ING Bank România va aduce în a doua parte a acestui an Apple Pay, a anunțat banca.
Serviciul de plăți mobile de la Apple este acceptat în toată lumea și plățile pot fi făcute doar cu o atingere a telefonului la orice comerciant, terminal de transporturi, magazin sau hotel care acceptă plăți contacless.
ING oferă deja un portofel electronic pentru telefoanele cu sistem Android, ING Pay, care a avut în România cea mai rapidă rată de adopție și cel mai mare grad de utilizare dintre toate țările din cadrul grupului.
De când a fost lansat, în iulie anul trecut, deja 70.000 de utilizatori au făcut aproximativ 3 milioane de tranzacții, acoperind aproape 4% din totalul tranzacțiilor la POS făcute de cardurile ING.
ING Bank a terminat 2018 cu un profit net de 685 de milioane de lei, în creștere cu 39% față de 2017, acesta fiind cel mai bun rezultat din istoria de 25 de ani a sucursalei băncii olandeze în România.