Un fost CFO al A&D Pharma intră în acționariatul Druid, startup-ul lui Liviu Drăgan

Un fost CFO al A&D Pharma intră în acționariatul Druid, startup-ul lui Liviu Drăgan
scris 28 mar 2019

Alexandru Leonard Leca, fost director financiar al A&D Pharma în perioada 2014 – 2018, a fost cooptat în acționaritul Druid, un startup în domeniul inteligenței artificiale condus de Liviu Drăgan, fostul proprietar al business-ului Total Soft.

El a participat la majorarea capitalului social cu 16.480 lei și a subscris 1.648 de acțiuni cu o valoare nominală de 10 lei/titlu. De asemenea, el a plătit și o primă de emisiune de 1,393 milioane de lei.

Urmărește-ne și pe Google News

În urma acestei operațiuni, Leca deține 7,5% din acțiunile Druid.

Totodată, în acționariatul companiei a fost cooptată Diana Alexandra Giușcă, care a subscris 1.098 de acțiuni cu o valoare nominală de 10 lei/titlu pentru suma de 10.980 lei, operațiune însoțită de plata unei prime de emisiune de 929.020 lei.

Mind CTI, companie israeliană cofondată de o româncă, cumpără furnizorul german de soluții de comunicare Message Mobile CITEȘTE ȘI Mind CTI, companie israeliană cofondată de o româncă, cumpără furnizorul german de soluții de comunicare Message Mobile

Ea deține acum 5% din acțiunile startup-ului. Potrivit LinkedIn, Giușcă este Junior Tax Consultant la Ernst & Young România.

Ceilalți acționari ai Druid sunt Liviu Drăgan – 21,3%, Florentina Drăgan – 4,06%, RED Group – 20,3%, Iulian George Trandafir – 13,95%, Eugen Marcel Banciu – 13,95%, RCB Investors – 6,97% și Dragoș Cristian Bostănescu – 6,97%.

Profit.ro a anunțat, la finele lunii februarie, că Anca Vlad, fondatoarea grupului Fildas, din care face parte lanțul de farmacii Catena, cel mai mare jucător din piața de retail farmaceutic, a decis să iasă din acționariatul Druid.

Ea a vândut toate cele 1.760 de acțiuni, reprezentând 13,75% din capitalul social al Druid și controlate prin societatea Playmore, către ceilalți acționari ai companiei.

Lansarea afacerii a fost anunțată de Profit.ro în primăvara anului 2018.

UiPath țintește pentru acest an dublarea numărului de clienți și a veniturilor CITEȘTE ȘI UiPath țintește pentru acest an dublarea numărului de clienți și a veniturilor

Druid a fost înființată în februarie 2018 de Liviu Drăgan, fondatorul Total Soft, afacere din care a ieșit în 2016, care s-a asociat cu Radu Enache, proprietarul lanțului hotelier Continental (prin RED Group), cu Eugen Marcel Banciu, fondatorul Farmexpert și deținătorul grupului de farmacii Dona, cu Cristian Bostănescu, acționar la Castel Film, alături de Vlad Păunescu, și firma RCB Investors, care desfășoară activități de servicii suport pentru întreprinderi și îi are ca asociați pe Radu și Camelia Maria Bugica.

Iulian George Trandafir este directorul general al Farmexpert, al doilea distribuitor de medicamente din România.

La mijlocul lunii mai 2018, Drăgan afirma că platforma de inteligență artificială Druid va asista managementul în procesul decizional prin utilizarea unor algoritmi de analiză a informațiilor de business existente într-o companie.

Scădere a numărului de site-uri create pentru a fura date, îngrijorare că numărul redus de atacuri de tip phishing poate presupune deprecierea eficienței detecției CITEȘTE ȘI Scădere a numărului de site-uri create pentru a fura date, îngrijorare că numărul redus de atacuri de tip phishing poate presupune deprecierea eficienței detecției

Cu un buget de investiții 1,5 milioane de euro, fostul șef al Total Soft spunea că “vreau să umplu lumea de asistenți virtuali inteligenți” și “să ajung la afaceri de 10 milioane de euro peste trei ani și profitabilitate mare”.

Liviu Drăgan a înființat compania Total Soft în 1994.

În toamna anului 2016, Drăgan, care deținea atunci o participație de sub 10% din acțiunile Total Soft, și fondul grec de investiții Global Finance au vândut integral compania către Logo Software Investment, cel mai mare furnizor independent de software din Turcia, într-o tranzacție de peste 30 de milioane de euro. În urmă cu un an, Liviu Drăgan a fost înlocuit de turci la conducerea companiei.

Business-ul anual al Total Soft depășește 20 de milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
leca
druid
software
liviu dragan
giusca
actionariat
cooptare