Un nou jucător pe piața brokerajului corporate, condus de un fost șef AON, Marsh și Clal Insurance, actuala Gothaer Asigurări

Un nou jucător pe piața brokerajului corporate, condus de un fost șef AON, Marsh și Clal Insurance, actuala Gothaer Asigurări

Valentin Tuca, director general Obsidian Broker

scris 21 ian 2020

Obsidian Broker de Asigurare-Reasigurare este cel mai nou jucător din piața intermedierilor de asigurări și reasigurări din România, fiind condus de Valentin Tuca, fost director general al Marsh România, AON România, Bulgaria și Europa de Sud Est, precum și al fostului asigurător Clal România, companie preluată de grupul german Gothaer. Cu 20 de ani de experiență managerială în domeniul asigurărilor, el a fost și primul președinte al asociației profesionale a brokerilor din România (UNSICAR).

Deținut de compania Obsidian AG, înregistrată în Elveția, Obsidian Broker a primit autorizarea de funcționare ca intermediar principal de asigurări în ultima sedință a Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) din 2019.

Urmărește-ne și pe Google News

Brokerul va furniza servicii profesionale de management de risc și consultanță de asigurari pe segmentul corporate, adresându-se în principal întreprinderilor mici și mijlocii.

Tranzacție: Gallagher, al patrulea broker de asigurări din lume, preia 30% din acțiunile unui mare broker cu operațiuni în România CITEȘTE ȘI Tranzacție: Gallagher, al patrulea broker de asigurări din lume, preia 30% din acțiunile unui mare broker cu operațiuni în România

Conducerea Obsidian Broker urmărește dezvoltarea accelerată pe piața din România, prin consolidarea echipei și/sau achiziția de portofolii de la jucători activi deja în piața locală.

În prezent, compania recrutează specialiști în asigurări corporate pentru poziții diverse, de la brokeri juniori, la seniori cu specializari pe anumite categorii de riscuri și asigurări sau cu profil de lideri în dezvoltarea afacerilor și vânzări.

Tuca a deținut, până în 2015, funcția de CEO al AON România, Bulgaria și Europa de Sud Est și între 2007 și 2009 a condus compania de asigurări Clal Romania (actuala Gothaer).

EXCLUSIV Grupul Autonom, cu operațiuni de închirieri auto și leasing operațional, intră în acționariatul Millenium Insurance Broker, locul 10 în piața de profil CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Grupul Autonom, cu operațiuni de închirieri auto și leasing operațional, intră în acționariatul Millenium Insurance Broker, locul 10 în piața de profil

Anterior, până în 2005, a lucrat la Bruxelles ca director de dezvoltare în cadrul Marsh CEE/CIS și a coordonat activitățile de vânzări, marketing și comunicare ale companiei americane în 16 țări din Europa de Est și Comunitatea Statelor Independente. Aceste responsabilități le-a preluat în 2002, după ce timp de 7 ani fusese la cârma operațiunii Marsh România, pe care a și înființat-o in 1995, în calitate de co-acționar al Marsh Inc.

Tuca este absolvent al Facultății de Finanțe din cadrul ASE București și bursier în 1992 al Universității Stanford, California, SUA, fiind primul președinte al UNSICAR, asociația intermediarilor în asigurări din România, printre ai cărei membrii fondatori s-a și numărat.

viewscnt
Afla mai multe despre
valentin tuca
obsidian broker
asigurari