare directă;
• luarea în calculul a clasei bonus/malus a istoricului șoferului, nu doar a combinației unice șofer-vehicul;
• utilizarea tehnologiilor de tip telematics în determinarea primei RCA;
• asigurarea accesului la cazierul de conducător auto;
• declararea la emiterea poliței a tuturor șoferilor uzuali ai vehiculului (în vederea evaluării mai precise a riscului de daună). În urma introducerii acestei prevederi, evoluția primelor va fi diferită de la caz la caz (în unele cazuri, în care riscurile cresc, primele vor fi mai mari iar pentru cazurile în care riscurile se diminuează primele vor fi mai mici);
• rafinarea criteriilor de risc folosite în calculul tarifului de primă.
Autoritatea de Concurență transmite că va colabora cu toți actorii din acest sector, astfel încât, odată cu alinierea la prevederile UE, unele aspecte care, încă, creează îngrijorări să fie eliminate prin preluarea în legislație și a celorlalte recomandări pe care le-a făcut și care nu au fost preluate, cum ar fi:
• polițele RCA să poată fi încheiate pentru 6 sau 12 luni, pentru persoane fizice, și pentru o perioadă de la o lună la 12 luni, multiplu de o lună, pentru persoanele juridice (să nu se mai încheie polițe RCA pentru o lună deoarece sunt destul de multe mașini în circulație, care nu au RCA valabil deoarece proprietarii au încheiat polița pentru o perioadă foarte scurtă – o lună – iar apoi au uitat să o reînnoiască)
• introducerea unei prevederi cu privire la elaborarea de către ASF, împreună cu societățile de asigurare și unitățile de reparații auto reprezentative, sau cu organizațiile profesionale ale acestora, a unui cod de conduită aplicabil în relația dintre societățile de asigurare și unitățile de reparații auto, în vederea evitării prejudiciilor aduse consumatorilor.
Piața asigurărilor generale și de viață a atins anul trecut circa 10 miliarde de lei.